"Ce să le fac, doamnă, dacă se iubesc!?”
„Indicele de natalitate e în scădere“ e o afirmaţie valabilă la nivelul întregii ţări. Cu toate acestea, în comuna Tărlungeni din judeţul Braşov – un loc cu peste 7500 de suflete (români, maghiari şi ţigani) –, numărul naşterilor a crescut cu aproape 70% faţă de anii precedenţi şi, cu toată educaţia sexuală, media de vîrstă a mamelor este sub 16 ani. Oare cine trebuie să le vorbească copiilor despre acest subiect delicat? Părinţii? Cînd copiii sînt mici, nu are rost, iar cînd încep să crească, deja ştiu mai multe decît părinţii, deci discuţiile nu-şi mai au rostul. Voluntarii? Cu siguranţă, dar sînt „păsări rare“ şi efortul lor e ca o picătură într-un ocean. Iar dacă drept răsplată primesc jigniri şi vorbe urîte, renunţă. Biserica ar putea avea un rol hotărîtor în influenţarea părinţilor, dar preotul, mai mult decît slujbe, nu face.
Fiecare şcoală cu educaţia ei
În ceea ce priveşte şcoala, situaţia e foarte clară şi totul depine de învăţători şi profesori. La şcoala maghiară, în clasele I-IV, învăţătorii le vorbesc copiilor, la orele de educaţie pentru sănătate, despre igiena personală, că, de!, sînt mici. La clasele V-VIII, subiectul e dezbătut la orele de educaţie civică. Cum se fac dezbaterile? Păi, aici e secretul: de regulă separat, cu fetele şi cu băieţii. Unii diriginţi îi invită şi pe părinţi, dar nu prea se-ncheagă discuţii şi nici nu se pun multe întrebări. Atît părinţii cît şi copiii sînt pudici, deoarece subiectele acestea sînt tabu în familie.
La şcoala românilor, nu se poartă discuţii pe această temă. Probabil că dascălii au considerat că nu e cazul. În general, diriginţii le mai atrag atenţia fetelor „să aibă grijă ce fac cu băieţii“, dar numai atît; cred, probabil, că fetele sînt foarte documentate şi nu au nevoie decît de atenţionări. Singurul eveniment petrecut anul trecut, de exemplu, a fost proiectarea unui film documentar prezentat de o asociaţie despre bolile care pot fi contactate în urma relaţiilor sexuale. Copiii au fost şocaţi de ce au văzut, dar nu au pus prea multe întrebări! Acum, dacă vrei să afli ceva, cauţi pe Internet. Şi în mediul rural copiii din familiile mai înstărite au calculator. Sub protecţia anonimatului, intri pe chat şi poţi să întrebi ce doreşti. Nimeni nu te vede, nu ai de ce te ruşina, pe cînd în faţa colegilor de clasă, a părinţilor e cu totul altceva.
„La şcoala ţiganilor..., aici e aici. Ţiganii sînt ahtiaţi după sex. Încă de mici ştiu că mama şi tata fac sex sub pătură. În cadrul grădiniţei de vară, psiholoaga i-a pus să se joace de-a mama şi tata: o fetiţă şi un băieţel s-au dus într-o căsuţă de lemn; fetiţa s-a trîntit pe jos, băieţelul s-a urcat peste ea şi au simulat foarte bine un act sexual; apoi fetiţa s-a întrebat, speriată, ce se va face dacă rămîne gravidă, iar băiatul i-a răspuns: «Aşa-ţi trebuie, dacă ţi-a trebuit!». Mai zi ceva... Deci, de unde să începem noi educaţia?“ – mi-a povestit o prietenă care lucrează la şcoală. „Educaţia sexuală nu are nici un efect asupra acestor copii, care de mici află ce e sexul, cum se face şi abia aşteaptă să crească să facă şi ei mult, mult sex. Trist, dar adevărat...“ Unul dintre medicii de familie spune că din 100 de bebeluşi născuţi, 95 sînt ţigani, iar mămicile au vîrste cuprinse între 14 şi 16 ani. Degeaba au locuri la licee, la facultate, degeaba li se decontează biletele de transport... drumurile lor se opresc brusc şi viitorul li se închide; copii cu copii, fără case, fără serviciu, fără viitor. Asistenţii medicali sînt năuciţi de sporul demografic, dar nu au ce face – nimeni nu se protejează, pentru că „statul va avea grijă de noi. Nu murim de foame...“.
Atitudini şi griji părinteşti
Din păcate, există şi părinţi care spun: „Ce să le fac, doamnă, dacă se iubeau!?“. Au abandonat şcoala şi gata. Statul se va ocupa de ea, de copil, de el, care nu munceşte. Părinţii îi lasă să se iubească, pe urmă să locuiască cu ei, chiar dacă e mare înghesuială într-o cameră de 4/4 m, cu două paturi, o sobă, o masă şi o bancă; unde sînt deja opt mai încap doi. Cum, nu ştiu, probabil dorm în schimburi! Apă nu au în casă, baie nu au, WC-ul e în curte unde se aruncă şi gunoiul, tot acolo se joacă şi copiii vara, cînd e cald... Dar televizor au, telefoane mobile, cel puţin două, un frigider, de fumat, fumează, de băut, beau – cum şi de unde au bani dacă nu lucrează? Le dă statul; şi dacă nu, tot au, pentru că s-au adaptat.
Un alt părinte întreabă: „Mişi, ce o să facă fetele tale după ce termină şcoala?“, iar răspunsul vine prompt: „Păi, ce să se facă şi ele, se fac curve!“ – zice Mişi, alcoolic, cu patru copii din trei căsnicii... Nu i-a păsat şi nu îi pasă ce se va întîmpla cu ele. Una, la 14 ani, are deja un copil şi e măritată, cealaltă a plecat de acasă la oraş. Dacă vine să-şi vadă fraţii, vine cu bunătăţuri. Stă puţin şi pleacă. Nimeni nu mai vorbeşte cu ea, de parcă ar fi ciumată – e normal? Are 15 ani. Deci unde trebuie să se facă educaţie: acasă, la şcoală, într-o asociaţie, în Biserică?
Potrivit ca o mănuşă pe acest subiect e filmul Idiocracy – o parodie a cărei acţiune se-ntîmplă în secolul XXI. Oamenii au un IQ scăzut, deoarece undeva, în timp, au fost răsplătiţi doar cei care s-au reprodus. Evoluţia nu a răsplătit inteligenţa. Nu sîntem departe de film şi cineva ar trebui să facă ceva, dar deja e prea tîrziu... Eu aşa cred.
Andra Dumitrescu este iniţiatoarea proiectului „Zizin – sat european“.