Ce rol mai au valorile?

14 septembrie 2022   Tema săptămînii

Îi povesteam foarte înverșunată unei prietene, acum mai mulți ani, despre diverse situații problematice din zona profesională, dar și din cea personală, în care cei din jur ajunseseră să mă încurce. Fie au promis că ne vedem și n-au mai dat nici un semn, deși eu îmi rezervasem acel week-end pentru ei, fie trebuia să lucrăm împreună la un proiect și au ales să plece din București cîteva zile, fie au lăsat să treacă aniversări fără implicarea pe care mi-aș fi dorit-o din partea lor. Partenera mea de conversație m-a ascultat, apoi mi-a spus scurt, fără să-mi dea neapărat dreptate: „Judeci oamenii după sistemul tău de valori”.

15 septembrie este vechea dată a începerii școlilor. Alături de mediul familial, cel educațional generează și șlefuiește valorile viitorilor adulți. M-am întrebat, cînd am gîndit acest Dosar, dacă valorile din școală mai țin pasul cu vremurile. Dacă anturajul și timpul îndelungat petrecut online uniformizează valorile sau influențează formarea și menținerea lor. Dacă acționăm conform valorilor noastre, lăsîndu-ne ghidați de ele, și dacă rămînem în acele relații în care împărtășim aceleași valori. Cît de rigide sînt normele și cum sînt conturate virtuțile în societăți diferite de a noastră, precum cele musulmane. Și, mai ales, cît de importantă este alinierea stilului de viață la propriile valori.

Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele. Că nucleul profund de valori este parte din identitatea noastră și se schimbă relativ puțin, în timp, dar și că valorile nu sînt niște idei platoniciene, ci semnificaţii validate comunitar. Și că, într-adevăr, dincolo de sentimente sau de pasiune, valorile comune, a vedea lucruri similare privind spre lume, sînt un predictor mai bun pentru calitatea și longevitatea unei relații.

După episodul cu prietena mea, despre care povesteam la început, am încercat să tratez mai puțin subiectiv acțiunile celor din jur, care înainte mă deranjau. Mi-am spus că, pentru ceilalți, alte lucruri sînt importante și au întîietate. Am dedus, în urma dialogului cu psihoterapeutul Valentin Arsene, că nu am greșit. Că orice conflict este mai curînd expresia intereselor divergente decît a valorilor contradictorii. E ca și cum am sta pe ramuri diferite ale aceluiași copac, arătîndu-ne cu degetul. În realitate, valorile umane sînt comune și servesc drept ancoră în situații dificile. Ceea ce ne unește este un singur trunchi, iar fructele de care ne bucurăm își trag seva prin aceeași rădăcină.

Mai multe