Ce spun producătorii independenți

5 mai 2010   Tema săptămînii

Le-am adresat unor regizori de film documentar şi producători independenţi două întrebări legate de importanţa televiziunilor publice, în primul rînd pentru profesioniştii din branşă.
1) Este o televiziune publică indispensabilă în peisajul mass-media?
2) Credeţi că o televiziune publică poate fi un partener viabil pentru regizorii/producătorii independenţi de film?

Alexandru SOLOMON

1) Sigur că e indispensabilă, pentru că – în principiu – o televiziune publică îşi permite să facă producţii care au legătură cu dezbaterea publică, cu temele importante pentru societatea respectivă, fără să fie sclava comerţului. O televiziune publică ar trebui să îşi asume şi să-şi îndeplinească această misiune. Fără să mai punem la socoteală faptul că în Europa televiziunile publice sînt principalul partener pentru cinematogr
afiile naţionale şi participă astfel la expresia culturală naţională.

2) Din nou, răspund afirmativ. Toate experienţele mele cu televiziuni publice mi-au confirmat că există mai mult „spaţiu de manevră“ artistică acolo, deşi din ce în ce mai mult şi responsabilii canalelor publice judecă lucrurile prin prisma rating-ului. Din păcate, în România ultimilor ani, TVR a funcţionat ca un finanţator forţat de legea cinematografiei, şi nu ca un partener al producătorilor, care să îşi asume un proiect şi să îl însoţească din pregătire pînă la difuzare.

Csilla KATO

1) Viziunea unei televiziuni publice, care ne informează şi care tratează subiecte de interes public (indispensabile, aş spune) se bazează pe viziunea pe baza căreia a pornit presa, în general, în societăţile moderne. Această viziune însă devine treptat un ideal al unora, care ar vrea să creadă că pe bani publici am putea avea pretenţia să fim informaţi despre ceea ce se întîmplă în jurul nostru. Practic, televiziunea publică şi-ar justifica rolul şi banii contribuabililor, dacă ar reuşi să menţină un echilibru între subiectele de interes public şi principiile dictate de dinamica peisajului mediatic (comerciale, politice etc.).

2) Perspectiva celor care s-au aventurat, în ultimii 20 de ani, să facă film documentar în România, este evidentă: televiziunea publică ar trebui să fie partener de producţie şi de distribuţie al filmelor făcute în România, despre România, ar trebui să servească informării cetăţenilor, şi să nu fie doar jucăria TV a unora şi a altora, care ajung să se joace cu banii de la stat, cum li se pare lor că este OK. Televiziunea publică ar trebui să aibă obligaţia de a fi partenerul principal al producătorilor independenţi de film, nu doar la producţie, dar şi la difuzare, în modul cel mai serios. La capitolul producţie, ar fi cazul ca TVR să fie coproducător al producţiilor independente, aşa cum se întîmplă, de mai bine de zece ani, în ţările vecine. În România, producătorii de film (cu excepţii mici, adică cei care au învăţat „să tragă sforile“ neoficial, la intrarea din Pangrati) merg la tîrguri de proiecte în străinătate ca nişte „copii ai nimănui“, fără sprijin de acasă, spre deosebire de ceilalţi care, evident, au un sprijin financiar cît de mic de la televiziunile lor publice.
La capitolul distribuţie, iarăşi televiziunea publică ar trebui să aibă un rol important. Cred că filmul românesc ar merita un loc constant în grila de programe TVR, cum se întîmplă, de exemplu, la televiziunile publice din Polonia, Cehia şi Ungaria, unde, în fiecare luni seara, se poate viziona un film documentar autohton, urmat de discuţii. Pînă acum nu am auzit să fi scăzut rating-ul atît de mult în timpul acestui program, ca să dea faliment televiziunile publice de acolo. Mai ales într-o ţară unde lipseşte reţeaua de cinematografe, cum poate vedea publicul filmele româneşti?
De fapt, întrebarea era dacă cred în posibilitatea ca televiziunea publică să fie un partener viabil pentru producătorii independenţi. Da, cred în această teorie.

Claudiu MITCU

1) Consider că întrebarea este retorică, întrucît doar o televiziune publică are menirea de a pune înaintea constrîngerilor comerciale acurateţea, importanţa şi utilitatea informaţiei pe care o furnizează. Televiziunea publică este cea care trebuie să se implice constant în promovarea temelor sociale majore, în promovarea valorilor naţionale şi europene şi, totodată, este cea care trebuie să stimuleze spiritul civic şi responsabilitatea cetăţenilor şi a instituţiilor publice. Se adresează tuturor categoriilor sociale şi tuturor generaţiilor. TVR este televiziunea care ar trebui să joace cel mai important rol în peisajul mass-media, în sensul servirii interesului public printr-o informare corectă, prin educarea şi formarea telespectatorului. Ar trebui să fie în concurenţă cu posturile private doar în măsura în care formatele şi temele coincid. Ca post public, TVR trebuie să difuzeze însă cu prioritate informaţii şi dezbateri care au la bază teme de interes public. Acest fapt nu înseamnă că TVR nu ar trebui să aibă ca prioritate performanţa, calitatea şi audienţa. Dimpotrivă, postul public are datoria să găsească soluţii diferite de cele ale posturilor comerciale, pentru a obţine audienţă, şi trebuie să obţină performanţă şi în domenii nepromovate de către canalele comerciale. Deci da, o televiziune publică este indispensabilă în peisajul mass-media. Raportat la situaţia actuală, postul public de televiziune este folosit în mare parte exclusiv în scopuri politice.

2) Televiziunea publică trebuie să fie un partener viabil pentru regizorii/producătorii independenţi de film.  

O scrisoare deschisă
„În afară de ştiri, SRTv are obligaţia de a mai transmite diferite alte tipuri de conţinut, de la documentare la filme de televiziune. În toamna lui 2007, DOCUmentor, ONG care sprijină producţia de documentare româneşti, a acuzat, printr-o scrisoare deschisă, SRTV de ruperea relaţiilor cu toţi producătorii independenţi de documentare, invocînd dificultăţile financiare. SRTv şi-a redus semnificativ achiziţiile de producţii independente în toamna lui 2007, comparativ cu anul precedent.“ 
Din raportul EUMAP (EU Monitoring and Advocacy Program) – „Televiziunea  în Europa/România, ediţia 2008“, publicat de Institutul pentru o societate deschisă

a consemnat Adina POPESCU

Mai multe