„Cea mai tensionată relație tată-fiu din literatura studiată“

14 noiembrie 2018   Tema săptămînii

Am vrut să aflu de la profesorii de română cum mai predau romanul lui Marin Preda copiilor de azi. Dacă e atrăgător pentru ei și, mai ales, unde s-ar putea recunoaște în poveste.

 Adina PAPAZI, „I.L. Caragiale“, București

Marea întîlnire a elevilor cu romanul lui Preda are loc în clasa a XII-a, cînd se studiază literatura postbelică. Mărturisesc din start că Moromeții este una dintre lecțiile mele de suflet pentru că urmăresc modul în care elevii își înving anumite prejudecăți pe măsură ce îl discutăm: trebuie să citim și volumul al doilea? De ce facem din nou un roman rural / un alt roman despre țărani? Iarăși realism?

Cea mai mare miză care trebuie pusă la bătaie este Istoria. O abordare inter/transdisciplinară este extrem de binevenită. Romanul se face aproximativ în acealși timp în care la istorie sînt abordate regimurile totalitare. În acest context, se poate depăși discuția simplificatoare despre tema familiei în direcția raportului individ-istorie. Mi se pare esențial să se abordeze romanul din acest unghi, mai ales că exemplele din actualitatea socio-politică complinesc înțelegerea romanului și aduc și o doză de pragmatism orelor. Elevii ajung să înțeleagă libertatea spiritului lui Ilie, dar mai ales lecția amară pe care el o învață în vălmășagul evenimentelor politice: aceea a neputinței individului de a se opune macrotimpului, lecția anulării oricărei iluzii că îți poți menține valorile fără a face compromisuri. În acest mod, conexiunile cu Cel mai iubit dintre pămînteni, Iona de Marin Sorescu sau Recviem de Matei Vișniec (recent scoasă din repertoriul TNB, din păcate) sînt esențiale. Plasînd romanul lui Preda într-un astfel de context, nu ai cum să ratezi, ca elev, întîlnirea cu un adevăr zguduitor, care te pune pe gînduri dincolo de examenul de bacalaureat: sîntem pioni pe o imensă tablă de șah, mînuită arbitrar de forțe inexpugnabile. La urma urmei, fără concepte operaționale precum narator, perspectivă auctorială sau stil indirect liber poți foarte bine să îți faci meseria de IT-ist sau de medic. Însă, dacă înțelegerea sinelui nu e, nimic nu e.

P.S. Își doresc să le pice la examen. Fie și numai pentru că au atît de multe de spus, încît sigur scriu multe pagini.

 Dan GULEA, Colegiul Național „Mihai Viteazul“, Ploiești

Romanul (volumul I, căci volumul II e considerat prea sensibil pentru firea noastră) trebuie smuls din pletora rezumatelor didactice, din abrevierile din cărțile de comentarii, dar și din realismul pe care îl prezumă filmul – fapte ce prevalează, de obicei, în discuțiile despre text, astfel încît lectura comentată a unor pasaje semnificative (de pildă, a primului capitol) poate restabili contactul cu o anumită atmosferă textuală. Atrăgător sau popular – este și nu este, în același timp; nu este, pe de o parte, pentru că romanul (datat 1955, dar cu o ultimă ediție în 1978) face parte din acel canon didactic oprit în timp, în care Marin Preda sau Nichita Stănescu sînt cei mai „noi“ scriitori ai noștri, un canon în mod original ever green, unde nu există literatura contemporană (de la Cărtărescu la Adameșteanu sau Vișniec sau Simona Popescu – ca să ne oprim la această generație); este, pentru că vorbește de familie (iată o temă!) și de tipologii intrinseci: patriarhalul, tradiționalul, conflictul părinți/copii.

 Mihaela NICOLAE, Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Buzău

„– Fă! Fă! Fă, n-auzi? mormăi Moromete. Pune, fa, mîncarea și mai trage-te pe fălcile alea că te-or fi durînd de cînd vorbești!“ – apare replica asta în roman, atît de neşlefuită, ca o înjurătură? Apare, cum să nu, şi e firesc, pentru că aşa vorbesc ţăranii şi oamenii obişnuiţi. Limbajul este, de obicei, primul de care mă folosec pentru a crea impact. Apoi, întotdeauna mi s-a părut mult mai importantă, în Moromeţii, relaţia dintre părinţi şi copii decît orice referire la contextul social. Începînd cu aşezarea la masă, momentul cînd se discută, cînd se fac reproşuri şi se negociază soluţii pentru problemele care-i privesc pe toţi membrii familiei. Voi staţi la masă împreună, seara? Reiese că nu… De ce? Probabil aveţi o masă în bucătărie. Nu toţi. Unii nu au nici măcar bucătărie (Dar asta-i un pretext, doamnă! Aşa e, aşa e!), nu au fiindcă, mai nou, bucătăria a devenit living. Părinţii, o parte, sînt plecaţi din ţară, la muncă. Alţii sînt divorţaţi. Sînt şi familii în care, pur şi simplu, din diverse motive, nu există obiceiul acesta de a sta împreună la masă. Mănîncă pe rînd, pe măsură ce se strîng acasă. Apoi se izolează, fiecare în camera lui, fiecare cu singurătatea lui. Şi nu există acest fel de discuţie moromeţiană, între copiii nerăbdători să-şi rezolve problemele şi părinţii bucuroşi că le pot tergiversa. Totuşi, cînd discutaţi ceea ce trebuie discutat? Dimineaţa, în timp ce îşi caută hainele, coborînd scările, în maşină, în drum spre şcoală… Sînt şi din aceia, moromeţieni, în ale căror familii se stă la masă împreună, măcar duminica. Mai puţini.

● Elena HUIAN, Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu“, Tecuci

Predau Moromeții cu sufletul la gură în marea goană către „examenul maturității“, încercînd să strecor variante de subiecte, recapitulări.

Cum aș vrea să predau Moromeții? Pe prispa unei case bătrînești, alături de colegul de istorie care va contextualiza istoric evenimentele. Astfel ar înțelege mai bine elevii de ce era atît de important pămîntul pentru Ilie, ce reprezenta hora pentru viața satului, de ce își apărau fetele cu îndîrjire puțina zestre. Pentru că mă lovesc de reticența elevilor, caut să apropii aspecte ale romanului de vîrsta, de problemele lor. Astfel, mi găsesc mereu timp să le citesc fragmente care surprind cea mai profundă, tensionată, plină de emoție relație tată-fiu din literatura studiată. Și atunci e minunat cînd observ reacții, emoții care vor duce, mai devreme sau mai tîrziu, la momente de introspecție, de analiză a propriilor relaționări cu familia. În plus, ne întrebăm de fiecare dată Ce-ar fi fost dacă. De aici vă las pe dumneavoastră să completați.

 Dana CARCEA, Școala Gimnazială Nr. 7, Botoșani

Pentru că predau la gimnaziu și nu se mai studiază Moromeții de Marin Preda, aș putea să vorbesc cu elevii mei la ora de opțional (Tehnici de lectură, clasa a VII-a) despre personajul de care s-ar putea simți mai apropiați – avînd în vedere vîrsta lui și a lor –, despre Nicolae. Ca în cazul oricărei recomandări noi de lectură, și acum aș începe cu momentul de lectură a textului. Aș alege fragmentul din volumul I în care Nicolae este premiat la finalul anului școlar. Acest moment ar fi urmat de o dezbatere pe tema: ce ar putea face Nicolae cu cărțile primite drept premiu, avînd în vedere faptul că familia lui nu-l susține în dorința de a învăța și că fiecare membru al familiei are un rol în gospodărie (Nicolae fiind cel care are grija unor oi)? Analiza răspunsurilor elevilor ar putea conduce la pasul următor, și anume acela al scrierii. Copiii vor fi invitați să noteze, în 10-12 minute, de ce sînt sau nu sînt alături de Nicolae în efortul lui nesusținut de familie de a merge la școală. Cîteva dintre răspunsuri vor fi prezentate și discutate în clasă. Cele trei momente descrise mai sus (lectura, dezbaterea, scrierea) au ca scop să le trezească elevilor interesul pentru personajul Nicolae Moromete și empatia față de acesta.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU

Foto: Vlad Cioplea, la filmările Moromeții 2

Mai multe