Biblioteci ale cetăţenilor
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în şcoala primară a fost să merg la bibliotecă. Învăţătoarea ne-a încolonat frumos şi ne-a dus la biblioteca şcolii, bibliotecara ne-a făcut fişe şi fiecare a plecat acasă cu o carte colorată de poveşti: eu m-am ales cu Muc cel mic. Dar asta se întîmpla de mult, pe cînd copiii nu aveau canal TV cu desene animate şi nici calculatoare, ca să stea pe „mess“ de la 8 ani. Mai tîrziu, cînd am devenit profesoară, a trimite copiii la bibliotecă deja nu mai era un obicei, iar bibliotecarele mai curînd se mirau cînd se trezeau cu cîte-o clasă întreagă care cerea fişă la bibliotecă.
Cu toţii simţim că în România a scăzut interesul pentru citit, scăzînd, în consecinţă, şi interesul pentru biblioteci. Datele oficiale confirmă că nu e doar o impresie subiectivă. Anuarul statistic al României, ediţia 2011, arată că, între 2005 şi 2010 – în doar 5 ani deci –, numărul de volume împrumutate din bibliotecile din ţara noastră a scăzut cu 17,53%, deşi numărul de volume existente pe rafturi a rămas cam acelaşi. Să alăturăm acestui procent rezultatele obţinute de elevii români la testele PISA (60% dintre elevii de 15 ani nu reţin ideea principală dintr-un text citit la prima vedere) şi vom vedea tabloul îngrijorător din spatele cifrelor seci.
Ceva trebuie făcut. Dar ce? Pînă să reuşim noi să ne facem un plan pentru salvarea bibliotecilor, a venit Bill Gates cu unul. Programul „Biblionet“ – parte a programului „Global Libraries“ al Fundaţiei „Bill & Melinda Gates“ – demara în 2009 în România, aducînd ca noutate ideea informatizării bibliotecilor, dar nu oricum. Formarea bibliotecarilor pentru a le putea explica oamenilor cum să utilizeze calculatorul, dar şi pregătirea lor pentru advocacy erau de asemenea parte din plan. Avem acum peste 1500 de biblioteci publice în care oamenii pot nu doar să citească o carte, ci şi să intre pe Internet ca să-şi caute de lucru, să vorbească pe Skype cu rudele din străinătate sau să-şi depună aplicaţia pentru subvenţiile agricole, şi asta e de două ori bine, pentru că în aceste biblioteci a crescut şi numărul de cărţi împrumutate. „Biblionet“-ul a stabilit un nou standard pentru bibliotecile româneşti, iar acest lucru va trebui reflectat ca atare de legislaţie; o schimbare a Legii Bibliotecilor este iminentă.
Nu trebuie să ne aşteptăm însă că o modificare legislativă va rezolva toate problemele sistemului. Problemele vin nu atît din lacune legislative, cît din dificultăţile financiare şi din lipsa de viziune. Legea din 2002 a descentralizat bibliotecile, care au în prezent surse diferite de finanţare: bibliotecile judeţene sînt finanţate de Consiliile Judeţene, cele orăşeneşti şi comunale – de Consiliile Locale, bibliotecile universitare – de universităţi etc. Astfel, prevederile legii referitoare la standardele minimale pe care trebuie să le îndeplinească o bibliotecă publică (spaţiu, documente de bibliotecă, personal) sînt respectate după cum are bani Primăria sau după cît de vizionar (ori ba) este primarul. Sînt localităţi în care bibliotecile sînt închise de facto, chiar dacă, întrebaţi, primarii îţi trimit documente semnate şi ştampilate cum că ar funcţiona. Programul naţional de achiziţie de carte şi reviste pentru biblioteci derulat de Ministerul Culturii este departe de a acoperi nevoile bibliotecilor – ele au nevoie şi de curent electric, şi de abonament la Internet, şi de cîte-un strat de var, din cînd în cînd. O posibilă soluţie pe care Ministerul o întrevede este un viitor Program Operaţional Sectorial Cultura, prin care bibliotecile şi asociaţiile bibliotecarilor să poată accesa fonduri europene.
Dar cea mai dotată bibliotecă nu valorează nimic dacă nu are cititori. Nici măcar banii nu pot rezolva toate problemele bibliotecilor. Descentralizarea înseamnă aducerea deciziei mai aproape de cetăţean, tocmai pentru ca acestuia să-i fie mai uşor să tragă de mînecă autoritatea care nu-şi respectă rolul şi care decide – cum am citit deunăzi într-un articol din Jurnalul naţional că se întîmplă într-un sat din Gorj – că e mai bine să transforme biblioteca în sală de închiriat pentru nunţi şi botezuri – bun plan, nu-i aşa, de atragere fonduri la buget... Bibliotecile nu au nici o şansă, pe termen lung, dacă autorităţile locale nu vor înţelege că biblioteca nu reprezintă doar o cheltuială, ci un serviciu esenţial pe care trebuie să-l ofere comunităţii, şi dacă oamenii nu le vor aduce aminte, de cîte ori e nevoie, că bibliotecile nu sînt ale primarilor, ci ale cetăţenilor.
Însă în afară de actualizarea legislaţiei sau de articularea unui program operaţional dedicat, la care se lucrează deja, ar mai fi nevoie de ceva, mai uşor de făcut şi la îndemîna tuturor: să treacă fiecare dintre noi pragul bibliotecii, să ne trimitem copilul la bibliotecă, să ne trimitem, dacă sîntem profesori, elevii şi studenţii la bibliotecă. Abia atunci arătăm că ne pasă.
Luminiţa Corneanu este consilier la Biroul Cultură Scrisă, Biblioteci din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Foto: Biblionet