Căruţa şi teleguţa - <i>clasele clasei de mijloc - </i>
Dacă ar fi ca la carte, locatarul clasei de mijloc ar avea o educaţie care i-ar permite o profesie care i-ar acorda un statut social şi un nivel economic decent. Iar de aici începe discuţia. Pentru că dacă la alţii (mai vestici) "decenţa" înseamnă posibilitatea achiziţionării unui autoturism (luat cel puţin în leasing), un apartament (de cele mai multe ori obţinut în urma unui credit bancar), pe care să şi-l renoveze (măcar o dată pe an), să-şi permită o viaţă socială (ieşiri la terase, la film sau teatru), ieşirile de week-end şi concediile în străinătate " la noi această decenţă echivalează de cele mai multe ori cu opulenţa: cel care îşi permite toate acestea nu e deloc mediu, fiind văzut cu mult peste linia celor "de jos", dar în imediata apropiere a celor "de sus". Autoidentificarea Cum se auto-clasează, în funcţie de venituri şi statut social, cei aflaţi legitim în această clasă, îndeplinind condiţiile de bază " studii superioare, de cele mai multe ori facultatea sau cel puţin studii postliceale, trai urban, nevoie de autorealizare? Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în octombrie 2007, numai 215.000 de angajaţi cîştigau peste 400 de euro net pe lună, deşi numărul celor cu studii superioare se apropia de 2 milioane. Cu alte cuvinte, studiile superioare nu atrag după sine şi statutul financiar. Un alt sondaj, aparţinînd de data aceasta ICCV, din 2006, relevă faptul că 32,3% dintre români se autopoziţionau în clasa de mijloc; 0,9% în clasa de sus, 40,7% în clasa muncitoare şi 24,4% în ţărănime. În spatele auto-percepţiei lor stă însă realitatea socială, care ia la bani mărunţi erijarea în această clasă, arătînd că, de fapt, doar 23,6% s-ar putea încadra, pe drept cuvînt, în clasa de mijloc. Clasa săracă a clasei de mijloc Diferenţa între percepţie şi realitate este dată, fără doar şi poate, de raportul financiar-social. De o parte stă clasa săracă a clasei medii, bugetarii, unde avem de-a face cu o autoidentificare fără fond. Mulţi din această categorie nu se consideră a fi printre cei de sus, dar nici printre cei de jos şi se încadrează definiţiei prin statutul profesional. Adesea veniturile îi aruncă fără drept de apel sub clasa muncitoare, făcîndu-i chiar de multe ori să viseze la salariul unui om de serviciu sau al unui tarabagiu din piaţă. Încadrîndu-se portretului robot al locatarului de clasă medie, definiţia se frînge la capitolul financiar, fapt care provoacă de multe ori angoase şi frustrări. "Probabil că dacă ar fi să-mi schimb meseria, să mă duc vînzătoare undeva, aş fi refuzată pe motiv că sînt prea calificată" " mărturiseşte o profesoară de şcoală generală. Devenind prizonierii propriilor studii, dar şi ai clişeelor personale despre statutul social, mulţi se văd uzurpaţi financiar din clasa de care aparţin de drept. Îmi povesteşte despre o colegă de breaslă, o învăţătoare, care prin ’96 a lăsat baltă învăţămîntul şi a plecat la cules de căpşune în Spania. Acum are maşină şi garsonieră şi lucrează în comerţ. Adică s-a făcut vînzătoare. Stresul mai mic, salariul mai mare. Dar ea, personal, nu s-ar lansa în această aventură. E vorba şi de vîrstă (profesoara în cauză are peste 40 de ani), dar mai mult de mentalitate. N-a făcut o facultate de pomană. Dacă ai o anumită pregătire nu poţi să te auto-retrogradezi de bunăvoie. E ca la maşină, dacă schimbi viteza cînd n-ai turaţia potrivită, "dai în nas". Iar treapta de viteză la bugetari e de multe ori în neconcordanţă cu turaţia. "Sîntem plătiţi mai prost ca o femeie de serviciu care dă cu mopul la nu ştiu ce holding multinaţional" " îşi varsă oful un medic rezident. "Noi sîntem de fapt lucrători la stat, iar la stat este o enormă plantaţie pe care trebuie să serveşti fără nici cea mai mică crîcneală, altfel eşti catalogat ca şpăgar, om fără onoare, care s-a făcut medic doar ca să-şi umfle buzunarele. În realitate, în ţara noastră doctorii nu sînt clasa medie, ci sînt trataţi ca un fel de slujbaşi de mîna a doua, şi de către stat, şi de către opinia publică." Reala clasă medie Pe lîngă bugetari (clasă medie doar în acte), în ultimii ani a apărut şi la noi reala clasă de mijloc, anume, cei care lucrează în mediul privat. Dar şi aici se iţeşte o problemă de autoidentificare. Deşi traiul pe care îl au i-ar situa fără probleme între "mijlocii" din Vest, la noi, prin comparaţie, se simt mult mai sus financiar profesorilor, inginerilor sau doctorilor, se consideră a fi pe o treaptă superioară. Ceea ce este adevărat. Dacă însă în primul caz avem de-a face cu o apartenenţă dorită, aici avem una mai mult sau mai puţin renegată. Mulţi din această categorie ar putea fi chiar miraţi dacă ar afla că, teoretic, un profesor sau un doctor sau un inginer se află pe aceeaşi treaptă cu ei. S-ar mira pentru că pînă la urmă veniturile şi nu statutul dictează clasa în România. "Teoretic nu fac parte din clasa de top, ci din cea de mijloc. Practic însă, datorită banilor, sînt acolo" " declară Dan M., manager. La 32 de ani, departe de sistemul bugetar, deşi a terminat o facultate care l-ar fi trimis direct în ghearele sistemului de învăţămînt, e convins că în acelaşi rînd cu el ar trebui să se afle mai mulţi dintre cei care formează elita intelectuală. "Din păcate însă aceştia, la noi, nu sînt consideraţi nici măcar pătura de mijloc, din cauza lipsei resurselor financiare." "Clasa medie nu e formată în România din salariaţi bugetari, sau altfel spus clasa de mijloc bugetară moare de foame. Ăsta e adevărul. Nu se poate compara cu clasa de mijloc din ţările normale, nici acum, la 20 de ani după Revoluţie. Trist e că nu se va compara nici în următorii 20." Merge de două ori pe an în străinătate, vara pe vreun litoral exotic, iarna pe pîrtiile austriece. Este director IT la o firmă de soft, are 42 de ani şi din punct de vedere financiar se consideră a fi cu mult peste mediu, însă nu se consideră ca făcînd parte din "crema societăţii". "E o chestiune ciudată. La noi elita e formată mai mult din vedete de carton şi nu din oameni capabili să conducă ţara. Probabil că acest decalaj ne şi trage înapoi. Să fii în clasa de sus este doar o problemă de avere, nu şi de prestigiu. Iar la noi prestigiul ţi-l conferă banul."