Candidaţii faţă cu statul de drept
Cînd vrei să faci bilanţul ultimilor şapte ani şi să pui pe hîrtie ce-a făcut UE în România sau cum s-a schimbat România de cînd a intrat în UE, găseşti o listă lungă de teme, mize, legi, reforme, politici. Sînt importante fiecare în parte, însă două mari teme au dominat ultimul deceniu al celei mai tinere democraţii europene – cum mai încercăm să scuzăm România în discuţiile cu criticile Occidentului: banii de la UE şi dreptatea! Cum să cîntăreşti care din cele două e mai importantă? Economia, nivelul de trai, satul românesc şi agricultura depind de banii UE. Da, dar fără instituţii care să funcţioneze corect, independent şi eficient, banii UE sînt folosiţi electoral, prost şi/sau fraudulos.
Justiţia, independenţa plus reformarea ei, ca şi lupta împotriva corupţiei rămîn, aşadar, cele mai grele probleme încă de rezolvat pentru România. Şi mai e ceva. În curînd, banii de la UE vor veni doar dacă valorile fundamentale ale clubului în care am intrat vor fi respectate. Vremea celor care gîndesc în cheia „Vrem de la UE doar bani de autostrăzi, mai lăsaţi-ne cu statul de drept“ se va termina.
România intră, aşadar, în 2007, în Uniunea Europeană, cu rezerve pe capitolul justiţie şi anticorupţie şi este acceptată cu condiţia vestitului instrument – Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). A fost asumat, a fost meritat, a fost eficient şi a ajutat România. Şi da, evenimentele din vara lui 2012 au demonstrat că încă mai este nevoie de el. Într-o prezentare făcută la evenimentul organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, la mijlocul lunii aprilie – „După zece ani…“, Laura Ştefan, expert anticorupţie, a făcut o sinteză a ceea ce a schimbat UE în România, cu instrumentele ei pe justiţie şi stat de drept. „În ceea ce priveşte reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, se poate vedea că s-au întîmplat lucruri măreţe şi că există diferenţe majore faţă de perioada anterioară aderării la Uniunea Europeană“, a spus Ştefan.
O altă concluzie importantă: sînt puţine state membre UE care să-şi pună încrederea în instituţiile anticorupţie aşa cum o face România. De altfel, un apropiat – apolitic şi cu o meserie tehnică – îmi spune, zilele trecute, după ce m-a bombardat toată dimineaţa cu link-uri despre un caz de corupţie pe care îl urmărea în presă: „Auzi, fată, dacă DNA ăsta şi-ar face partid, io l-aş vota!“ Şi nu e vorba doar de încredere. E vorba de construcţia unor instituţii eficiente, precum DNA şi ANI, care au făcut din anticorupţie o performanţă.
Şi a mai făcut ceva UE, cu legile şi MCV-ul ei. Şefi de instituţii, baroni locali sau naţionali, miniştri şi adjuncţii lor dau socoteală şi trebuie să explice (uneori, în anchete penale) despre folosirea banului public. „În această perioadă, ne aflăm în situaţia de a inventa un mod de a funcţiona normal, în interiorul unui stat de drept. Este important să reuşim să coagulăm, în interiorul ţării, o rezistenţă la schimbarea neadecvată şi la anularea progreselor făcute pînă acum, progrese care sînt extraordinare în cei zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană“ – a mai spus Laura Ştefan.
Cît mai aveţi nevoie de presiune externă?
Rezistenţa din interiorul ţării – cheia soluţiei problemei. Din zbaterile şi isteriile televizate, e greu să înţelegi unde şi mai ales cum trebuie căutate soluţiile pentru România 2020. Membrii clubului în care România a intrat – statele membre vechi ale UE – se şi ne întreabă: Pînă cînd credeţi că veţi mai avea nevoie de presiunea externă a UE şi a Bruxelles-ului? Această întrebare, pusă recent de un diplomat străin, găseşte cu greu răspuns la Bucureşti. „Dacă nu era Bruxelles-ul furau ăştia ca în codru“, „Doar Bruxelles-ul îi mai opreşte“ – sînt doar cîteva din remarcile, adevărate de altfel, ale pesimiştilor din spaţiul public. Am găsit însă un foarte bun răspuns la întrebare, adresînd-o unui alt diplomat străin – România nu va mai avea nevoie de presiune externă atunci cînd presiunea internă a societăţii civile, asumată şi acceptată de toate partidele politice, va fi suficient de puternică şi eficientă.
Păi, nu urlăm destul? Sînt televiziunile (etichetate „băsiste“), sînt ziarele (tot „băsiste“) unde jurnalişti cu experienţă au făcut o a doua profesie din a comenta, a discuta, a apăra justiţia, pe procurorii şi pe judecătorii ambiţioşi, independenţi, eficienţi. Mai sînt şi ONG-uri (etichetate „macoveiste“ şi/sau „băsiste“), care scriu, analizează, vociferează. Nu o fi destul? Nu. Societatea civilă şi politicul trebuie să asume împreună această misiune.
Statul de drept, variante electorale
O altă discuţie, de dată recentă, cu politicieni, din care am să vă relatez cîteva pasaje, ne arată că statul de drept nu e în siguranţă, şi mai e nevoie de timp pînă ca presiunea internă să înlocuiască Bruxelles-ul.
7 aprilie 2014, Eurosfat – cel mai important forum de dezbateri pe teme europene, la Bucureşti, Palatul Parlamentului. Una din cele mai actuale teme în UE – „Protejarea democraţiei şi a statului de drept: ce instrumente la nivel european?“ – este adusă în discuţie şi încurajată deopotrivă de fundaţiile germane „Friedrich Ebert“ (de stînga) şi „Konrad Adenauer“ (de dreapta). Invitaţi pe scenă: candidaţi pentru Parlamentul European, din toate partidele cu şanse, şi candidaţi experimentaţi, de la stînga pînă la dreapta politicii româneşti. Întrebările moderatorilor: directe, concentrate, fără simpatie politică.
Prima încercare: România are MCV de cinci ani, cum văd partidele dvs. acest instrument?
Cătălin Ivan (candidat PSD): „Este un deziderat să scăpăm de această vulnerabilitate. Este, evident, un instrument util. Justiţia din România are nevoie de un astfel de mecanism, însă el a fost mai curînd un instrument de verificare şi mai puţin de cooperare.“ Adaugă şi faptul că nu e corect că îl avem doar noi, că de ce nu e în toate statele membre, iar ca să nu fie discriminare dacă tot se încăpăţînează UE să-l păstreze, atunci să-l pună la toate statele membre.
Monica Macovei (candidat PDL): „MCV a susţinut şi a păstrat instituţii în România. Dacă nu exista MCV, astăzi nu mai aveam nici DNA, nici ANI, nici anchete cu politicieni. Nu e nici o discriminare. Cînd au intrat în UE, atît Bulgaria, cît şi România şi-au asumat acest lucru.“ Macovei le răspunde şi celor care vor „să scăpăm de MCV“: „E simplu. Scăpăm numai atunci cînd tot ce scrie acolo e ireversibil.“
Norica Nicolai (candidat PNL): „MCV-ul ne-a creat o vulnerabilitate de ordin politic: aderarea la Schengen. Trebuie să existe standarde comune pentru administrarea justiţiei.“ Pledează pentru încetarea acestui mecanism.
Cristian Preda (candidat PMP): „I-am mai auzit pe alţii spunînd că este un mecanism discreţionar. Nu e adevărat. Este un instrument necesar şi a fost util. MCV trebuie înţeles în termeni de angajament, şi nu de autoritate. Preda explică şi faptul că, recent, acest mecanism a fost îmbogăţit (Comisia Europeană a adoptat, în martie anul acesta, un cadru nou pentru abordarea ameninţărilor sistemice la adresa statului de drept, în oricare dintre cele 28 de state membre ale UE – n.n.).“ „MCV ar trebui să fie şi mai riguros, şi mai sever“ – a mai spus Preda.
Concluzia: MCV – încotro? 2-2
Provocarea merge mai departe. Este suficient şi eficient acest nou instrument al Bruxelles-ului ca răspuns la ameninţările privind statul de drept? Candidaţii din partidele aflate la putere au reproşuri de făcut acestui nou instrument al Comisiei Europene. „Intervenţiile de la Bruxelles ţin de culoarea politică. Nu cred că cei de acolo deţin adevărul absolut. Există un cadru transparent şi obiectiv? Mecanismul prin care Comisia Europeană îşi culege informaţiile nu este transparent“ – apreciază Cătălin Ivan.
Monica Macovei spune că acest mecanism e necesar, există un cadru clar în care Comisia poate acţiona. Iar apoi explică publicului ce înseamnă statul de drept. „Ce s-a întîmplat în vara lui 2012, de exemplu, a fost o lovitură dată statului de drept. Iar acestea au fost fapte, nu opinii. Statul de drept înseamnă lege egală pentru toţi (bogaţi şi săraci), înseamnă să nu schimbi legea cînd nu-ţi convine, înseamnă lege egală pentru cetăţeni şi politicieni.“
Bianca Toma este cercetătoare în cadrul Centrului Român de Politici Europene (www.crpe.ro).
Apariţia acestui text a fost realizată cu asistenţa Uniunii Europene, în cadrul unui grant oferit de Parlamentul European în domeniul comunicării. De conţinutul acestui articol este responsabilă doar revista Dilema veche şi nu se poate considera sub nici o formă că textul reflectă punctul de vedere al Uniunii Europene.
Proiectul BeEU - 8 organizaţii mass-media pentru un Parlament este cofinanţat de Uniunea Europeană.