Banana

Să parcurgem în diagonală sumedenia de petiţii, apeluri, semnale şi jalbe care ne sufocă inbox-urile în ultima vreme: "Orice oraş care se respectă din Europa are o zonă veche şi o zonă nouă. Nicăieri nu se amestecă clădiri vechi cu clădiri noi."; "Nu se pot mixa afacerile/comerţul cu cultura, cea din urmă fiind profund afectată."; "Sîntem de acord cu construcţii de clădiri (sic!) moderne, dar nu printre clădirile istorice, monumente arhitecturale, care ar pierde enorm din valoare."; "Nu poţi pune lîngă clădiri istorice, blocuri de sticlă sau orice altă clădire modernă", şi exemplele ar putea continua. Trecînd peste uneori induioşătoarele cacofonii şi peste formulările cel puţin originale, aceste apeluri sentenţioase, cu miile lor de semnături, dau seama despre un curent de opinie care ar putea fi amuzant, dacă nu ar fi dramatic. Contrar principiilor newtoniene, intensitatea acţiunii este cu mult depăşită de cea a reacţiei. În absenţa unor "consultări ale populaţiei" asupra intervenţiilor de interes public, pe care legiuitorul a avut grijă să le prevadă suficient de vag pentru ca obligativitatea lor să devină opţională, opiniile răbufnesc, extremist şi visceral, pe canale mai accesibile. Orice e nou e prost! Structură de oţel, cîh! Construcţie modernă în centru, pfui! "Soluţiile" propuse de petiţionari se situează undeva la limita dintre diletantism şi hilaritate: "Clădirile monument sînt protejate ş...ţ şi este interzisă construcţia în preajma lor la mai puţin de 100 de metri" (nu e interdicţie, ci permisivitate sub rezerva întocmirii unui studiu privind protecţia monumentului); "interzicerea construcţiilor noi în centrul istoric cu excepţii clare specificate în lege, de exemplu păstrarea stilului arhitectural al zonei" (deci, dacă e vorba de stil, ar trebui să nu se construiască edificii publice decît în cel mai pur academism francez sau să reînviem "specificul naţional" prin utilizarea unui neo-românesc cu ciubuce şi arce în acoladă...); "Centrul istoric (cel în care s-ar interzice orice construcţie nouă conform prevederii anterioare - n.a.) să fie desemnat nu numai zona încadrată în roşu pe hartă, ci cea cu verde" (există o hartă anexată, în urma consultării căreia constatăm, cu un suspin de uşurare, că fac parte din centrul istoric atît zona podului Grozăveşti, cît şi Gara de Nord sau parcelarea Domenii...). Astfel de reacţii extreme, în cazul, din fericire improbabil, în care şi-ar găsi aplicabilitatea, ar avea asupra oraşului un efect cel puţin la fel de nociv ca acela al unora dintre proiectele sau intenţiile pe care le combat. Stimaţi petiţionari! Nu orice e nou e neapărat şi urît (deşi da, uneori se întîmplă să fie aşa, precum nici tot ce e vechi nu e frumos...)! Nu există o incompatibilitate de principiu între construcţiile vechi şi arhitectura contemporană (ba, chiar, uneori, ele se potenţează reciproc, precum în cazul sediului Uniunii Arhitecţilor din România, din Piaţa Revoluţiei)! Structura metalică sau faţadele vitrate ("blocurile de oţel şi sticlă"...) nu sînt neapărat unealta diavolului în centrele oraşelor! O clădire înaltă poate sta foarte bine într-o zonă de construcţii joase (cusururile imobilului de birouri din Piaţa Charles de Gaulle nu stau în înălţimea lui, ba chiar era mai bine dacă era mai înalt şi mai zvelt)! Demolările nu sînt întotdeauna o crimă (deşi rănile anilor ’80 continuă să ne doară pe mulţi), uneori ele sînt o unealtă cu efect de igienizare şi împrospătare! Atît de lăudatul, de către dvs., La Défense este un eşec, recunoscut ca atare chiar de către parizieni, şi nu un model de urmat! Nu trebuie să ne fie ruşine că Bucureştii nu sînt nici Parisul, nici Veneţia, nici măcar Budapesta sau Praga. Şi nici nu ar trebui să le cerem asta! Aici totul este o joacă subtilă cu vecinătatea şi contextul. Prin istoria şi natura sa, oraşul acesta are capacitatea de a absorbi şi accepta multe, dar, într-adevăr, această logică nu trebuie pervertită în favoarea ideii că ar accepta orice şi oricum. Şi în loc să vă bucuraţi că aveţi (avem...) un oraş în care această joacă se poate petrece, în respectul contextului şi al istoriei, dvs. vă sufocaţi de indignare la ideea că cineva s-ar putea atinge de el... Nu voi fi atît de absurd încît să nu recunosc că, uneori, aveţi dreptate. Şi da, admit, unele din petiţiile dvs. poartă şi semnătura mea. Dar haideţi să cădem de acord că poziţiile extreme şi atitudinea tip BANANA (Build Almost Nothing Anywhere Near Anything) sînt păguboase şi stupide şi că "încremenirea în proiect" - pentru că oraşul este un proiect perpetuu, aici şi aiurea - nu este şi nu poate fi o soluţie viabilă nicăieri.