Biblioteci de scriitor
Am început povestea cu bibliotecile de scriitori în februarie 2016, pe Bookaholic. Primul interviu a fost cu Cristina Andrei. Însă prima pe care am invitat-o a fost Simona Sora; m-a refuzat. Mai tîrziu a vorbit despre rubrica Bibliotecă de scriitor într-un interviu: „În continuare, cărțile mele sînt secretul meu. (...) Citisem mai multe texte scrise de Ema care m-au interesat și mi-a.u plăcut, însă eu n-am putut să-mi împărtășesc biblioteca cu nimeni. E o chestiune absolut intimă”.
Este motivul principal pentru care primesc refuzuri. Se creează probabil senzația că, dacă eu pătrund în acel spațiu intim, toată lumea va vedea prin ochii mei interiorul casei. În realitate, cititorii au acces numai la o părticică din acea lume, cea pe care autorul sau autoarea alege să o facă publică. Ungherele ascunse rămîn ascunse, la fel și praful, teancul de vase din chiuvetă sau fotoliul cu tapițeria tocită. Și nici nu iau personal un refuz. Sînt autori pe care îi curtez de ani de zile, iar cînd îi revăd, strecor din nou invitația.
Cititorii au, într-adevăr, un soi de voyeurism livresc, o curiozitate legată de spațiul intim al scriitorilor și asta e firesc. Însă la fel de mare interes trezesc și poveștile personale, și recomandările de lectură, în special cărțile mai puțin cunoscute. Asta e și una din secțiunile mele preferate. În timp ce editez un interviu, caut cărțile alea obscure la anticariatele online și le comand – așa au intrat în biblioteca mea Memoria focului, Tăunul, Pielea rece, Cronica Stăicului, Împăratul Portugaliei, Hoțul, Secretul Pădurii Bătrîne.
Poate că cea mai bizară întîlnire a fost cea cu Gheorghe Iova. Am ajuns la el prin Cristian Cosma, care-mi propusese să scoatem la CDPL un volum cu interviurile Bibliotecă de scriitor (proiectul s-a tot amînat și în cele din urmă a fost abandonat). În timpul discuției cu Gheorghe Iova am simțit de cîteva ori impulsul să mă ridic și să plec. Autorul îmi răspundea în doi peri și avea chiar remarci răutăcioase. Ce naiba caut eu aici, mă gîndeam, dar am strîns din dinți și am rămas, ba am început să-i întorc sarcasmele, iar cînd în final mă pregăteam de plecare, m-am trezit că-mi zice: „Eeei, ai rezistat cu brio, acum hai să ciocnim un pahar!“. Era chiar ziua lui de naștere și eu habar n-aveam. Ne-am dus în bucătăria mică, am mîncat aperitive pregătite de Doina, am băut vin, mi-a zis că-i plac cearcănele mele și toată frustrarea adunată în ultimele ore s-a evaporat. Era 29 ianuarie 2018. Anul următor, pe 29 iunie, am aflat că Gheorghe Iova a murit. Interviul n-a apărut niciodată. Tot din perioada aia mi-a rămas la sertar un interviu cu poetul Constantin Abăluță, pe care aș vrea să-l public la un moment dat.
A mai fost interviul ratat cu Iulian Tănase, cu care m-am întîlnit într-un 14 februarie mohorît, tot în 2018. Turna cu găleata, el pregătise prăjituri, am început să discutăm și pe la jumătatea interviului mi-am dat seama că nu se înregistrase nimic. Am simțit că mă prăbușesc de la etajul al doilea, unde se afla apartamentul. Iulian Tănase, amabil, m-a liniștit că-mi va răspunde în scris. Apoi am trecut la ședința foto și sistemul de declanșare a refuzat să funcționeze. Atunci am știut că s-a dus de rîpă interviul. Însă eșecurile astea – uneori inexplicabile – fac parte din experiență.
Alteori am noroc de scene amuzante: pisicile scriitorilor încep să se comporte ciudat cînd ajungem la partea cu ședința foto. De pildă, motanul portocaliu al lui Ciprian Măceșaru s-a urcat pe ușă – ceva ce nu mai făcuse niciodată – și s-a plimbat în sus și-n jos prin bibliotecă. Iar în timp ce o pozam pe Ana Maria Sandu, pisica ei s-a cățărat pe perete în urmărirea unui punct imaginar – am avut baftă să o surprind chiar atunci.
Ultimul interviu pe Bookaholic a apărut în 2018. Între timp am mutat rubrica pe blog-ul Cărturești și încerc să public lunar, deși interviul ăsta se naște uneori tare greu – cunosc și cauza: am mania perfecționismului. Mi-aș dori să ajung mai des la scriitori din afara Bucureștiului; poate că la un moment dat va apărea și un album. Cert e că fiecare interviu mă duce în direcții neașteptate, nu doar pe tărîmul literaturii, ci și al prieteniei.
Ema Cojocaru este fotografă și jurnalistă.