Cel mai frumos baladist

8 iulie 2020   Tema săptămînii

Radu Stanca (5 martie 1920 – 26 decembrie 1962) se numără printre acei scriitori ce par să fi plătit pentru imensul lor talent cu moartea prematură (cauzată de o boală pulmonară).

Debutant la 12 ani, ajuns asistent al lui Lucian Blaga, actor, regizor și dramaturg premiat și apreciat de Camil Petrescu în anii ʼ40, avînd un portofoliu impresionant de texte proprii, Radu Stanca nu și-a văzut montată nici o piesă în timpul vieții, iar toată opera sa a apărut postum, începînd cu anul 1965: o monografie, poezia, teatrul, eseurile, corespondența cu I. Negoițescu – Un roman epistolar, și cu soția sa – Scrisori către Doti, MNLR, 2016.

Din fericire însă, posteritatea celui fără imboldul și ideile căruia poate n-ar fi existat gruparea literară cunoscută astăzi drept Cercul Literar de la Sibiu se prezintă satisfăcător. În 1978 apărea Radu Stanca. Poezie și teatru de Ion Vartic, primul studiu critic masiv dedicat operei sale, Teatrul Național din Sibiu îi poartă astăzi numele, revista Apostrof a alcătuit două numere speciale (259 din 2011 și 271 din 2012, vezi și arhiva de pe www. revista-apostrof.ro), iar poezia sa, deopotrivă cultă și impecabilă formal, alcătuită cu precădere din ode, elegii și balade (manifestul său din 1945 „Resurecția baladei” este unul dintre cele mai frumoase texte literare programatice românești), este apreciată, iubită și discutată de connoisseur-i și conține cel puțin două mari hit-uri (splendida „Corydon”, prima și deocamdată singura baladă gay scrisă în limba română, și impresionanta „Buffalo Bill”, o baladă western cu temă filozofică ce i-ar năuci pe frații Coen dacă ar primi-o ca sinopsis de scenariu).

„Dacă-i urmărim doar posteritatea critică, s-ar spune că poezia lui Radu Stanca e surprinzător de actuală. Fără a ocupa prim-planul dezbaterilor, despre ea continuă să se scrie cu o regularitate reconfortantă. Nici una dintre sintezele apărute în ultimii ani n-o ocolește”, scrie Cosmin Ciotloș în prefața antologiei 111 cele mai frumoase poezii de Radu Stanca (Nemira, 2014).

Deopotrivă spirit liric și gîndire teoretică, autor prolific în ciuda faptului că a creat mai puțin de două decenii, lui Radu Stanca colegul său cerchist Ștefan Aug. Doinaș îi făcea acest portret: „Era fascinant prin vasta sa cultură filozofică, literară și muzicală, prin profunzimea și fineţea disocierilor sale estetice, prin vivacitatea spiritului său elevat, prin verva sa incomparabilă și printr-o vitalitate exuberantă. Oricînd pregătit pentru o discuţie de idei, el era gata oricînd de o replică spirituală; bogăţia risipitoare de sine a unei inteligenţe deosebit de sprintene acoperea, ca o mantie brodată cu arginturi și încrustări cu perle, gravitatea de fond a fiinţei sale”.

Prilejuit de centenarul scriitorului, Dosarul de față, în realizarea căruia am beneficiat de sprijinul prețios al Martei Petreu și al lui Ion Vartic, cărora le mulțumesc și aici, se vrea deopotrivă un omagiu și o invitație pentru cei care încă nu l-au descoperit.

Ilustrație de Ion BARBU

Mai multe