Ceauschwitz

Cea mai grea iarnă a anilor ’80 în România a fost cea dintre 1984 și 1985. O consemnare ce ne amintește amănuntele vieții de atunci se găsește în cartea antropoloagei americane Katherine Verdery Viața mea ca spioană. Cercetătoarea a petrecut acea iarnă grea în România, fiind urmărită de Securitate care, în acea perioadă, o considera spioană „socio-politică“. Iată cîteva fragmente:

„Austeritatea s-a înăsprit în anii ’80, astfel că oamenii spuneau că acum România se numește Ceauschwitz. Perioada cea mai rea dintre toate a fost chiar în anul cînd am fost eu acolo. A fost una din cele mai grele ierni în ani de zile și a avut consecințe dezastruoase pentru economia României; drept urmare, guvernul a luat măsuri de securitate care au strîns și mai tare șurubul pentru populație. (…) Deoarece iarna fusese una dintre cele mai reci înregistrate în întreaga Europă, Ceaușescu și consilierii lui au profitat de acest lucru pentru a reduce datoria străină a țării; acum, cînd Italia, Germania și alte țări vest-europene înghețau de frig, România își asigura prin exportul de gaze naturale și produse petroliere un plus de valută pentru a-și plăti datoria. Drept urmare, serviciile de transport pe calea ferată și cu autobuzele fuseseră reduse, noile reglementări limitau posibilitatea cetățenilor privați de a merge cu mașina proprie, ca să se economisească benzina destinată exportului; temperatura în birouri și în apartamentele din blocuri a fost scăzută ca să se poată exporta gaz. Mai mult chiar, guvernul profita și prin creșterea exportului de produse alimentare, mai ales produse din carne: aceasta a dus la lipsuri grave de alimente. În sfîrșit, salariile și pensiile au fost reduse, școlile și fabricile erau adesea închise, iar salariaților li se tăia din salariu. Mulți vorbeau despre România ca despre o uriașă închisoare. Spre deosebire de închisorile obișnuite, aici nu exista încarcerare propriu-zisă, dar existau forme de gestionare a mobilității, iar prizonierii erau ținuți în frîu prin dispozitivele de ascultare. (…)

Pe lîngă combustibili și alimente, și electricitatea era raționalizată pentru export. Nu știai niciodată cînd se va stinge lumina, deși la sate, cel puțin, se formase treptat un program, conform căruia seara erau două ore de emisiune la televizor (de cele mai multe ori centrate pe viața și activitățile tovarășului Ceaușescu) și după aceea lumina se stingea. Oamenii glumeau spunînd că este un plan pentru creșterea natalității, ca o consecință a petrecerii forțate a timpului în pat. Dar se zvonea că și fabricile se închideau din cauza lipsei de curent, iar pentru copiii care trebuiau să-și facă lecțiile seara sau alții, care lucrau pînă mai tîrziu, efectele întreruperilor de curent erau foarte neplăcute. Printre numeroasele consecințe, afectau și planul de rezervă al oamenilor pentru a se încălzi: punerea în funcțiune a reșourilor (pe care mulți oameni le aveau la îndemînă ca să facă o cafea) sau a radiatoarelor electrice. Frigul era mult mai groaznic în orașe, unde se putea menține un control strict centralizat asupra combustibililor.“

Foto: wikimedia commons