Bombănitorul de serviciu
Nu ne plac politicienii. Nu ne place mass-media. Nu ne plac ONG-iștii. Nu ne place Biserica. Nu ne plac cei care critică Biserica. Nu ne place corectitudinea politică și nu ne plac vecinii de bloc. Ajungem să nu ne placă nici de noi pentru că prea nu ne place de nimeni și de nimic. Cîrcotim pînă și despre faptul că sîntem cea mai cîrcotașă nație din lume.
Cu toate astea, nu deținem monopol asupra lamentării. Dacă întrebi un străin sau pe cineva care locuiește în străinătate, vei afla că nu sîntem singurii care au vecini de bloc nesimțiți. Vei descoperi, de exemplu, că în Canada fiecare ninsoare serioasă provoacă un val de critici la adresa autorităților locale care niciodată nu sînt pe fază și nu deszăpezesc ca lumea trotuarele. Americanii se plîng de sistemul de educație care este inechitabil, iar în Franța faptul că ajutorul social pentru chirie a fost redus cu 5 euro i-a adus noului președinte ales puternice critici și a provocat numeroase deziluzii.
Și vei mai afla că, de fapt, toată lumea se plînge de politicieni.
Ca mecanism psihologic, cînd te plîngi de ceva denotă de cele mai multe ori o nemulțumire personală. O frustrare a propriei neputințe. Social, este mai mult o pseudo-implicare. Cînd critici pare că te implici, dar de fapt o faci doar din vîrful buzelor – niciodată nu vei schimba ceva doar fiindcă clămpănești bosumflat în propria bulă. Dar preferi să fii critic și să te aliniezi unui grup de morocănoși decît să pară că nu ai nici o opinie, deci că nu exiști.
În doze moderate, cîrcoteala de pahar este o supapă de ventilare a unor emoții negative. Cînd însă aceasta se cristalizează, simțul realității amorțește și cîrcoteala poate deveni o meteahnă malignă. Un soi de tumoare care se răspîndește atacînd și anihilînd celulele încă sănătoase. Devine o pîclă care se interpune între noi și realitate, distorsionînd orice culoare vie.
O veșnică stare de nemulțumire nu te va motiva niciodată să ieși la suprafață și să respiri aer curat, ci va construi în jurul tău doar lehamite. Iar lehamitea este începutul renunțării.
Ilustraţie de Ion BARBU