Bucureşti: un ambuteiaj politic

25 iunie 2008   Tema săptămînii

Au mai trecut o campanie electorală şi alte alegeri pentru Capitală. S-au propus soluţii-miracol, autostrăzi suspendate, mii de parcări, cartiere noi cu aspect occidental, metrou pînă la Otopeni, zonă metropolitană pînă la Giurgiu, nesfîrşite parcuri şi arii verzi. În acelaşi timp, va fi refăcut Centrul istoric în doi timpi şi trei mişcări, vor fi conservate minunat clădirile de patrimoniu. Dacă ai fi picat din lună şi nu un bucureştean exasperat zilnic de haosul, blocajele rutiere şi urîţenia propriului oraş, ai putea crede că singurul lucru care a rămas de făcut este să ne hotărîm între o dezvoltare urbană de tip New York sau de tip Hong Kong. Însă candidaţii par de fiecare dată hotărîţi să facă promisiuni pentru oameni picaţi din lună. Cum ar fi să extindă metroul sau să cureţe zonele din jurul căilor ferate, asupra cărora nu au nici o putere pentru că nu sînt în subordinea lor. Bucureştiul şi ce ar trebui să facem pentru el au devenit în ultima vreme subiecte frecvente, semn că a ajuns cuţitul la os. De fapt, soluţiile în această privinţă nu au lipsit niciodată, şi nu cele grandomane sau fanteziste, ci de bun-simţ, care pornesc de la studii şi evaluări profesioniste. Şi, în ciuda a ceea ce ni se repetă, nici fondurile nu reprezintă obstacolul cel mai mare. Cîteva mostre de rea-voinţă şi incompetenţă administrativă (în legătură cu blocajele de trafic) sînt rezumate în Evenimentul zilei din 29 mai, în articolul "Marile probleme ale Bucureştiului", semnat de Dollores Benezic: "Că vom ajunge aici ne-au avertizat japonezii de la JICA încă din anii ’90. (...) Punerea în practică a proiectelor sugerate de japonezi ne-ar costa peste două miliarde de euro. Deocamdată, s-au alocat 200 de milioane de euro pentru Pasajul Basarab şi alte 320 de milioane de euro sînt destinate celor 20 de parcaje subterane ce vor fi amplasate în zonele aglomerate din oraş. Dacă Pasajul Basarab a început, după şase ani de discuţii, parcajele nu au ajuns nici azi în faza de licitare. Totuşi, nu banii au zădărnicit proiectele, ci lipsa cronică de decizie a autorităţii". Asupra unor subiecte există dezbateri şi puncte de vedere contradictorii. Exemple pot fi găsite şi în Dilema veche, care găzduieşte de multă vreme articole pe tema Capitalei, cum ar fi rubrica permanentă a dlui Andrei Pippidi, în care este dezvăluit asaltul asupra clădirilor bucureştene cu valoare istorică şi culturală. În acelaşi timp, au fost publicate şi texte cu perspective diferite, aşa cum se întîmplă şi în acest număr, în paginile care urmează. Întrebarea "Ce facem cu Bucureştiul?" este prea serioasă pentru a putea evita discuţiile şi deliberarea. Trebuie să găsim moduri prin care să împăcăm nostalgia şi viitorul, respectul faţă de trecut şi dezvoltarea economică firească. Acestea sînt însă chestiuni de nuanţă: în privinţa soluţiilor logice, există un acord. Nimeni nu poate nega că o aşteptare de şase ani pentru începerea construcţiei unui pasaj indispensabil frizează absurdul. Şi aici ajungem la fondul problemei: nu s-a făcut mai nimic pentru Bucureşti pentru că e nevoie de voinţă şi responsabilitate politică. Or, orice voinţă necesară unui demers serios şi de durată s-a concentrat în direcţia "adică partidul, noi şi ai noştri", plus interesele economice de clan respective. De 18 ani, strategia atotstăpînitoare pentru Capitală se reduce la "care pe care". Primăria Bucureşti şi Consiliul General sînt contrazise la sectoare şi viceversa, în interiorul fiecăruia se poartă alte războaie, iar cînd lupta se ascute intervine Parlamentul cu ale lui grupuri gata să anuleze o lege prin altă lege, pentru ca finalmente să apară Guvernul şi să pună capac cu o ordonanţă de urgenţă. După două decenii postdecembriste, Bucureştiul arată ca un cîmp de bătălie. Realitate pe care o înfruntăm zilnic, pe pielea şi nervii noştri. Cînd se ia totuşi o decizie salutară este doar o întîmplare: primarul de sector-primarul general-majoritatea parlamentară şi guvernamentală au, printr-o coincidenţă, aceeaşi culoare politică. S-a ajuns în situaţia ca edilii să-şi anuleze reciproc hotărîrile şi ambele părţi să aibă acoperire în lege. Ambuteiajele de ore întregi din Capitală sînt, de fapt, imaginea blocajului mental şi moral în care se găseşte o întreagă clasă politică. Ce putem face pentru Bucureşti? Multe. Există proiecte frumoase, care merită un efort colectiv, dacă vrem un oraş european. Dar pentru ca ele să aibă o şansă cît de mică, prima condiţie este ca din administraţia bucureşteană să fie extirpată tumoarea politicianistă. ( Mădălina Şchiopu )

Mai multe