Ce spun intelectualii despre problemele Europei?

În după-amiaza de sîmbătă, 27 august, publicul din Alba Iulia a avut prilejul să afle viziunea a trei intelectuali europeni importanți asupra dificultăților cu care se confruntă în momentul de față Uniunea Europeană. Pe o pajiște din interiorul zidurilor cetății, sub un soare arzător, ca la un barbecue, cum au glumit invitații, s-a încins o dezbatere adevărată, moderată (și provocată) de Mircea Vasilescu. În rîndurile care urmează sînt schițate cîteva idei mai importante ale acestei dezbateri.

Judith Vidal-Hall, jurnalistă și scriitoare în Marea Britanie, care a lucrat mai mulți ani la Times Literary Supplement și a fost editor și director al revistei Index on Censorship, spune că a votat împotriva Brexit-ului, dar e de părere că autoritățile de la Bruxelles au responsabilitatea principală și pîrghiile rezolvării situației în care se află Uniunea Europeană. „Nu putem exonera Comisia Europeană și Parlamentul de la Strasbourg pentru eșecul gestionării crizei migranților – crede ea – pentru că acolo se iau de fapt deciziile“. Acolo sînt singurele instituții care conduc Europa. Ea se întreabă, în același timp, cum am putea opri circulația persoanelor și migrația unor ființe umane, într-o lume a cărei principală caracteristică este globalizarea și în care ne-am obișnuit ca tehnologia, mărfurile sau informația să circule nestingherite. Nu de oprire a oamenilor este vorba, spune ea, ci de o gestionare corectă a situației.

Și Carl Henrik Fredriksson, critic literar, publicist și traducător, fost redactor-șef al celei mai vechi reviste culturale din Suedia – Ord&Bild, cofondator al rețelei Eurozine a revistelor culturale europene, se întreabă cum putem crede că la o problemă precum această migrație în masă ar exista soluții la nivel național. În condițiile în care e limpede că nici la problema terorismului și nici la cea a schimbărilor climatice nu sînt de conceput soluții doar la scară națională. Spre deosebire de Judith Vidal-Hall, el opinează însă că necazurile cu care se confruntă Europa au cauze care merg dincolo de instituțiile de la Bruxelles. El constată că odată cu fenomenul refugiaților care vin în special din Siria, vest-europenii au suferit și șocul „completei lipse de voință din partea est-europenilor de a fi parte a oricărui tip de solidaritate și a oricărui program prin care putea fi gestionată această problemă“. Șocul în Occident, susține Fredriksson, nu a fost atît numărul copleșitor al migranților (așa cum l-a descris presa la momentul respectiv), cît mai degrabă acest refuz al esticilor de a colabora la orice soluție. Fredriksson scoate în evidență și o statistică potrivit căreia, în Suedia, care s-a arătat pînă acum una dintre cele mai deschise țări europene în privința migranților, un sfert din populație nu are origini suedeze, în vreme ce în Polonia, țară aflată la un pol opus în atitudinea față de migranți, doar un singur procent din populație provine din afară. El nu se poate opri să constate că, pe de altă parte, Brexit-ul s-a votat nu atît sub amenințarea invaziei musulmanilor, cît mai degrabă de teama est-e­uropenilor.

Martin Simecka, scriitor și jurnalist slovac, fost disident în Cehoslovacia, expulzat de regimul comunist în vara lui 1989, în prezent redactor-șef al revistei Respekt, încearcă o analiză a felului în care văd est-europenii problema refugiaților. În primul rînd, el spune că e fericit să descopere Alba Iulia, care e însă un loc despre care din Slovacia nu a auzit niciodată. După părerea lui, asta e ceva tipic: „Nu știm nimic unii despre alții“. În al doilea rînd, și el constată că în estul și centrul Europei, oamenii nu vor să audă de migranți. Le e frică de ei. Slovacii, spune el, ar lua poate ceva creștini, dar în nici un caz musulmani, ceea ce nu e deloc o atitudine creștinească și nici europeană. În Slovacia, mesajul către refugiați ar fi că viața e rea, așa că mai bine pentru ei ar fi să meargă în Germania. Cehii, pe care Simecka îi cunoaște, de asemenea, foarte bine și despre care crede că sînt în general cei mai atei oameni de pe Pămînt, complet antireligioși, se tem la rîndul lor, spune el, să primească musulmani, pentru că le-ar putea afecta valorile. Adică, observă Simecka, „tocmai acum s-au trezit să-și descopere creștinismul“. În Occident, observă scriitorul slovac, există o dezbatere autentică despre această problemă, germanii înțeleg problema refugiaților așa cum înțeleg și problemele legate de vinovăție (în urma celui de-al Doilea Război Mondial). În est, în schimb, crede el, nimeni nu e vinovat, acolo e vorba mereu numai despre bani și despre succes. Slovacii nu înțeleg, spune Simecka, că au devenit parte a Uniunii Europene, că sînt membri cu drepturi și răspunderi comune cu ale celor din țările occidentale.

Problema populismului în ascensiune a fost și ea întoarsă pe toate fețele. În opinia lui Carl Henrik Fredriksson, feedback-ul permanent pe care guvernații îl pot da guvernanților, grație facilităților moderne de informare și comunicare, aduce cu sine și această tentație a populismului. Politicienii reacționează ime­diat și țin seama prea repede de cererile electoratului. Distanța dintre cei care decid și beneficiarii deciziilor devine foarte mică, ceea ce, crede Fredriksson, dăunează politicilor pe termen lung. Nu se mai pot aplica politici serioase și viziuni pentru că tot ce se face e pe moment și pentru moment. Judith Vidal-Hall crede că dimpotrivă, tot mai mulți oameni nu se mai simt bine reprezentați și că votarea Brexit-ului ar fi fost o dovadă a distanței mari care separa guvernul de populație. Martin Simecka e de părere că Brexit-ul a fost o victorie a celor care se exprimă antisistem, a populiștilor care vorbesc așa cum vrea majoritatea să audă. Dar, spune el, de fapt acești populiști mint și am ajuns să trăim într-o lume în care nimeni nu pare să mai fie pedepsit pentru minciuni. Și mass-media propagă minciuna în scopuri comerciale. „Minciuna este o problemă a democrației zilelor noastre, minciuna cu care nu putem și nu avem mijloace să luptăm. Vă spun asta ca jurnalist, minciuna e un adevărat coșmar. Astăzi, ea e mai puternică decît adevărul.“

Carl Henrik Fredriksson observă că populiștilor li se opun experții. Dar, spune el, dacă populiștii susțin că ei comunică direct cu oamenii și că, deci, știu imediat și nemijlocit care sînt dorințele poporului, motiv pentru care pretind că nu au nevoie de un parlament, experții susțin la rîndul lor că n-au nevoie de un parlament pentru că și ei știu care sînt nevoile populației și soluțiile, în virtutea pregătirii lor de experți. Și prima și cea de-a doua variantă, spune Fredriksson, sînt defavorabile democrației pentru că de parlament ca loc în care se dezbat și se armonizează opiniile diferite nu ne putem lipsi.

Cum văd cei trei viitorul Europei? Spre deosebire de Judith Vidal-Hall, Carl Henrik Fredriksson și Martin Simecka sînt pentru mai multă putere dată instituțiilor de la Bruxelles, în scopul limitării intereselor naționale meschine și ale liderilor locali. Carl Henrik Fredriksson observă că Europa „cu două viteze“ deja există, chiar dacă nu ne dăm seama, iar el crede că trebuie totuși militat pentru mai multă solidaritate combinată cu mai mult realism. Martin Simecka se declară mai degrabă pesimist privind viitorul Europei, dar crede că mai sînt șanse. El face și o observație foarte subtilă, anume că, în Slovacia și în Estul Europei în general, deși oamenii trăiesc binișor și sînt fericiți și împăcați cu situația actuală, au în mințile lor o mulțime de temeri privind viitorul. Se tem că perioada asta bună se va termina. O atitudine pe care o definește drept o lipsă de speranță. Judith Vidal-Hall crede că trebuie să ne apucăm din nou să facem educație despre ce înseamnă democrația. Toți trei pun în discuție problema multiculturalismului, a toleranței și a limitelor care pot fi impuse sau nu minorităților de diverse feluri, în actualele condiții. Carl Henrik Fredriksson încheie cu ideea că nu contează atît ortodoxia – înțelegînd prin asta credința fiecăruia – cît ortopraxia – respectarea legilor din partea tuturor, indiferent de apartenența lor la diverse minorități etnice, religioase sau de altă natură.

Foto: M. Oculeanu