Bazaruri de ieri, bazaruri de azi

4 octombrie 2023   Tema săptămînii

Bazar, etimologie și amestec social

Bazar e un cuvînt de origine persană și, în mod surprinzător, DEX ne spune că în limba română ar fi ajuns pe filieră franceză, nu turcă. Dicționarele etimologice sînt ceva mai nuanțate și lasă o pistă și variantei etimologice turce. În turcă există un alt termen pentru bazar acoperit (kapalîçarşî, adică piață acoperită), însă există și termenul pazar, care înseamnă loc de piață, nu neapărat acoperită. Bazarul desemnează, în general, o piață acoperită din Orientul Mijlociu, arabii folosind denumirea souq.

Cînd spunem bazar, ceea ce ne vine imediat în minte este Marele Bazar din Istanbul. Ceea ce nu e complet lipsit de sens, căci Turcia e una dintre destinațiile preferate de vacanță pentru turiștii români, iar turcii se laudă că Marele Bazar ar fi unul dintre cele mai vizitate monumente din lume. Nici acest lucru nu e chiar lipsit de sens, dacă ne gîndim că, în afară de turiști, bazarul este pur și simplu un loc de cumpărături pentru orașul cu peste 17 milioane de locuitori. Și, cînd ajungi acolo, simți pe propria piele hărțuirea la care ești supus de negustorii care vor să-ți vîndă la suprapreț tot felul de lucruri de care nu ai nevoie. În trecut, însă, bazarul era locul de întîlnire a diverselor clase și pături sociale. Aici se amestecau bogații cu săracii, oamenii de rînd cu cei cu sînge imperial. El e format din sute de alei labirintice, cu zone bine delimitate de vînzare a fiecărei categorii de produse. Delimitarea avea o rațiune simplă: ea permitea negustorilor să ia în mod eficient măsuri de protecție și pază, angajîndu-și paznici care erau plătiți de toți negustorii din breaslă.

Pînă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bazarul din Istanbul era format din staluri de dimensiuni fixe, aliniate de o parte și de alta a aleilor. Fixe (și corecte) erau și prețurile produselor, iar negustorii nu-i agresau pe cumpărători pentru a le vinde mărfurile și nici măcar nu încercau să vîndă cu disperarea cu care o fac azi, căci funcționa un sistem de protecție socială bine pus la punct. Negustorii dintr-o anumită branșă erau organizați într-o breaslă, toți membrii contribuind la bugetul acesteia. Cei ce vindeau mai puțin erau ajutați de breaslă, așa că nimeni nu avea interes de a-i hărțui pe cumpărători. De altfel, etica islamică nu încurajează neapărat profitul, iar lăcomia vînzătorilor nu era ceva comun în bazar. Lucrurile aveau să se schimbe odată cu occidentalizarea societății otomane și cu pătrunderea în bazar a negustorilor proveniți din minoritățile etnice, ceea ce va duce la modificarea regulilor de a face comerț, care de-acum încolo se vor baza pe etica mercantilă.

Ca un fapt divers amuzant, printre turiștii ce ajung prin Orientul Mijlociu – și care în mod inevitabil trec și prin bazaruri – circulă legenda că negustorii cer prețuri mari deoarece cutuma cere să negociezi, iar negocierea trebuie să se facă la un pahar cu ceai și cu mult taifas. Și că altfel negustorul e tare jignit de indiferența și graba turistului. Legendă e bine spus, căci există aici o urmă de adevăr istoric: într-adevăr, în bazar, odinioară, stăteai la taifas cu vînzătorul cînd mergeai la tîrguieli, însă practica a dispărut în cea mai mare parte. Acum, taifasul e doar o capcană pentru a fi convins să dai un preț de două-trei ori mai mare pe ceea ce vrei (sau nu vrei) să cumperi. Tîrguiala – da, asta merită s-o faci, dar nu pentru că ar fi o cutumă a bunului-simț oriental, ci doar pentru că altfel vei fi înșelat la fiecare pas. Cultura pălăvrăgelii îndelungate și plăcute mai există, dar în locurile neturistice și, evident, la stalurile care vînd produse scumpe, în special covoare. În rest, nici un localnic nu stă o jumătate de zi la povești cu vînzătorul cînd merge să-și cumpere un săpun ori o pereche de papuci, oricît de Șeherezadă ar fi acesta.

Desigur, de aceste neajunsuri ai parte în capcanele pentru turiști – locuri turistice foarte pitorești și foarte vizitate de turiștii străini. Marele Bazar și Bazarul Egiptean (cel specializat în condimente) sînt cele mai mari capcane turistice ale Istanbulului, însă, dacă mergi la piețele din partea asiatică a orașului, unde turiștii străini nu ajung de obicei, sînt șanse extrem de mici să fii hărțuit ori înșelat la preț.

Persia, țara de origine a cuvîntului bazar

La fel și cînd mergi mai adînc în Orient, unde turiștii străini sînt rari. Persia ne-a dat cuvîntul bazar, iar Iranul e țara în care bazarurile sînt instituții extrem de puternice. Bazarurile din Teheran și Tabriz au jucat un rol important în succesul Revoluției Islamice din 1979. Bazarul e, prin excelență, un loc conservator, așadar e logic că negustorii din bazar sprijină puternic regimul islamic. În același timp, bazari, cum sînt ei numiți, sînt o forță financiară de temut: au fost momente în istorie în care aceștia au paralizat economia iraniană prin greve.

Însă bazarurile pot fi și adevărate capodopere arhitecturale, nu doar instrumente de luptă politică. Bazarul din Tabriz e cel mai întins bazar acoperit din lume, a fost renovat începînd cu anul 2000 (lucrările au durat peste zece ani), iar din 2010 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Cel din Teheran însumează cca zece kilometri de alei, e un adevărat oraș în oraș.

Toate marile orașe iraniene au bazaruri impresionante din punct de vedere arhitectural, de regulă amplasate în imediata vecinătate a moscheilor, căci în islam credința face echipă bună cu negoțul, ele nu se exclud ideologic, ca în creștinism. Bazarul Mare din Esfahan se află chiar lîngă Masjed-e Jameh (termen care desemnează moscheea congregațională, adică moscheea în care se ține principala rugăciune a săptămînii, vineri la prînz).

Bazaruri cu suflet, bazaruri fără suflet

Bazarurile acoperite sînt foarte prezente și în Levant. Siria și Liban au bazaruri celebre. Cel din Alep e de un șarm aparte, însă părți întregi din el au fost distruse de război. Așa cum a fost distrus și cel din Beirut, în timpul războiului civil libanez (1975-1990). A fost reconstruit de curînd, dar din păcate arată ca un mall luxos, ce nu mai are nimic din șarmul oriental pe care cu siguranță l-a avut odinioară. Cel mai bine păstrat bazar libanez e poate cel din Tripoli (oraș majoritar sunnit, din nordul țării), iar o restaurare de calitate a fost făcută la cel din Saida.

Mergînd la est de Iran, bazarurile istorice încep să nu mai fie acoperite cu structuri din cărămidă ori lut. Ele sînt fie o zonă comercială extinsă, formată din zeci sau sute de străduțe, cu clădiri joase, în care forfota cotidiană e sufocantă, fie mari întinderi de tarabe, acoperite cu structuri provizorii sau complet neacoperite, alternînd cu spații în care negustorii își înșiră mărfurile pe jos, direct pe pămînt. În India, cuvîntul bazar desemnează aceste sute de străduțe ce definesc zona comercială centrală a unui oraș. Iar în Asia Centrală găsim mai degrabă varianta a doua.

Numai că peste Asia Centrală a trecut tăvălugul sovietic și, odată cu el, sistematizarea arhitecturală, care de multe ori a însemnat distrugerea patrimoniului și a sufletului locurilor. După tăvălugul sovietic a mai venit încă unul, tăvălugul post-sovietic al dictaturilor central-asiatice.

Turkmenistanul e una dintre cele mai izolate și dictatoriale țări ale planetei. Saparmurat Niiazov, dictatorul ce-și construia statui din aur care se învîrteau după soare, era obsedat să ducă Turkmenistanul într-o epocă de aur (ne sună foarte cunoscut!). Una dintre componentele acestei obsesii a fost – cum altfel? – cea arhitecturală. Iar una dintre victimele din capitala Așhabad a fost bazarul istoric al orașului, Tolkucika, unul dintre cele mai pitorești din Asia Centrală. Niiazov l-a făcut una cu pămîntul și a construit în loc o structură complet aseptizată, fără viață și fără suflet. O parte a negustorilor își desfășoară activitatea aici, însă foarte mulți s-au mutat alături. E mai ales cazul negustorilor de covoare, care-și întind mărfurile direct pe pămînt, lîngă cei de capre, oi și cămile. Evident, noul bazar a primit și un nume nou: Altyn Asyr, adică Epoca de Aur.

Bucureștenii din sectorul 4 știu și ei ce înseamnă să schilodești o piață, căci primarii Piedone și Băluță au mutilat pînă acum două: Piața Sudului și Piața Progresul. Nu pretinde nimeni că o piață trebuie să fie o fosă septică pentru a avea farmec, dar de aici și pînă la a o transforma într-o sală de operații e cale lungă, pe care prostia guvernanților nu o poate înțelege.

Mutilarea poate avea însă și altă cauză: cedarea în fața mercantilismului. Economia de piață s-a manifestat în formele ei cele mai hidoase în Erevan, unde o singură piață istorică pare că mai supraviețuiește. Piața Centrală (Pak Șuka, adică piața acoperită) era inima capitalei armene în materie de piețe agroalimentare. Acum cîțiva ani fost transformată în supermarket. Pur și simplu, aneantizată. Singura care a supraviețuit este GUM (Piața Armenească). Cînd intri în GUM, intri în altă lume. Tarabele arată ca peștera lui Ali Baba, încărcate cu fructe uscate, înșirate precum ghirlande de nestemate. O cireașă într-o smochină, într-o piersică, într-o pară, într-un măr, totul învelit în fîșii de pestil de rodie ori struguri (pastă de fructe, întinsă în straturi foarte subțiri și uscată) și garnisite cu nucă. Cînd și această piață va fi transformată în mall, probabil că odată cu ea vor dispărea multe minunății ca acestea. Trist, foarte trist...

Laurențiu Brătan este critic de film și călător pasionat de Orient. 

Mai multe