„Cărțile nu pot fi înlocuite ca un banal televizor” - interviu cu Amilin-Teodora MITU

Care sînt primele tale amintiri legate de cărți? Și despre ce cărți e vorba?

Sînt sigură că mama îmi citește de cînd sînt bebeluș, dar eu nu îmi amintesc din această perioadă decît poveștile celor dragi. Totuși, primele mele amintiri despre cărți (nu povești de-ale altora) sînt legate de primele zile de grădiniță, cînd doamna ne citea din cărți groase, cu scris mare, frumos, ilustrate și cu coperte colorate; aici am descoperit Cei trei purceluși, Scufița Roșie și Cenușăreasa, iar mai tîrziu fabule (ulterior am aflat că se numesc așa; pe atunci eram fascinată de animale, păsări, întîmplări și cît de tare ne asemănăm). Unele texte erau însoțite de pagini de colorat: puține litere, multe desene mari care îmi așteptau mîna să se joace prin poveste. Toate m-au pregătit pentru următorul capitol: descoperirea de una singură a secretelor din literele tot mai mici ale cărților.

Le primești cadou, mergi la librărie să le cumperi?

De obicei, mă duc prin librării, mă uit la titluri, citesc rapid descrierea de pe spate. Uneori refuz să-mi cumpăr alte cărți (am deja încă multe cumpărate care mă așteaptă răbdătoare), dar există și momente cînd mă las sedusă de un titlu sau de un autor îndrăgit care-mi șoptește: „Citește-mă!“ și nu pot rezista și o rog pe mama să mi-o/mi-l cumpere; imediat mă simt captivată de orice titlu „select“ sau interesant pe care-l consider oglinda cărții (de exemplu, Trandafirii din Mexic de Pam Munoz Ryan, Familia Penderwick de Jeanne Birdsall). La o simplă privire asupra titlului, ele îmi devin simpatice sau antipatice. Tot la librărie mă opresc după ce aflu de la „Incubatorul de lectură“ despre o carte interesantă pe care nu o am în bibliotecă: Muzici și faze de Ovidiu Verdeș sau Vulpea albastră de Sjón). Alteori primesc cadou cărți și imediat mă simt atrasă de ele pentru că vin de la persoane dragi și vreau să le descopăr. Sînt povești care conțin povești.

Care e cartea care te-a marcat cel mai tare pînă acum și de ce?

Obligată fiind să stau în casă, să nu mă mai întîlnesc cu colegii, Jurnalul Annei Frank m-a ajutat să supraviețuiesc. Mi s-a părut o nebunie cînd Anna, nemaivăzînd bine, s-a dus la oftalmolog deghizată. A fost o nebunie provocată de naziști. Avem multe de învățat din acest rău.

Cum împaci lecturile de școală și lecturile de plăcere?

Lecturile de la/pentru școală ar trebui să fie cît de scurte posibil, iar cele de plăcere cît mai lungi pentru a avea timp să le savurez pentru că știu să mă captiveze și au un atu: le-am ales EU. Cele pentru școală sînt obligatorii, paleta e restrînsă. Cînd devin interesante mă invită la o lectură a întregului: atunci se schimbă totul și corvoada se transformă în magie. Astfel l-am descoperit pe David Williams (Băiatul miliardar, Bunicuța hoțomană, Domnul Sconcs și Mătușica îngrozitoare). Trebuie răbdare și curiozitate, dar și multă bunăvoință.

Cum arată biblioteca ta?

În biblioteca mea e mult prea multă ordine acum. De cînd cu pandemia, mama mi-a aranjat cărțile alfabetic. Pare o altă bibliotecă. Înainte știam exact unde sînt cărțile mele de suflet, cărțile erau ordonate după preferințe: pe centru – pentru că acolo ajungeam cel mai bine – Harry Potter de J.K. Rowling (toate cele opt volume), Roald Dahl, Alex Moldovanu, Ana Alfianu, Jurnalul Annei Frank etc. Acum trebuie să caut și descopăr mereu alte provocări.

Le împrumuți colegilor cărți? Le pui condiții de a ți le înapoia în bună stare?

Nu toți colegii mei sînt pasionati de cărți. Uneori îi surprind cu detalii, iar atunci cînd devin doritori, le împrumut din cărțile mele. Alteori, cînd știu că își doresc o carte, le-o ofer de ziua lor. De cîte ori le împrumut una, îi rog să mi-o înapoieze în starea în care au primit-o sau îi atenționez să nu mi-o rupă.

Dacă ar trebui să te muți ce cărți ai lua cu tine în bagaj?

Dacă ar trebui să mă mut, aș lua în bagaj o parte din cărțile citite. În funcție de starea mea și de așteptări, aș alege și alte titluri provocatoare. Cu siguranță, aș strecura în valiză Trandafirii din Mexic,  Harry Potter,  Stăpînul inelelor sau Casa secretelor. În rest, lista rămîne deschisă.

La ce ai renunța pentru o carte?

Dacă mi-o doresc tare (cum a fost cazul unei enciclopedii), pot renunța la multe, chiar la un Lego, o altă pasiune.

Crezi că există o viață a cărților sau sînt doar niște obiecte de hîrtie și le putem oricînd înlocui?

Cărțile nu sînt doar niște obiecte din hîrtie, și ele trăiesc și respiră prin personaje. Ele nu pot fi înlocuite (ca un banal televizor) deoarece sînt singurele obiecte cu două vieți: prima o dobîndesc cînd sînt scrise, duse la tipografie, ilustrate, editate și citite. A doua viață e legată de în­tîmplările  personajelor, locurile pe unde te plimbi împreună cu personajele. Sînt acele vieți care te ajută să te descoperi, te modelează și te ajută (chiar și în pandemie).

Amilin-Teodora Mitu are 11 ani și este elevă la Școala Gimnazială „Grigore Hagiu“ din Tîrgu Bujor.

interviu de Ana Maria SANDU 

Foto: wikimedia commons