Ca apa şi uleiul

24 ianuarie 2017   Tema săptămînii

În 1902, chimistul german Isaac Lifschütz a obținut patentul pentru un produs nou, pe care tocmai îl crease, numit Eucerit. Cum detaliile formulei chimice mă cam depășesc, rețin că acest produs avea capacitatea incredibilă de a amesteca uleiul cu apa într-un compus stabil. Eucerit stă la baza succesului mondial al cremelor NIVEA și, cînd cei de NIVEA MEN ne-au sugerat un Dosar dedicat îngrijirii și frumuseții masculine, mi-a venit imediat în minte: „Ei sînt cei care au legat apa cu uleiul“. Am acceptat cu bucurie propunerea lor de a alcătui Dosarul de față – chiar dacă nu sîntem o revistă specializată în „beauty“, avem, totuși, ceva de spus despre frumusețe și îngrijire în lumea de azi.

Oamenii care au legat uleiul și apa sînt, desigur, oamenii care luptă cu prejudecățile. Există prejudecata că îngrijirea propriei înfățișări este, mai degrabă, o preocupare feminină. Evident, nu este așa. Există și prejudecata că femeia trebuie să fie frumoasă (adică bine îngrijită), dar că bărbatul poate fi ceva mai puțin îngrijit. Evident, nu este așa. În fine, există și prejudecata că lumea cremelor de piele, a emulsiilor, pomezilor, parfumurilor și gelurilor este o lume a femeilor. Iarăși, nu este așa. Îngrijirea propriei apariții este o preocupare naturală, firească pentru orice om, indiferent dacă este bărbat sau femeie, este o preocupare care a însoțit drumul istoric spre civilizare al animalului din om.

Desigur, în timp, procesul propriei îngrijiri a devenit tot mai complex. Poate că acum un veac sau două erau suficiente săpunul, pieptenele și un parfum. Astăzi, avem nevoie de creme pentru ten și de șampoane cu proprietăți mai subtile. Nu trebuie să fii cine știe ce savant ca să observi că civilizarea omului și a societății merge mînă-n mînă cu diversificarea și creșterea consumului de produse de îngrijire masculină.

Îngrijirea pielii de pe mîini, de pe față, de pe întreg corpul a devenit o preocupare zilnică pentru bărbatul timpului nostru. Un studiu de la începutul acestui secol, realizat de revista FHM, arăta că peste 60% din bărbații occidentali de pînă în 50 de ani folosesc frecvent creme emoliente și că 67% din ei folosesc produse de hairstyling (ceară, gel de păr etc.). Un bărbat din aceeași categorie petrece, în medie, 30 de minute zilnic în fața oglinzii înainte de a ieși dimineața din casă și 45 de minute înainte de a ieși seara.

De la descoperirea Euceritului la studiile realizate de FHM s-au schimbat multe. Inclusiv în stilul și mijloacele prin care bărbații se îngrijesc de propria lor apariție. Contemporană ceas de ceas cu această evoluție de mai bine de un secol, NIVEA a ajuns să fie nu doar păstrătorul unei memorii excepționale a modului în care oamenii s-au îngrijit în secolul trecut, ci și posesorul unei experiențe inegalabile în îngrijirea masculină. 

Ilustraţie de Ion BARBU

Mai multe