Care e relația cu copilul tău?
Î
n societatea modernă, a avea copii ◊perfecți“ a devenit aproape o obsesie, părintele își proiectează asupra copilului toate ambițiile, visurile neîmplinite și uneori frustrările lui. Copilul trebuie să fie mereu un campion, mereu un cîștigător, trebuie să fie mai bun decît ceilalți copii, nu doar la școală, ci în toate activitățile pe care le face. Copilul nu mai are timp liber, doar pentru el – merge și la înot, și la șah, și la pian, și la meditații de engleză, și la ateliere de creativitate, trebuie să exceleze în toate. În tot acest du‑te‑vino în care copilul este purtat ca un bagaj dintr‑o parte în alta, adultul care îl însoțește și îl ghidează nu mai are timp să se întrebe cît de ◊perfect“ este el ca părinte. Sau măcar: care este relația cu copilul său?
Care sînt nevoile unui copil? Otilia Mantelers, psiholog și psihoterapeut în terapia traumei, susține că părintele trebuie să țină cont atît de nevoile de simbioză ale copilului, cele de relație cu mama inițial, și apoi cu tata, cît și de nevoile lui de autonomie. ◊Și aici am nevoie de tine, mama, de tine, tata, ca să îmi permiți să fiu eu. Dacă nu am permisiunea ta, dacă nu te descurci cu cine sînt eu, cu temperamentul meu, cu ce nevoi am eu, dacă văd că trebuie să am eu grijă de tine, să devin eu un fel de părinte al tău, poate chiar partener al tău, dacă nu știi să ai grijă de fericirea ta, atunci eu nu o să mai știu cine sînt și o să fiu pentru tine. Nu pentru mine. Iar cînd voi fi mare, nu o să știu cine sînt, pentru că nu m‑ai oglindit.“
◊Iubirea de care au nevoie copiii nu poate depinde de disponibilitatea, cheful sau starea noastră afectivă. Dacă ne vom cîntări iubirea doar în funcție de emoțiile pe care le avem, o să fim surprinși de o incapacitate de a simți constant, fără efort și fără rațiune această iubire necondiționată“, scrie Ileana Bîrsan, critic de film și mamă a trei copii.
◊Copilul este om în devenire din prima clipă de viață și învață cu aviditate din tot ceea ce vede în jurul său. Pentru părinte, fiecare act de grijă și fiecare gest de ocrotire este perceput ca o datorie. Una pe care, cu siguranță, mulți părinți o îndeplinesc cu bucurie și dragoste, însă conștienți fiind că este, totuși, o datorie. Pentru copil, în schimb, grija și ocrotirea nu sînt sesizabile încă, ele capătă sens abia odată cu trezirea conștiinței de sine și cu abilitățile cognitive care o însoțesc“, explică Laurențiu Staicu, profesor la Facultatea de Filosofie.
Despre relațiile speciale cu copiii lor povestesc scriitorii Ana Barton, Adriana Ștefan și Alex Moldovan. ◊Oare care e relația cu copiii mei? Nu știu dacă am găsit un răspuns la această întrebare și nici nu cred că îl caut cu adevărat pentru că lucrurile îmi sînt clare: relația cu copiii mei este o călătorie. O călătorie plină de neprevăzut. O călătorie în care învăț zilnic ceva nou despre ei, dar, mai ales, o călătorie în care învăț zilnic ceva nou despre mine“, scrie Adriana Ștefan.
◊Am făcut greșeli? Cu siguranță, multe! Cea mai evidentă, slăbiciunea în a pune limite unui copil inteligent care a înțeles și uneori a speculat asta. Pentru că așa sînt copiii, forțează limitele ca să le poată înțelege“, susține Natalia Pătrașcu, medic cardiolog. Mai multe texte și opinii despre relațiile dintre părinți și copii puteți citi în Dosarul de față. (Ad