Azi, cu gîndul la mîine

Pesemne că vă întrebați de ce a ales Dilema veche să facă un Dosar despre sustenabilitate. Am putea spune (și ar fi, poate, suficient) că sustenabilitatea e, pur și simplu, o temă de neocolit a zilelor noastre, care aduce în discuție, dacă nu prezentul nostru, viitorul celor care vin după noi. „Nu moștenim Pămîntul de la părinții noștri; îl împrumutăm de la copiii noștri”, spunea Chief Seattle (1786-1866) – o căpetenie indiană din America de Nord, autor al unor prime apeluri pentru protecția mediului, care a dat și numele orașului omonim.

Dar mai avem, totuși, cîteva motive de adăugat. În primul rînd, sustenabilitatea e un subiect neașteptat de dilematic. Ceea ce poate părea, deformat de excesul de zel al unor activiști, o listă de cerințe și interdicții inadecvate, intransigente și nerealiste – „Gata cu carnea și cu laptele de vacă!”; „Opriți fabricile!”; „Fără avioane!”; „Închideți lumina!” –, e, de fapt, o dezbatere nuanțată, care permite nenumărate accepțiuni și interpretări (G. Voss). Dacă, în 2005, o căutare Google a termenului „Sustainability” dădea, după cum observa Marco Keiner, 19,6 milioane de rezultate, aceeași căutare ne oferă azi 2,27 miliarde de definiții. Ne putem imagina că, într-un viitor apropiat, numărul definițiilor va egala și va depăși chiar numărul populației globale… Cîți oameni, atîtea viziuni despre sustenabilitate.

Cu toate acestea, definiția clasică, formulată de G. H. Brundtland în 1987, rămîne un punct de referință, chiar dacă a suferit, de-a lungul vremii, diverse reajustări: „Dezvoltarea sustenabilă satisface nevoile generației actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și împlini propriile nevoi”. E, în fond, o reformulare a vechiului principiu liberal, cu un amendament temporal; e un fel de a spune: „Fă ce vrei azi, cîtă vreme nu afectezi drepturile și libertățile celorlalți, mîine”.

În al doilea rînd, sustenabilitatea nu e un scop, ci e un proces (Nolberto Munier). Ea nu este și nu oferă un răspuns ferm, ci e o permanentă căutare de soluții. R. Prescott-Allen spunea că „a progresa către sustenabilitate e ca și cum ai merge spre o destinație necunoscută, înzestrat cu cunoștințe de geografie și de navigație, dar fără hartă sau busolă”.

În sfîrșit, sustenabilitatea e o problemă de atenție, e un efort de a vedea dincolo de aparențe. Problematica sustenabilității ne îndeamnă să reevaluăm de-la-sine-înțelesurile cu care ne-am obișnuit, și să înțelegem că ceea ce, într-o primă instanță, nu percepem există, totuși, și ne poate afecta major. E o lecție de reflexivitate elementară. Apa de la robinet nu e o resursă inepuizabilă; nu e suficient că aerul e atotprezent, el trebui să fie și respirabil; gunoiul pe care îl producem nu se reintegrează ca prin farmec în natură și nici nu dispare după colțul străzii, odată cu mașina de gunoi – pentru a da numai cîteva exemple. Lumea nu e, pînă la urmă, un sac fără fund și nici un perpetuum mobile. Privind lucrurile simple din jurul nostru ca pe banalități riscăm să le transformăm în realități complexe și ostile – prin carență sau exces.

Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.

Sustenabilitatea înseamnă a căuta soluțiiîmpreună. Problemele pe care le-am pricinuit împreună, ca specie, nu se pot ameliora decît printr-un efort global, de grup, al întregii umanități. Poate că într-o vreme a nesiguranței, a conflictului și a scindării, preocuparea pentru sustenabilitate e o cale de a regăsi un limbaj, un sens și o cale comune. 

Dosar susținut de E.ON.