Ce sînt complexele? – trei întrebări pentru psihologul Zenobia NICULIŢĂ

27 februarie 2018   Tema săptămînii

Ce sînt, pînă la urmă, complexele?

În primul rînd să nu uităm sensul general al cuvîntului: complex. Adică o multitudine de gînduri și emoții care ajung să copleșească ființa, în baza cărora ajungem să ne comportăm într-o manieră care fie blochează, fie ne deraiază de la sensul existenței noastre, de la obiectivele noastre de viață. Dacă ne gîndim la sensul originar, care a fost folosit în psihologie și psihanaliză inițial de către Sigmund Freud, un complex se referă la un fenomen care se petrece cîndva în copilăria mică, sau preșcolară, și care ia naștere din cauză că anumite nevoi nu sînt împlinite, că există un conflict între gînd și dorință, care sînt fie radical opuse, fie în discordanță cu ceea ce presupune o normă socială. Mai apoi, termenul a fost preluat de către Alfred Adler, care a vorbit pentru prima oară despre complexul de inferioritate, care e cel mai cunoscut, probabil și pentru că ne confruntăm atît de des cu el. Chiar dacă nu la același nivel sau cu aceeași intensitate, cu toții avem, la răstimpuri, acea confruntare dureroasă cu noi, în care nu ne simțim suficient de buni în relație cu lumea. Pe de o parte, Adler susține că e sănătos să ne confruntăm cu această idee, cît timp ideea nu se transformă în complex – cînd nevoia de aprobare socială devine mai importantă decît obiectivul inițial.

Care e relația dintre complexul de inferioritate și cel de superioritate?

Inițial, teoria lui Adler spune că, dintre cele două, complexul de inferioritate e primul, al doilea fiind un soi de mecanism de coping la cel de inferioritate. În complexul de inferioritate manifestările pot varia, dar se duc mai ales în direcția în care încerc să-i conving pe ceilalți că sînt suficient de bun. Acest efort poate include și o suprasolicitare a persoanei pentru performanță, dar poate include și o atitudine în care eu valorizez mult mai mult aprobarea celorlalți decît performanța în sine. Și atunci ratez scopul în sine: creșterea și autodepășirea. Sentimentul de inferioritate în sine, fără a deveni complex, poate deveni motorul performanței. Însă cînd emoțiile ajung să mă copleșească, determinînd felul în care reacționez, provocînd anxietăți, caut aprobare și ajung să valorizez atitudinea celorlalți mai mult decît performanța în sine. Complexul de superioritate e puțin mai controversat. Specialiștii contemporani critică într-o oarecare măsură viziunea lui Adler, conform căreia acest complex izvorăște din cel de inferioritate, susținînd că acesta se referă la o raportare exclusivă la ceilalți: sînt mai bun decît oricine, nu contează neapărat ce am de făcut. Atunci persoana care suferă de un complex de superioritate poate ajunge să fie atît de convinsă de propria valoare, încît nu are nevoie de părerea altcuiva și nici nu o acceptă.

Cum îți dai seama că ai o problemă?

Conștientizarea e un proces de lungă durată și e vulnerabilizantă, ai nevoie să-ți iei resurse din altă parte ca să te poți confrunta cu această zonă. Pentru că vorbind despre complexe, vorbim de incapacitatea de a gestiona niște emoții care copleșesc și blochează. Cei care suferă de un complex de inferioritate, chiar și parțial asumat, sînt mai dispuși să caute ajutor decît cei care ajung să dezvolte un complex de superioritate. În acest caz, una dintre puținele situații în care se poate declanșa o schimbare apare în urma unei crize majore. Cînd viața te forțează să te confrunți cu o situație pentru care nu ești pregătit, riscul de supracompensare poate declanșa o criză în urma căreia se poate produce o prăbușire în sine, confruntarea fiind atît de puternică încît edificiul se dărîmă. Pentru că unul dintre pericolele pe care le are de înfruntat cineva care suferă deun complex de superioritate este deconectarea de ceilalți. Cînd recunosc și mi asum un sentiment de inferioritate, cer ajutorul. Mă poziționez sănătos față de mine și cei din jur, stabilesc relații și îmi mențin o zonă de sănătate mentală și rațională. Cînd însă mă consider superior celorlalți, am impresia că nu mă confrunt, de fapt, cu o problemă, căci am alt nivel. Și așa mă sustrag relațiilor sociale care pot genera o eventuală confruntare cu mine însumi. Iar pierderile sînt imense.

a consemnat Stela GIURGEANU

Mai multe