Bătrîneţe fără tinereţe

Tinereţe fără bătrîneţe - titlu de basm de adormit copiii sau, mai curînd, de adormit bătrînii insomniaci. Oare cum ar arăta o tinereţe eternă, fără bătrîneţe? Cred că searbădă, monotonă, stereotipă, asemenea raiului promis bătrînilor care au fost cuminţi. Într-o tinereţe eternă, cred că ne-am plictisi de noi înşine, de imobilitatea propriei mutre - am dori o schimbare de look, de mentalitate, de preferinţe, cu alte cuvinte, un soi de îmbătrînire mai blîndă, mai tolerantă, "cu faţă umană". Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait - dezirabilă interşanjabilitate! Da, bătrîneţea "ştie", a dobîndit cunoaştere, dar la ce-i mai foloseşte? Doar la acele lamentabile, siropos nostalgice "ehei, pe vremea mea!". În ce mă priveşte, nu mă pot refugia nici măcar în idilicele "pe vremea mea". La mine e vorba de bătrîneţe fără tinereţe. Bătrîneţe am din abundenţă, har Domnului, dar tinereţea mea a coincis cu cele mai odioase tribulaţii ale secolului al XX-lea. Rebeliunea legionară, pogromuri, spaime; excluderea rasială din liceu (eu, premianta clasei, tocilară, da, dar orgolioasă premiantă), spaime; războiul antonescian, daţi afară din casa noastră, marginalizarea la periferia oraşului, stigmatizarea cu steaua galbenă în piept, umbra neagră a trimiterii în lagărele de exterminare, spaime; intrarea ruşilor în orăşelul ex-patriarhal unde locuiam, comunismul, spaime; tatei i se ia a doua oară tot ce avea, stabilizarea, mama moare de inimă rea, spaime; plecarea la Bucureşti la studii în sărăcie lucie, cantinele studenţeşti cu fasole şi cuburile de mămăligă rece, zilnic; primii ani de căsnicie (care ar fi trebuit să fie dacă nu de miere, măcar de marmeladă), într-un apartament la comun, cu încă două familii străine (o singură baie, o singură bucătărioară); soţ mereu dat afară din presă, pentru că în timpul studenţiei, la Cluj, a fost secretar de redacţie la o gazetă a lui Iuliu Maniu, spaime; eu, slujbă respingătoare la Ministerul Culturii, mereu prezentă pe toate listele de restructurări, epurări, disponibilizări pentru că nu eram membră de partid şi aveam origine proastă, spaime; schizofrenie, dedublare forţată între munca depusă în "cîmp ideologic" şi educaţia şi mentalitatea mea mic-burgheză, spaime; trimisă cu mare tam-tam critic la "munca de jos", într-o editură, spaime, spaime. Şi uite aşa, trecea tinereţea. Dar bătrîneţea era încă ceva care li se întîmpla altora. Şi uite că mi s-a întîmplat şi mie. Primele semne: ostilitatea oglinzii. Un rid care sparge transparenţa tenului, fire albe care maculează coloritul părului, o cută care pliază netezimea gîtului, kilograme îndărătnice - bată-le vina! - care se depun unde nu trebuie. Şi oglinda e din ce în ce mai răutăcioasă. Daţi afară oglinda din casă, cum procedează adulterinii cu canapeaua! Renunţările (teritorii pierdute, cum le numeşte domnul Andrei Pleşu): nu mai fuma! (cînd aveam şi eu posibilitatea să schimb ţigările Cişmigiu pe Kent); nu mai sta în soare la plajă (şi ce bine îmi stătea bronzată); nu mai mînca sărat (ah, fileurile de anşoa!); nu mai mînca dulce (ah, jofrele!); cafea fără cofeină; nu mai urca pe munte că nu te mai ţine suflul; nu mai face plimbări lungi că nu te mai ţin picioarele; amorul, o amintire... de retrăit, livresc, în Henry Miller. Spaime. Şi bătrîneţea nu vine niciodată singură, nu e o prezenţă solitară, ci înconjurată de o camarilă: artrite, artroze, hipertensiuni, cataracte (nu Niagara), mă doare în dreapta - ficatul; mă doare în stînga - inima, nu, inima nu doare - ischemie; mă doare ceafa - spondiloză cervicală, boală profesională; uite un nodul - cancer? Spaime. Dar atîta timp cît te doare ceva înseamnă că eşti viu - zi mersi. Mă părăseşte memoria - numeşte-le lapsusuri de moment, trăiască eufemismele! Mă anchilozez în scaun - bine că încă nu ţi s-a anchilozat creierul, zi mersi. Reacţia celorlalţi: ori reverenţă exagerată, aproape jignitoare (te ajută să traversezi strada, chiar dacă tu nu vrei să traversezi); interviuri şi aprecieri elogioase (panegirice anticipate, exerciţii de discursuri funerare avant la lettre); premiu pentru întreaga activitate (îl schimb urgent pe premiu de debut, dau şi filodormă); Dilema veche (n-o vreau "veche", dilemele nu îmbătrînesc) îmi comandă un articol în calitatea mea de "expert în senectute". Sînt frecvent întrebată: "Ce vîrstă aveţi?" "85", răspund cu o cochetărie