Born to fight " agresivitatea la vîrsta Internetului -

Medium is the message! " exclama victorios, în cadrul optimismului generalizat al anilor 1960, canadianul Marsahll McLuhan, autorul celebrului studiu Galaxia Gutenberg. Între timp, cartea sa a primit nenumărate replici pro şi contra, "mijloacele" de comunicare s-au diversificat şi ele pînă la apariţia mijlocului "suprem" de comunicare, Internetul. În rîndurile care urmează, voi încerca să vorbesc despre agresiune şi violenţă pe Internet, felul în care aceasta se manifestă şi dacă există sau nu o autoritate capabilă să o regularizeze, să-i stăvilească o parte din avîntul de distrugător pixelizat. Prima dificultate "supremă" în abordarea acestui subiect constă în abundenţa, diversitatea şi tipologia extrem de variabile ale site-urilor unde se manifestă violenţa, de la celebrele "forumuri" întreţinute de reviste pînă la site-urile cu conţinut pornografic. Aşa cum o spunea încă de prin anul 2000 un cercetător al mediului virtual, italianul Ronaldo Minuti, creşterea cantitativă, uneori exponenţială a numărului de adrese disponibile, ce pot fi repertoriate cînd se studiază un fenomen specific Internetului, nu mai constituie de multă vreme un avantaj. Din contră, el ridică probleme serioase cînd este vorba de a găsi un răspuns precis. Nu există deci violenţă pe net, ci sute, mii de forme de expresie a acesteia. Marea majoritate a studiilor dedicate mediului virtual (din care aleg să citez doar un "clasic" al genului, Sherryl Turkle " Life on the Screen: Identity in the Age of Internet, 1995) pun accentul pe inegalabila capacitate a reţelei de a da naştere (aproape) spontan unor comunităţi electronice şi grupuri de aderenţi. Aceste comunităţi, de durată mai lungă sau mai scurtă, sînt caracterizate adesea prin forme de apartenenţă şi obiceiuri specifice, dar ele nu implică niciodată un angajament social şi politic total. Un exemplu foarte recent şi foarte ilustrativ pentru capacitatea Internetului de a spontaneiza participarea sînt apelurile lansate în cursul manifestaţiilor de stradă de la Chişinău, de acum cîteva zile. Diferite grupuri de persoane, imposibil de identificat pentru un utilizator normal, lansau apeluri disperate, pe forumurile principalelor ziare din România, pentru manifestaţii de solidaritate. Aş mai dori să remarc aici felul în care agitaţia şi violenţa intrinsecă unei manifestaţii reale, de stradă, ajunseseră să-şi pună amprenta asupra forumurilor, devenite ad-hoc autostrăzi informaţionale în timp real. Dar foarte puţini dintre cei ce lansau mesaje pe Internet au şi ieşit efectiv să protesteze. Ne aducem aminte că în anii ’90, una dintre cele mai mari critici ce puteau fi lansate la adresa cuiva era: ai făcut Revoluţia la televizor!. Acum urarea ar putea fi lansată şi ca ai făcut Revoluţie pe Internet, în sensul propriu, dar şi figurat al termenului. Este încă una dintre formele de "apartenenţă fără angajament", specifice web-ului, extrem de atrăgătoare mai ales pentru cei care vor să se elibereze, fie şi pentru cîteva momente, de anumite constrîngeri sociale. Rezultatul: o veritabilă dedublare a sinelui, o opoziţie marcantă între identitatea online şi cea offline. Poţi predica blîndeţea şi disciplina în faţa studenţilor, a elevilor sau a familiei, iar în faţa ecranului devii o fiară sau un monstru care cere "capul trădătorilor" de ţară. Spaţiul electronic constituie deci un veritabil laborator, ce permite exprimarea unor trăsături mai puţin cunoscute ale personalităţii fiecăruia, rezolvarea unor conflicte identitare, politice, psihanalitice sau de altă natură, toate avîndu-şi rădăcinile în viaţa reală. Numai că problemele ridicate de aceste noi forme de sociabilitate electronică dau naştere unor întrebări nebănuite în ceea ce priveşte trinomul violenţă-autoritate-conflictualitate. Raportul cu celălalt s-a schimbat fundamental, violenţa reală şi violenţa simbolică au ajuns să fuzioneze malign. Cunoaştem cu toţii celebra metaforă ilustrativă pentru teoria haosului: bătaia aripilor unui fluture în jungla amazoniană poate declanşa o tornadă în Texas. Nu ştim dacă acest lucru este posibil să se întîmple, dar ştim că un gest la fel de cuantificat ca un forum de discuţii violent poate influenţa opinia publică sau poate duce uneori la linşajul mediatic al cuiva, din cauza efectelor de interdependenţă media. Diverse asociaţii "civice", extrem de zgomotoase, agresive şi vindicative nu ar fi putut exista dacă Internetul nu le-ar fi servit ca platformă de exprimare. Manuel Castells, un alt "guru" al domeniului virtual, scrie într-una dintre cărţile sale că una dintre marile mutaţii în sociabilitatea inter-umană din societăţile moderne este tocmai schimbarea paradigmei legăturilor sociale, reţeaua substituindu-se din ce în ce mai mult comunităţilor clasice. Violenţa individuală beneficiază deci de efectul de amplificare al reţelei. Frustrările mele devin frustrările voastre şi viceversa. Nu ştim cum va evolua fenomenul violenţei pe Internet, care vor fi noile forme de conflictualitate specifice acestuia. Aşa cum o arată Sir Anthony Giddens, dezvoltarea nemăsurată a individualismului a făcut ca individul să nu mai accepte identitatea atribuită de genetică şi de bunul Dumnezeu la naştere. Căutarea disperată a unei formule pentru a fi el însuşi îl împinge să construiască în mod continuu, să-şi găsească o identitate pierdută pentru totdeauna. Inclusiv o identitate virtuală violentă, substitut otrăvit la modelele de succes ale unei societăţi care nu mai crede în ea însăşi.