Ce educăm prin corp?

10 iulie 2013   Tema săptămînii

„De ce ar trebui să vizitaţi expoziţia The Human Body?“ este una dintre principalele întrebări care apar pe site-ul evenimentului de la Muzeul „Grigore Antipa“. Conform organizatorilor, scopul declarat al expoziţiei este acela de „a-i inspira pe tineri în a urma o carieră în medicină, sănătate, ştiinţă şi de a învăţa vizitatorii despre îngrijirea şi modul de funcţionare a propriilor lor corpuri.“ Rolul educativ al acesteia este mereu invocat şi considerat a fi de la sine înţeles de către toţi cei care aprobă expunerea corpurilor plastinate. Pe lîngă discuţiile despre implicaţiile morale sau legale, în spaţiul public au existat controverse legate de valoarea educaţională a expoziţiei. Chiar Ministerul Educaţiei Naţionale a atenţionat publicul asupra conţinutului acesteia, neadecvat pentru minori. În ciuda acestui fapt, zeci de mii de persoane au vizitat expoziţia, printre care şi familii cu copii de vîrstă preşcolară. Ce au venit să vadă? Şi, mai important: cu ce au rămas vizitatorii în urma acestei experienţe?

În cadrul programelor de studii muzeale din întreaga lume, cercetătorii studiază impactul pe care politicile culturale şi educaţionale ale instituţiilor de acest gen îl au asupra vizitatorilor. Premisa de la care porneşte o astfel de abordare este aceea că există o concepţie, un mesaj, un set de valori pe care organizatorii unei expoziţii doresc să le transmită publicului. Acad. dr. Dumitru Murariu, directorul Muzeului „Grigore Antipa“, a declarat într-un interviu că expoziţia „intră în programul de educaţie gîndit de Antipa.“ Care este modelul educaţional propus de acesta?

În cadrul expoziţiei The Human Body, corpul uman este pus în evidenţă dintr-o perspectivă anatomică, încadrîndu-se în paradigma ştiinţifică. Cu toate acestea, implicaţiile culturale şi sociale sînt mult mai complexe. Este aproape imposibil să cuantificăm impactul unei expoziţii precum The Human Body. Nimeni nu poate controla modul în care vizitatorii „citesc“ şi interpretează ceea ce văd. Fiecare vede ceea ce ştie deja, în sensul că tipul de cunoştinţe, împreună cu aptitudinile critice acumulate anterior îi permit să vadă un simplu trup sau o întreagă reţea de semnificaţii în jurul acestuia. Tocmai de aceea, expoziţia constituie un prilej de a reflecta la întrebările: ce anume educă, ce tip de cunoaştere produce, cum se încadrează o viziune anatomică a corpului uman într-o concepţie mai largă asupra fiinţei umane?

Expoziţia The Human Body prezintă mai multe tipuri de exponate: cadavre secţionate, membre şi oase umane, organe, embrioni. Nu se poate ignora performanţa tehnică a conservării acestora. Cu greu putem însă conştientiza faptul că acele bucăţi de trup au fost vii, au aparţinut cîndva unei persoane şi nu sînt simple obiecte din plastic. Aşadar, cum le privim?

În primul rînd, ajungem să le privim ca pe nişte cadavre sau rămăşiţe umane. Din acest punct de vedere, nu avem decît un discurs vizual despre finitudine – pe cît este de frumos şi de complex omul, pe atît este de limitat. Plămînii bolnavi de cancer sînt un excelent exemplu în acest sens. În al doilea rînd, sîntem invitaţi să privim exponatele ca pe nişte instrumente care produc cunoaştere ştiinţifică din punct de vedere anatomo-biologic. Genul acesta de cunoştinţe servesc, cu siguranţă, studenţilor la medicină, însă ceilalţi ce fac cu ele? Este neapărat nevoie de o persoană disecată, pentru a ne satisface curiozitatea faţă de interiorul nostru? Tehnologia pe care o avem astăzi la dispoziţie dezminte nevoia expunerii unui cadavru secţionat în faţa unui public larg. De exemplu, Universitatea Stanford a produs, în colaborare cu compania Anatomage, o masă digitală (Anatomage table) care permite vizualizarea anatomică a corpului, în 3D. Datorită acurateţii imaginilor şi programelor de care dispune, aceasta a devenit un instrument de învăţare care depăşeşte cu mult metodele tradiţionale.

Dar dacă am privi exponatele ca pe nişte persoane, şi nu ca pe nişte corpuri? Banalizarea discursurilor verbale sau vizuale despre trup riscă să îl transforme într-un obiect, cu urmări grave asupra modului în care percepem viaţa şi pe cei de lîngă noi. Oare ce atitudine are femeia faţă de corpul său şi faţă de persoana sa, după ce vede embrioni conservaţi, aflaţi în diverse stadii de evoluţie? Se modifică în vreun fel concepţia sa faţă de fostul sau viitorul prunc din pîntec? Se schimbă preocupările noastre faţă de ceilalţi sau influenţează în vreun fel practicile zilnice în legătură cu trupul nostru? Ce valori ne transmit toate acestea?

Rolul educativ al expoziţiei The Human Body este discutabil, precum şi tipul de cunoaştere pe care îl promovează. Producerea ştiinţei nu poate şi nu trebuie să fie oprită, însă miza acesteia poate fi redirecţionată prin accentul pus pe valori. Este important ca în spatele oricărei iniţiative de acest fel să existe nu doar ideea de a transmite nişte informaţii ştiinţifice, ci şi aceea de a forma un set de aptitudini care să invite la reflecţia asupra locului nostru în societate. „A fi strălucitor în trup poate fi un narcisism care să te facă să treci pe lîngă celălalt şi pe lîngă tine“ – Olivier Clément.

Arda Antonescu este consilier educaţional la Educativa, cu studii masterale în Olanda şi Franţa.

Mai multe