„Biblia“ antivaccin

7 decembrie 2016   Tema săptămînii

„Biblia“ mişcării antivaccin din România este cartea Vaccinurile: prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică. Întrebaţi orice susţinător al dogmelor antivaccin şi va şti să citeze din acest volum. Autoarea este dr. Christa Todea-Gross, medic de familie, soţie de preot şi vicepreşedinta Federaţiei Pro Vita, umbrelă care grupează zeci de organizaţii creştin-ortodoxe din România. Pînă acum doi ani a lucrat la Cluj-Napoca, dar între timp s-a mutat în Germania. Ca orice biblie care se respectă, cartea lui Todea-Gross este, de fapt, o compilaţie plină de mituri. Care au sau nu au de-a face cu ştiinţa. Inspirată din alte volume antivaccin, autoarea exagerează efectele adverse ale diferitelor tipuri de imunizare, iar sursele citate sînt cel puţin îndoielnice. Potrivit medicului Pro Vita, vaccinurile s-ar face vinovate de o grămadă de boli, printre care autismul, eczema atopică, astmul bronşic, boala celiacă, boala Crohn, diabetul zaharat tip I. Ar fi de prisos să intrăm în detalii, menţionăm doar că toate analizele sistematice serioase realizate de instituţii ca CDC sau de forurile internaţionale de pediatrie arată că afirmaţiile de acest tip nu au o bază reală.

Autoarea însă preferă să citeze surse curios selecţionate, precum „dr. ­Viera Scheibner“. Care este, într-adevăr, doctor, dar nu în ştiinţele medicale, ci în studiul microfosilelor. Ceea ce nu a oprit-o ca, în 1993, să scrie o carte intitulată Vaccinarea: 100 ani de cercetare ortodoxă, în care arată că vaccinurile reprezintă un atac asupra sistemului imun. Încă din 1997, cercetătoarea de origine slovacă a primit din partea Australian Skeptics premiul „Lingura îndoită“, trofeu acordat anual vocii care a reuşit să producă în spaţiul public cea mai absurdă vorbărie pseudoştiinţifică. La momentul respectiv, Scheibner lucra în Australia şi reuşise să-şi atragă criticile comunităţii ştiinţifice.

Cînd îşi alege ceva mai bine sursele, autoarea româncă reuşeşte să citeze în afara contextului sau traducînd prost. Intenţionat? Să luăm exemplul profesorului Rolf Zinkernagel, laureat al Premiului Nobel pentru munca sa în descoperirea funcţiei limfocitelor T. Iată ce pretinde Todea-Gross că ar fi spus Zinkernagel: „Fetele trebuie să se imunizeze natural împotriva tuturor infecţiilor periculoase pînă la pubertate (să treacă prin toate bolile copilăriei), deoarece numai în felul acesta vor avea un sistem imun eficient pentru ele şi viitorii lor copii“. Ce-a spus, de fapt, Zinkernagel? „All life-threatening acute infections must be survived by mothers before puberty.“ Adică mamele trebuie să supravieţuiască tuturor infecţiilor acute ce le ameninţă viaţa înainte de a atinge pubertatea. Nici o secundă, Zinkernagel nu se declară împotriva vaccinurilor şi nu spune că mamele trebuie neapărat să treacă prin toate bolile copilăriei fără vaccin. Ba, mai mult, Zinkernagel a publicat, printre altele, studii privind îmbunătăţirea designului vaccinului şi concluziona, într-un articol din New England Journal of Medicine, că „protecţia oferită de vaccinuri împotriva infecţiilor este unul dintre cele mai mari succese ale medicinii“. Exact opusul celor susţinute de Todea-Gross. 

Alexandra Nistoroiu, „Predicile antivaccin“, apărut în 13 februarie 2015, www.viata-medicala.ro

Foto: colecţia Costică Acsinte

Mai multe