Bacul în Italia, cu dicţionarul pe masă
Examenul de stat – numit şi „de maturitate” – în strucura sa modernă a fost introdus în Italia în anul 1923 de ministrul Giovanni Gentile, cu prima probă la italiană şi latină (pentru toate tipurile de liceu) şi cu proba a doua la greacă sau latină (pentru liceul lingvistic) şi la matematică sau limbă străină (pentru liceul ştiinţific). Examenul a fost ulterior simplificat, în vremea regimului fascist, din cauza procentului mic de promovare (în prima serie au promovat aproximativ 25% din cei înscrişi).
Sistemul lui Giovanni Gentile a fost reintrodus în 1951 şi a suferit, ulterior, diverse schimbări.
Forma actuală datează din 2008-2009.
Examenul de stat din Italia are trei probe scrise şi una orală. Prima probă – aceeaşi pentru toate tipurile de liceu – este la limba şi literatura italiană. Subiectele pot fi de patru tipuri (din care elevul alege): a) analiza unui text din literatura italiană; b) scrierea unui eseu pe o temă dată; c) redactarea unei lucrări pe o temă de istorie literară; d) un eseu pe o temă de actualitate culturală. Proba durează şase ore şi elevii pot consulta dicţionarul limbii italiene. Proba a doua este diferenţiată în funcţie de tipul liceului. Pentru liceul clasic – traducerea unui text din latină sau greacă veche; pentru liceul lingvistic – o limbă străină modernă; pentru liceul ştiinţific – matematica; pentru liceul tehnic – o materie specifică (electronică, informatică, chimie etc.); pentru liceul de artă – un desen, o pictură etc. Durata examenului este între cinci şi opt ore (în funcţie de materie; la liceul de artă poate dura trei zile).
Proba a treia se bazează pe patru sau cinci materii alese dintre cele studiate în ultimul an de liceu şi poate cuprinde subiecte de sinteză, chestionare, dezvoltarea unor proiecte. Materiile pentru proba a treia sînt anunţate în fiecare an, la sfîrşitul lunii ianuarie, de Comisia pentru Examenul de Stat. Proba durează două ore şi jumătate.
Proba orală este un colocviu cu toţi profesorii de la clasă despre toate materiile din ultimul an de studii. Poate fi realizată şi o lucrare de absolvire (tesina), pe o temă interdisciplinară.
Diploma se tipăreşte la Istituto Poligrafico e Zecca dello Stato (Monetăria Statului) şi consemnează rezultatele examenului în cinci limbi – italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană).
Pînă în 2006, comisiile de examen erau formate din profesorii fiecărei clase de liceu, doar preşedintele fiind din afară.
După noua lege, comisiile de examen sînt formate, paritar, din examinatori interni şi externi.
Punctajul minim pentru promovarea examenului de stat este 60 din 100.
În primii ani de după introducerea sistemului de către Giovanni Gentile, examenele se desfăşurau în afara liceului, de obicei cu profesori universitari, şi erau foarte dificile, astfel încît nu promovau mai mult de 60% dintre candidaţi. În anii ’60, promovau aproximativ 70%, iar în deceniile următoare procentele au crescut continuu. După ultimele reforme – a căror intenţie era de a susţine rigoarea şi meritul la examenul de stat – rata de promovare a trecut de 90%. Anul trecut au promovat 98%. Sistemul examenului de stat italian este criticat tocmai pentru uşurinţa cu care este promovat. (M. V.)
Surse: Enciclopedia Treccani
Foto: L. Muntean