Ce voi citi vara asta?
● Ioana BOT (profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“)
Dacă aș putea pleca, vara asta, pe o planetă dintr-alte dimensiuni, unde ziua are cîte 100 de ore, orele au cîte 1000 de minute, iar concediul e de 1000 de zile nepăzite de șefi, unde Internetul nu bate, în schimb cîntă neîntrerupt mierlele, miroase a trandafiri în arșiță și curg rîuri de cafea turcească între maluri de ciocolată (neagră ca nopțile fără lună din cărțile mari), aș reciti, plutind în hamacuri împletite din glicinele teraselor, încă o dată „integrala“ Cehov, Karamazovii, Iosif și frații săi și Doctor Faustus ale lui Thomas Mann, „integrala“ Amos Oz și Panciatantra, și Supraviețuirile, și toată corespondența pașoptiștilor, și „integrala“ Cristian Popescu și poeziile vechi ale lui Sophie Hannah. Și colecția „Times Literary Supplement“ pe ultimii 10 ani, în pauzele de respirație.
Cum spre planeta aceea nu știu să ajung, voi fi fericită dacă, în vara asta, voi putea citi, repede-repede, un coș de cărți devălmășite, unde stau împreună Radu Cosașu (Oscar Rohrlich), Viața ficțiunii după o revoluție (Polirom, 2016), cărțile Tatianei Niculescu-Bran despre regi și regine, Gheorghe Caracaș, Din zbuciumul captivității (Corint, 2016), Oliver Sacks, Halucinații și În mișcare (Humanitas, 2016, 2015), Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc și nefericitele ei consecințe (Humanitas, 2016), Jonathan Culler, Theory of the Lyric, Harvard University Press, 2015, reviste occidentale despre cărți și lecturi, „integrala“ Beatrix Potter, și Radu Vancu și Iuda lui Oz, și Memoriile lui Lodge și… mă opresc aici cu lista. Ca de obicei, lor li se vor adăuga alte vreo 10-20 de titluri pe care acum nici nu le bănuiesc, deși le visez, nedeslușit, de multă vreme.
Niciodată nu citesc mai avan ca vara, nici un sezon nu mi se încheie cu mai multe frustrări legate de lecturile neterminate ca vara, nici o vară nu e ca altele și nici o zi de vară nu are 100 de ore de lectură, din păcate.
● Sorin COSTREIE (lector și prodecan al Facultății de Filozofie, Universitatea București)
De ani buni de zile, cum nu prea mai reușesc să țin pasul cu noutățile zilei și cum, în afara textelor de specialitate, nu prea mai apuc să citesc mare lucru din vasta literatură a lumii contemporane, mă revanșez vara, citind mai degrabă tematic, focalizat pe autori. Așa am petrecut o vară pe canapeaua lui Irvim Yalom, o altă marca Marc Levy, apoi o alta la umbra lui Alain de Botton… Acum va fi vara dedicată lui Éric-Emanuel Schmitt. Am citit deja recent Femeia în fața oglinzii, Otrava iubirii, Pe cînd eram o operă de artă și Concert în memoria unui înger, și mi-am comandat, de același autor, Elixirul Dragostei, Evanghelia după Pilat, Visătoarea din Ostende și Cei doi domni din Bruxelles. Îmi place Schmitt căci universul lui e plin de povești ideatice, scrise cu har și imaginație. Abia aștept să (mai) văd puțin lumea în vacanță de vară prin niște lentile Schmitt: clare, bine focalizate și îndelung șlefuite…
● Gabriel H. DECUBLE (director al Departamentului de Limbi și Literaturi Germanice al Universității București)
Totul este sezonier în România – pînă și lectura. Așa-i cu clima temperat-continentală. Iarna ne strîngem unul într-altul de frig, comuniunea cu Celălalt fiind sugerată fie și prin căldura emanată de un șemineu sau de moleșeala înecăcioasă de sub plapumă. Prin urmare, iarna citim despre avantajele sau contondențele viețuirii împreună. Nu rătăcirea labirintică, nu eroul retras, nu solilocviul, nu introspecția ni se par interesante, ci mai curînd gestul întemeietor, ivirea dragostei, formarea reciprocă, suferința solidară. La fel, exemplele biblice cu oi rătăcite și fii risipitori ni se par mai pilduitoare iarna, iar dacă închidem cartea din cînd în cînd, este doar pentru a o strînge la piept. Visînd la drum, îl vrem drum așternut, deci sigur, pe un teren deja bătătorit.
În schimb, în după-amiezile de vară, puși la adăpost de caniculă sub umbrar sau într-un colț mai dosit de bibliotecă, ascultînd chemarea pustie a guguștiucului, cu un pahar de apă rece în față, în care stă scufundată o linguriță cu dulceață de cireșe amare, citim despre marii singuratici: De veghe în lanul de secară, Lupul de stepă, Viața lui Pi, Micuța sirenă, Moby Dick, Robinson Crusoe, Bătrînul și marea, mitul lui Icar în toate formările și deformările sale ș.a.m.d. Cînd, obosiți de semiîntuneric, dar înaripați de lectură, închidem cartea și ne abandonăm visării, o aruncăm cît mai departe. În mod semnificativ, dorul de ducă ne trimite în valuri, drumul pe mare fiind și singurul drum neașternut, promițător de mari aventuri, pentru că apele, știm bine, sînt mișcătoare. Din Biblie, ne inspiră cu precădere pilda lui Iona. Și uite-așa a mai trecut o vară, iar dacă n-am ajuns fizic la mare, atunci am străbătut-o măcar prin binefacerile lecturii.
● Mircea DUMITRU (profesor la Facultatea de Filozofie și rector al Universității București)
Încă de cînd am învățat literele și am deprins sensurile lor cînd sînt legate în cuvinte și fraze, țin minte că mi-a plăcut să citesc. Întotdeauna m-a bucurat cuvîntul scris și imprimat. Nu știam, de bună seamă, pe-atunci, vorba bună a cronicarului: „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decît cetitul cărților“ (Miron Costin, De neamul moldovenilor). Dar simțeam că cititul îmi dă o bucurie mare, o fericire statornică. Au trecut anii... Se poate spune că am ajuns un „cititor profesionist“, căci munca mea constă, în principal, în a citi ce spun alții și a povesti, mai departe, la rîndul meu, celor de a căror educație mă ocup, ce anume cred eu și înțeleg din toate aceste idei scrise. Mai este cititul acum, pentru mine, o plăcere? Într-un fel, a devenit o obligație profesională și este știut, nu-i așa, că ceea ce sîntem obligați să facem nu mai poate produce o plăcere deosebită! Ei bine, eu cred că sînt un norocos, pentru că am păstrat aceeași bucurie a cititului și a împărtășitului a ceea ce citesc cu aceia care au scris și, chiar mai mult, cu acelea și cu aceia care vor să asculte repovestirea mea! Cineva, un foarte sagace psiholog cognitivist, spunea că noi, oamenii, sîntem „ființe informavore“: creierul nostru se hrănește și trăiește cu și din informații, iar dacă, din motive mai degrabă dramatice, este privat de informații, creierul și le „produce“ sau „fabrică“ el însuși. Cititul este, atunci, vehiculul ideal pentru hrana noastră cea de toate zilele cu informațiile fără de care nu am putea supraviețui. Este, altfel zis, o nevoie biologică, culturală și spirituală, deopotrivă.
Ce voi citi în vara aceasta? Ce nu am avut timp să închei în timpul anului universitar, adică mai multe eseuri și cărți de filozofie (îmi propun să studiez ultima carte a lui Derek Parfit, On What Matters) și mă voi destinde cu Fragmentele Stoicilor Vechi. Zenon și discipolii lui Zenon, editată de Hans Von Arnim.
● Gabriel LIICEANU (filozof)
Literatură de calitate: Alessandro Baricco, Mireasa tînără (stil de virtuoz, personaje trăznite, scene intimissime lipsite de orice urmă de vulgaritate); Amos Oz, Iuda (O relectură a Noului Testament, o reinterpretare a semanticii trădătorului, un dialog fascinant între trei personaje de neuitat) – top 3 Bookfest; Bucureștiul meu, un excelent volum colectiv (printre autori: Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Șerban Cantacuzino, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Horia Patapievici, Gabriela Tabacu, Adriana Bittel), oferind deopotrivă informație consistentă, memorialistică și pagini antologice de literatură – top 5 Bookfest.
Audiobook CD: N-am obosit să pledez, gîndindu-mă la cei care pleacă în vacanță cu mașina, pentru această metodă sigură de a ajunge la destinație mai cult, mai inteligent și mai sensibil decît ai plecat. Nu mai simți drumul. La capătul cîtorva ore, un actor de clasă a citit pentru tine o carte care-ți remodelează viața.
Recomand ca excepționale aceste cinci audio-book-uri: Thomas Mann, Micul domn Friedemann (lectura: Victor Rebengiuc), Henry James, Daisy Miller (lectura: Dorina Lazăr), Milan Kundera, Morții vîrstnici să cedeze locul morților tineri (lectura: Irina Petrescu), Pascal Quignard, Toate diminețile lumii (lectura: Răzvan Vasilescu), Andrei Makine, Muzica unei vieți (lectura: Victor Rebengiuc).
● Ioana PÂRVULESCU (scriitor și profesor la Facultatea de Litere, Universitatea București)
Iau întrebarea ad litteram: cărți ușoare înseamnă cărți care nu-ți îngreunează bagajul. Permiteți-mi să cercetez rapid teancurile de lîngă pat, care au crescut amenințător, mai ales după ultimul tîrg de carte, și seamănă cu o cetate cu două turnuri. Cînd un turn, cînd celălalt se năruie de la sine cu mare zgomot. Singura mea speranță e ca vecinii de la 5 (locuiesc la 6) să nu stea prea mult pe acasă. Desigur, încerc mereu să echilibrez construcția. Efortul e sisific. Oricît de mult aș citi, subțiind zidurile de hîrtie, fortificația de lîngă pat se tot dezvoltă prin volumele nou intrate. Și iată ce cărți ușoare am scos din cetate. O carte pentru copii: Uite cine vorbește, de la ART. (Iar dacă apare pînă la plecarea mea, o să iau, pentru echilibrarea balanței și de dragul simetriei: Cum să îmbătrînim? de la Baroque Books & Arts). O cărticică de buzunar (cîntărește foarte puțin, dar atîrnă mult) este Rainer Maria Rilke, Im ersten Augenblick (Insel Verlag, 2015), scrieri despre artă ale poetului, cu tablourile alături – o bijuterie. Romanul lui Baricco, Mireasa tînără (Humanitas fiction, 2016) o să-l iau pentru că autorul e unul dintre favoriții mei. Tot ușor e ultimul volum al altui favorit, Julian Barnes, The Noise of Time (Jonathan Cape, 2016), despre Șostakovici, pe care mi l am cumpărat recent. În ton cu vacanța și cu vremurile noastre, ultima mea descoperire, Bill Bryson cel plin de umor, Călătorii prin Europa (Polirom, 2015). Și, din nou pentru simetrie, epistolarul lui Lampedusa, Călător prin Europa (Humanitas 2016). Tare mă tem că din atîtea cărți ușoare iese totuși un bagaj greu, așa că mă opresc.
pagină realizată de Matei PLEŞU