Cafea cu aromă de carte englezească

20 august 2014   Tema săptămînii

Sînt un cititor norocos. Locuiesc în Bucureşti, la doi paşi de cea mai cochetă librărie independentă de pe la noi, plină ochi de carte engleză – de la romane, colecţii de povestiri, comic books, cărţi pentru copii, albume de artă, memorii; de fapt, cam tot ce vă puteţi imagina. Cîteva exemple de la raftul de new titles, la început de august: One More Thing, o colecţie de short stories a lui B.J. Novak, producător pentru şi actor în The Office; The Emperor Waltz, Philip Hensher, Believing is Seeing – culegere de eseuri de Errol Morris, regizor de documentare la bază.

Anthony Frost English Bookshop îi spune, şi pe weekend-uri a devenit locul meu preferat în care vin să-mi beau cafeaua. Nu are cum să fie altfel, cînd împart măsuţa de pe terasa cu vedere spre Palatul Regal, pe care tronează, invariabil, o vază de lut cu flori de sezon, cu Vlad Niculescu şi Aurel Minulescu, zişi şi the dream team (de-un an, în echipă alături de băieţi e şi Oana Zamfirache).

În urmă cu şapte ani, Vlad şi alţi doi prieteni au decis să nu îşi mai umple bagajele de vacanţă cu cărţi aduse de peste hotare, ci să deschidă un loc de unde ei şi alţii asemenea lor să-şi poată achiziţiona carte în limba engleză. Aurel e librar de vreo şase ani, din care pe ultimii patru şi i-a petrecut aici. Vlad pare mereu foarte serios, dar niciodată nu se dă în lături la o alergare cu copiii care trec pragul librăriei; Aurel a studiat antropologie şi împachetează cel mai frumos cărţile. Iar întîlnirile cu ei sînt mereu pline de lecturi, poveşti despre cărţi, oameni şi scriitori, cam ce merge lîngă o cafea bună, din partea casei. Conversaţia de faţă nu a făcut excepţie.

A citi

Vlad: De cînd am început aventura asta cu librăria, m-aş descrie ca pe un cititor care e tot timpul într-o lume de lecturi foarte fragmentate, pentru că bucuria de a avea un răstimp pentru mine nu s-a mai întîmplat de mult. Acum citesc în română, după foarte multă vreme, mi-e drag şi n-am abandonat niciodată asta, dar mă simt aşa, ca în vacanţă, cînd citesc în română. O vacanţă frumoasă.

Aurel: Citesc foarte multă literatură, dar mă aventurez, de multe ori, şi în non-ficţiune; vara asta, am intrat într-o pasă cu romanele istorice. Altcumva, de doi ani şi jumătate am început să citesc comics-uri. Cred că deoarece stau foarte mult în librărie şi am timp să stau să răsfoiesc, m-am obişnuit să jonglez cu tot felul de genuri.

Lecturile de-acum

Aurel: The Sleepwalkers – Cristopher Clark, un roman non-ficţiune despre începutul Primului Război Mondial, care prezintă consecinţele destul de complexe ale conflagraţiei. Lui Clark i-a luat nişte ani să stea să verifice informaţii în toate documentele oficiale ale ţărilor implicate în război.

Vlad: De şapte ani, am două-trei cărţi care mă aşteaptă acasă, şi două-trei care mă aşteaptă, uneori degeaba, săracele, în birou. Cartea de la librărie e un Álvaro Mutis în română, autor columbian pe care l-am descoperit de curînd – Isprăvile şi necazurile gabierului Maqroll; are un stil de-a scrie care cred că i-a stîrnit invidia şi lui Márquez, care, altfel, l-a numit pe Mutis unul dintre scriitorii secolului. Cartea de acasă e Institutul pentru corectarea timpului de Ahmet Hamdi Tanpinar. Tanpinar a fost un fel de Malraux al Turciei – ministru al culturii prin 1949, despre care Pamuk spune că e scriitorul care a scris cartea cea mai frumoasă despre Istanbul, Huzur, apărută tot la Editura Vivaldi.

Cărţi uitate

Vlad: Cărţile generaţiei Şcolii de la Tîrgovişte, pe care eu o iubesc foarte mult – Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu (exponenţii cei mai cunoscuţi), dar mai sînt Tudor Ţopa şi Costache Olăreanu – absolut minunaţi şi fascinanţi scriitori! Tocmai a apărut în română pentru prima oară la Paralela 45, cules de Ion Bogdan Lefter şi soţia scriitorului, întregul jurnal al lui Radu Petrescu, una dintre cărţile mari ale literaturii noastre. Ar merita o soartă mai bună şi un autor ca Blecher – destinul lui în engleză ar trebui să fie unul mult mai important pentru că editurile la care a fost publicat sînt University of Plymouth şi Old Street Publishing, edituri mici, cu o distribuţie foarte mică în lumea britanică.

Comic books

Aurel: Singura mea amintire din copilărie, în care am pus mîna pe un comics e cu revistele PIF, pe care mi le trimitea naşul meu din Sibiu – erau în franceză, mama se chinuia să îmi traducă, dar cumva comicsurile le-am descoperit abia după ce am ajuns la Anthony Frost, şi Vlad mi-a pus în mînă Black Hole de Charles Burns. Oamenii care trec pe la noi prin librărie sînt mari cititori de literatură non-ficţiune, aşa că le-aş recomanda una dintre benzile desenate cu care am început – The Smartest Kid on Earth de Jimmy Corrigan, un fel de James Joyce al comicsurilor, foarte migălos, ca un puzzle pe care abia la sfîrşit îl descoperi.

Cărţi şi scriitori-emblemă

Vlad: Unele dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în viaţa mea sînt cărţile unor oameni care au călătorit şi au pus acolo tot ce li s-a întîmplat, cum a fost Nicolas Bouvier sau Patrick Leigh Fermor, care au făcut nişte călătorii iniţiatice şi care au scris aproape cărţi-cult pentru toate generaţiile care au venit după.

Aurel: Jurnalul lui Mihail Sebastian, pe care l-am citit în liceu – ocazia să îl vezi pe Mihail Sebastian ca pe un om foarte plăpînd şi sensibil la tot ce se întîmplă în jurul lui. De Max Blecher, un alt scriitor la care ţin, am aflat tot din Jurnalul lui Sebastian. Blecher a fost primul care a început să-l traducă pe Kierkegaard în română şi mi se pare că are în cărţile lui un existenţialism incipient românesc. Şi, bineînţeles, Virgil Mazilescu.

Meseria de librar

Aurel: Trebuie să ai destul de multă răbdare cu oamenii şi să le asculţi poveştile, să fii interesat, empatic. Oamenii vin, cel puţin la noi în librărie, pentru că găsesc nişte oameni la fel ca ei, cărora le place să citească şi cu care pot să schimbe toate aceste experienţe. Cred că una dintre cele mai importante calităţi ale librarului e să aibă deschidere către alţi oameni.

Vlad: Munca librarului în momentul de faţă are nevoie, ca principal instrument, de o lopată ca să dea la o parte tot gunoiul publicat zilnic în cantităţi enorme, din Marea Britanie pînă în America. Recunosc cinstit că mi-ar plăcea să umblu prin ţară cu maşinuţa plină de cărţi şi să mă opresc unde-ar fi nevoie de mine. Care e sfîrşitul acestui loc? Atunci cînd voi simţi că nu mai e nevoie de mine. Dar simt ca e nevoie de mine aici, şi asta mă umple de bucurie. E de nepreţuit să vină un om la tine şi să spună: „Dom’le, cartea aia pe care mi-ai recomandat-o data trecută a fost minunată, mulţumesc.“

Recomandări

Vlad: Îmi place să recomand! Dar pe viu, în librărie, e important să menţii un astfel de loc pentru că el va fi la nesfîrşit o punte între oameni care vor să descopere şi sînt deschişi la dialog. Se întîmplă uneori să fac recomandări pentru care părinţii să mă deteste, cum a fost acum patru-cinci ani, cînd era epidemia cu Twilight, şi un prieten a venit cu fata lor şi mi-a spus: „Îi recomanzi chestia asta? Asta e o porcărie!“ „Las-o să citească“ – i-am spus – „pentru că e important să intre cumva printr-o fereastră sau uşă în lumea asta a lui a citi.“ Şi acuma vin şi-mi mulţumesc pentru că citeşte de rupe, a intrat „acolo“. Pot face şi astfel de recomandări, dubioase, aparent.

Aurel: Trebuie să te cunosc ca să pot să îţi recomand o carte. Cititul cărţilor vine pe firul unei experienţe personale; nu încerc să le vînd oamenilor o carte, încerc să stau cu ei de vorbă despre ce le place şi, dacă ajungem să relaţionăm, abia atunci le pot recomanda o carte.

Lumea Anthony Frost English Bookshop

Vlad: O librărie de tipul ăsta, mică, independentă, are un anumit soi de vibraţie dată de oamenii care au construit-o şi de interacţiunea lor cu publicul de care au parte. Toţi reprezentanţii de vînzări cu care vorbesc, din Anglia sau America, îmi spun că există un public de foarte bună calitate în România, care încă citeşte, chiar dacă cifrele nu prea îţi spun asta. Eu încerc să aduc lucruri care să fie într-un fel misterioase, să te cheme, să te împingă către lumea asta şi să te ţină acolo, altele care să îţi stîrnească, pur şi simplu, hazul, altele care să te pună pe gînduri sau să te facă să îţi doreşti să fugi, să alergi, să simţi că e ceva vibrant, ca un soi de adrenalină.

De fapt, la început, în naivitatea mea, credeam că tot timpul o să fie aşa – să stau de vorbă cu oameni, să recomand cărţi, să mă joc, dar asta e 20%; 80% e birocraţia. Şi lupta cea mare e asta – să nu te laşi amărît, presat, obidit de toată chestia asta care poate fi uneori şi plăcută, pentru că, în această parte administrativă, intră şi o întîlnire cu Steve de la Thames & Hudson, de exemplu.

Aurel: Ce-mi place foarte mult, pe lîngă oamenii cu care lucrez şi care îmi sînt o a doua familie, e mediul – tot timpul ajungi să vorbeşti cu oameni noi, care pe stradă ar putea să treacă pe lîngă tine şi pe care nu i-ai observa absolut deloc, cînd ei, de fapt, sînt nişte mici enciclopedii mergătoare.  

Cătălina Miciu scrie cronici culturale pe gingergroup.ro

Foto: C. Miciu

Mai multe