Cadoul din cutia de pantofi

26 august 2015   Tema săptămînii

Totul a început în 2006, cînd, împreună cu o altă familie de prieteni, care aveau un băiat cam de vîrsta lui Luca al nostru, am încercat să îi învăţăm să împartă din ce aveau ei (jucării, hăinuţe, dulciuri) cu alţi copii săraci din oraş.  

Tot mai mulţi prieteni au început să afle despre această acţiune şi ne-am propus ca în 2007 să ne afişăm la

-ul de pe Yahoo Messenger o descriere a acţiunii. Nu puteam însă îngrămădi în maximul de spaţiu care era disponibil ceea ce făceam, aşa că soţia mea a venit cu ideea de a-i spune „ShoeBox“, la care eu am adăugat şi explicaţia pentru generaţiile părinţilor şi bunicilor noştri: „Cadoul din cutia de pantofi“, şi astfel am avut denumirea pe care proiectul o poartă şi astăzi: „ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi“. Ideea ne-a venit din ceea ce amîndoi, soţia mea şi cu mine, cunoşteam din copilărie, cînd, imediat după Revoluţie, se primeau la şcoală cutii cu cadouri pentru copii, venite din Anglia, Germania şi alte ţări vestice. 

În primul an în care am organizat acţiunea în afara familiei, 2007, s-au strîns doar în Cluj 512 cutii de pantofi pline cu cadouri pentru copiii orfani sau defavorizaţi. Odată cu înfiinţarea site-ului

în decembrie 2009 şi, mai ales, a paginii de Facebook în 2011, s-a ajuns la o explozie a voluntarilor care doreau să se implice în proiect şi a numărului de locaţii de colectare şi distribuire ShoeBox înfiinţate.

În 2008 am primit cel mai important ajutor de suflet, dar şi logistic, de la Cornelius Brody, CEO iQuest Group. Lucram la firma aceasta atunci şi am rămas angajat acolo pînă în ianuarie 2015. Dl Brody mi-a sugerat să extind proiectul ShoeBox şi în afara oraşului Cluj. Mi-a pus la dispoziţie toate sediile din oraşele în care iQuest avea birouri în acel moment, ca să putem avea puncte de colectare locale. În 2011 aveam opt oraşe din România participante. 

Anul 2012 ne găseşte cu peste douăzeci de oraşe în ţară şi deja încep românii din diaspora să afle despre proiect şi să ne scrie că vor să deschidă locaţii afară. Acum ShoeBox are prezenţă locală în 16 ţări (România şi românii din alte 15 ţări), 98 de oraşe şi 219 centre de colectare. 

De la început ne-am propus ca în cadrul proiectului să nu acceptăm donaţii în bani. Este o regulă de aur pe care şi acum o respectăm cu străşnicie. O să explic de ce. 

De asemenea, am decis să nu fim şi să nu devenim niciodată o organizaţie non-profit, asociaţie sau orice fel de organizare juridică. 

Fiecare persoană care aude despre ShoeBox şi se implică o face în nume propriu şi personal. Nu există şi nu vor exista vreodată acorduri scrise, contracte de colaborare sau parteneriat şi cred că aşa ne merge cel mai bine ca structură şi proiect. 

Au existat, desigur, multe apeluri de la persoane potente financiar, firme, instituţii, partide politice, organizaţii civice, şcoli şi ministere, doritoare să ne susţină financiar, însă de fiecare dată am refuzat. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: dacă vrei să te implici în proiectul ShoeBox trebuie să-ţi rupi din timpul tău personal, să mergi să cumperi lucruri noi, frumoase, potrivite pentru o fetiţă sau un băiat de vîrsta pe care ai ales-o, şi să îţi pui inima şi gîndul la contribuţie ca să foloseşti spaţiul unei cutii de pantofi în aşa fel încît să încapă cît mai multe lucruri utile acolo: mănuşi, lenjerie, obiecte de uz sanitar şi igienă personală etc. 

Nu facem parteneriate sau alte forme de asociere, pentru că nu vreau să se înţeleagă că am fi vreo organizaţie, cu funcţii şi titluri, unde unii să-şi aroge niscaiva merite sau să dea ordine altora. Fiecare persoană care mă contactează cu dorinţa de a deschide un centru de colectare ShoeBox, fie că o face în nume propriu sau este parte dintr-o asociaţie sau firmă, este bine primită atîta vreme cît este clar acest lucru.

Pe bază de voluntariat, fără plată şi în timpul lor liber, coordonatorii de locaţii ShoeBox şi ajutoarele lor organizează în fiecare an centrele de colectare în aşa fel încît să putem colecta între 1-15 decembrie şi apoi distribui, între 16-24 decembrie, în fiecare an, zeci de mii de cutii în toată România şi chiar în alte ţări. 

Cel mai drag moment pentru mine este iarna lui 2013, cînd, în centrul de colectare din strada Moţilor 6-8, din Cluj, a intrat o fetiţă de 12 ani dintr-un sat de lîngă oraş. Tocmai primise 100 de euro de la tatăl ei care era plecat la muncă în Spania, să-şi cumpere cizme noi de iarnă. Şi le-a cumpărat dintr-un magazin Leonardo, aflat la vreo 200 de metri de locaţia ShoeBox şi, din întîmplare (sau nu?), cînd a ieşit din magazin a primit de la un student voluntar ShoeBox un fluturaş cu detalii despre proiect. Nu mică mi-a fost mirarea cînd, după cîteva minute, o văd intrînd în centrul de colectare, cu cutia care încă avea bonul în ea, şi îmi spune că s-a decis să lase cizmele pentru altă fetiţă de 12 ani, săracă sau orfană, care poate nu are ce încălţa în iarna respectivă, cu menţiunea că „cizmele mele mai pot duce încă o iarnă, aşa cum sînt“. 

Sau un cuplu în vîrstă, care vine anual cu 31 de cutii identice, frumos ambalate şi avînd acelaşi conţinut. Am întrebat, după cîţiva ani, cum de fix 31, iar soţul mi-a spus, în timp ce soţia şi-a strîns faţa în batistă, tristă, că pentru ei e un număr cu însemnătate şi că vor să dea pentru copii ceea ce pot şi au mai frumos. 

Sînt multe astfel de povestiri, din toate centrele participante, care s-au strîns şi sînt evidenţiate de noi pe pagina de Facebook, de-a lungul anilor. Acestea ne amintesc că sînt destui oameni printre noi care au înţeles să pună binele unui amărît mai presus de bunăstarea lor personală. 

Valentin Vesa este coordonatorul proiectului ShoeBox – shoebox.ro

Mai multe