Ce poţi face la bătrîneţe

Numărul despre bătrîneţe vine ca o prelungire mai aplicată a celui ce se intitula "Tinereţe fără bătrîneţe". Dacă acela se ocupa în special de speranţa de viaţă a omenirii şi de aspiraţiile reprezentanţilor acesteia spre un soi de tinereţe eternă, cel de acum pune accentul strict pe bătrîneţe. Sau vîrsta a treia. Şi a patra, pentru că deja specialiştii nuanţează lucrurile. În România, există în continuare tendinţa să-i numim pe toţi pensionari, fie că au 55 de ani, fie 80... Odată ce nu mai sînt "în activitate" (termen neplăcut al limbii de lemn), odată ce şi-au pierdut contribuţia socială, vizibilă, statutul şi puterea, oamenii ieşiţi la pensie devin invizibili. Sau, cel mult, utilizaţi în varii servicii familiale, cum ar fi supravegherea, transportul şi alimentarea nepoţilor. Puţini se gîndesc la nevoile lor. La şocul pe care-l trăiesc, mulţi dintre ei (dintre noi, de fapt, pentru că, dacă avem noroc, toţi ajungem acolo...) atunci cînd, cel puţin aparent, sînt condamnaţi la o stare de vegetare fără speranţă. Însoţită, în majoritatea cazurilor, de o diminuare semnificativă a veniturilor. Care, asociată cu cea a stării de sănătate, nu oferă o perspectivă prea roză... Ideea numărului, izvorîtă mai ales dintr-o spaimă personală, este pur şi simplu să vedem ce mai poate face un "simplu cetăţean" după ce iese la pensie. Ce-şi mai permite, ce i se oferă. Dacă are disponibilitate şi posibilităţi de a face la bătrîneţe ce nu a făcut niciodată la tinereţe: să înveţe, să călătorească... În alte ţări europene, de pildă în Danemarca, despre care pot vorbi dintr-o scurtă experienţă, există chiar colegii destinate vîrstei a treia. Aceştia pot studia orice, de la artă modernă la Shakespeare şi lucru manual. Şi pot călători oriunde în lume şi vedea ce nu au reuşit în restul vieţii ocupate. În România, văd multe persoane în vîrstă prin parcuri: discutînd sau jucînd şah şi table. Le mai văd plimbîndu-şi nepoţii. Sau ducîndu-se la băi, pe bilete reduse. Precum şi la Cluburile seniorilor. Cei din jur, cînd nu e vorba de propriii bătrîni, nu par să aibă, în multe cazuri, o atitudine prea favorabilă: ştim cu toţii faimoasa expresie cu "te caută moartea...". Precum şi apelativele "tataie" şi "mamaie". Sînt puţini vîrstnici care reuşesc să facă lucruri remarcabile. Cei care mai au, încă, şi la această vîrstă, prestigiu, putere şi bani. Sau o familie cu adevărat devotată. Numărul de faţă îşi propune să expună cîteva dintre aceste probleme. Cît despre soluţii... (I. P.)