Ce citim cînd plecăm de acasă?
Cînd eram la liceu, citeam aproape oriunde și oricînd. Pe bancă – o carte sub carte, sub bancă – cu cartea ușor îndoită, în timpul orelor de istorie (îmi pare rău, doamnă profesoară!) sau cînd refuzam să merg la orele de sport și rămîneam în clasă cu colegii care aveau scutire. Mă instalam comod în bancă, deschideam cartea și citeam. Noaptea, înainte de culcare, dădeam mirosul de hîrtie proaspăt tipărită pe un mp4 pe care-l primisem cadou și pe care îl foloseam ca e-reader. Imaginați-vă un dispozitiv cu un ecran cu o diagonală de trei inci pe care citeam, în neștire, cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Eram fascinată.
De la cărți citite pe ascuns și ecrane care aveau să mă transforme în personajul eponim din romanul lui Mircea Eliade – adolescentul miop – am trecut la a deschide cartea sau Kindle-ul imediat ce ieșeam din bloc. Citeam pe stradă și în mijloacele de transport aproape zilnic. Într-o zi, cu nasul în carte și cu căștile în urechi, m-am trezit cu piciorul într-o gaură acoperită cu bitum pe care niște domni abia ce o aranjaseră frumos, iar altă dată am fost atît de mult ancorată într-o poveste de dragoste încît, în drumul spre cinema, am ratat stația de metrou la care trebuia să cobor.
Lecturile care odinioară erau considerate intime și despre care se discuta doar în cercuri restrînse, cu pagini pe care le subliniai atent în liniștea casei tale, au ajuns să fie împărtășite cu străinii din orice mijloc de transport în comun. Acum te poți zgîi, ca un copil la o jucărie pe care nu o are, la cărțile fizice sau la ecranele e-reader-elor ale celor care stau în preajma ta și citesc, stingheri sau nu.
Așa am început, ca un mic voyeur, să observ (conștient și asumat de data asta) ce cărți citeau cei din jurul meu. Cu riscul de a părea o ciudată care se contorsiona ca să vadă ce aveau vecinii mei de scaun din metrou, am decis că este momentul prielnic ca pe drumul meu dinspre casă înspre birou să încep o listă cu lecturi de metrou.
Și pentru că nu strîngeam suficient de mult material pentru listele mele, am schimbat traseul. Drumul meu spre birou a ajuns pe o rută ocolitoare, doar ca să-mi servesc scopul. Aveam și zile în care, ca să găsesc mai multe cărți, mă plimbam prin metrou de la un capăt la altul, cu privirile domnilor de la pază îndreptate către mine. Mă opream lîngă un „inculpat“, încercam, subtil, să observ ce citește, apoi mergeam mai departe. Dacă îmi permitea momentul, făceam o mică analiză a cititorului. Ce citeau doamnele, ce citeau domnii? Le era distrasă atenția în timp ce citeau sau erau prinși în poveste pînă coborau din metrou? Zîmbeau cînd citeau? Se încruntau? De cele mai multe ori, cititorii nu se pierdeau decît în poveste și ignorau cu desăvîrșire tot ce se întîmpla în jurul lor. Mă bucuram cînd vedeam că sîntem mulți cei care preferă titlurile lui Murakami sau că băieții drăguți stau și ei cu nasul în cărți.
Așadar, ce citim cînd plecăm de acasă? Cărți care nu au multe pagini și eventual au și subiecte ușor de abordat, sau dimpotrivă, cărți pe care nu le-am lăsa din mînă indiferent de greutatea lor, fizică sau literară? Am ochit de la cărți scrise de psihoterapeuți (Minciuni pe canapea, Irvin Yalom) la romane de debut (Proiectul Rosie, Graeme Simsion, Sharp Objects, Gillian Flynn), romane clasice (La răscruce de vînturi, Emily Brontë, 1984, George Orwell), chiar și jurnale (Jurnalul Annei Frank, Jurnalul 1935-1944, Mihail Sebastian) și literatură contemporană (Cronica păsării-arc, Haruki Murakami, Fiica ascunsă, Elena Ferrante, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Éric-Emmanuel Schmitt, Eleganța ariciului, Muriel Barbery).
Într-o mini-excursie pe plaja din Vama Veche, am repetat procesul. Pe cearceaful vecinilor din fața mea am zărit două cărți. Una dintre ele era scrisă de autorul pe care îl adoram pe la 14-15 ani și care mi-a și creat o legătură specială cu profesoara mea de română din clasa a IX-a. Am descoperit, spre surprinderea mea, că nu aveau cu mult mai mulți ani decît aveam eu atunci cînd l-am descoperit pe Cioran. M-am bucurat și am plecat într-o plimbare pe plajă ca să mai descopăr și alte titluri.
În ciuda gălăgiei din jur și a faptului că uneori trebuie să te întrerupi din lectură ca să-ți faci loc printre necunoscuți, în ciuda momentelor în care cuvintele deocheate dintr-o lectură de, să zicem, Miller sau Bukowski te obligă să te ridici ca să nu îi lași pe vecinii tăi de scaun să arunce un ochi fix pe rîndurile ușor obscene, lectura în metrou sau alte locuri publice este o dublă evadare. O dată – din spațiul tău de rutină, de lîngă veioză și de sub pătură, iar a doua oară – în povestea care te poartă, de cele mai multe ori, departe de tot.
Voi ce citiți cînd plecați de acasă?
Andra Nicula este social media manager.