Avem nevoie de o politică energetică în sine, nu doar de cîrpeli

Acum, că ne-am lămurit în mare ce oameni vor fi responsabili cu politica energetică în Guvern şi Parlament, i-am auzit în interviuri şi am citit programul de guvernare, putem şti la ce să ne aşteptăm pentru energie în 2013. Ba chiar le putem spune deja ce ar trebui să facă mai bine decît şi-au propus.

Ca să începem optimist, avem două veşti bune pentru sectorul energiei după alegeri. Vom avea o perioadă de calm politic relativ, după ani de instabilitate guvernamentală, campanii electorale şi populism deşănţat, întrucît primele alegeri cu miză reală vor fi prezidenţialele din 2014. Pînă acum, singurul obiectiv a fost ca preţurile să nu crească şi nu s-a luat nici o decizie majoră în rest, am avut anul şi ministrul, chiar între alegeri. Apoi, acum avem o majoritate consistentă, care teoretic poate decide fără probleme, şi măcar ştim cui trebuie să cerem socoteală pentru opţiunile proaste. În sectorul energiei, marea problemă – pe lîngă corupţie – a fost lipsa oricărei decizii, din 2007 încoace. Nu s-a făcut nimic, decît – cu greu – o parte din condiţiile împinse de FMI, chiar şi acelea doar pe jumătate, ca să poată fi întoarse din drum. De acum, actuala coaliţie are însă în faţă doi ani în care trebuie să guverneze acceptabil, neputînd da vina pe altcineva dacă nu reuşeşte. Date fiind constrîngerile bugetare, coaliţia nu are multe opţiuni: va fi obligată să facă un nou acord cu FMI şi va trebui să reducă pierderile sau să crească profiturile companiilor din energie.

Am aflat pînă acum cum gîndeşte dl Niţă despre priorităţile în energie, din interviul de la Parlament – noul ministru delegat nu crede în utilitatea managementului profesionist la companiile de stat (adică vrea abrogarea Ordonanţei 109), se opune certificatelor verzi ca schemă de sprijin prea avantajoasă pentru energia regenerabilă şi crede că misiunea FMI din ianuarie va fi mulţumită că măcar cu deficitul bugetar sîntem în grafic, n-o să se mai uite şi la reformele structurale. Probabil dl Niţă îşi va mai nuanţa poziţia pe măsură ce va intra în pîine… dar de aici pornim. Pe de altă parte, avem priorităţile în energie din programul de guvernare. Deşi multe sînt preluate din programe mai vechi ale tuturor partidelor, precum megaproiectele Tarniţa şi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, ratate de toate guvernările dinainte, programul e util pentru că arată principalele direcţii în care se va mişca ceva, ba chiar şi pe cine are mai multă „intrare“ la noii miniştri.

De pildă, Guvernul vrea să sprijine producţia de energie termo, reluînd parteneriatele tatonate pe vremuri de Termoelectrica pentru centrale vechi ca Iernut, Doiceşti, Elcen Bucureşti, făcînd investiţii de mediu la centralele termo existente şi întărind poziţia companiilor Oltenia şi Hunedoara. Apoi, va fi importantă şi energia nucleară, însă, curios, în program se insistă mai mult pe producţia de uraniu şi apă grea făcută de RAAN Drobeta. Se va sprijini în continuare energia regenerabilă şi dezvoltarea pieţei de certificate verzi; apoi vin, desigur, celelalte investiţii în cogenerare, proiecte de eficienţă energetică, protecţia consumatorului. Printre proiectele importante rămîn şi toate conexiunile de infrastructură regionale – Nabucco, AGRI, cablul cu Turcia etc. Lucrul cel mai surprinzător a fost însă schimbarea la 180º cu privire la gazul de şist – de la moratoriul susţinut cu patimă astă-primăvară la sprijinul entuziast de acum.

Ce-şi doreşte Guvernul de la Moş Crăciun?

În program sînt preluate cîteva puncte importante din acordul cu FMI şi din directivele europene, însă nu cele care erau importante prin efectul anticorupţie şi de reducere a clientelismului. Aşadar, va continua liberalizarea preţurilor; bursa de energie OPCOM, care funcţionează bine, va deveni şi bursă de gaz; iar Guvernul va pune în sfîrşit la punct acel sistem de impozitare prin care veniturile suplimentare rezultate din liberalizare să fie împărţite cu statul, astfel ca bugetul să aibă resurse suplimentare pentru ajutarea consumatorilor mai săraci. În program nu apare însă nimic despre continuarea reformei companiilor de stat prin înlocuirea managementului clientelar cu unul selectat pe criterii de competenţă, şi nici nu se vorbeşte de privatizări sau listare la bursă a companiilor ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, Electrica, Oltenia – ceea ce sugerează că şi de acum încolo companiile de stat vor rămîne o importantă sursă de rentă.

Ca la orice listă de Crăciun, proiectele de investiţii majore rămîn foarte ambiţioase şi improbabile cîtă vreme nu se transmite un semnal puternic către investitorii străini să pună bani pentru ele. Pînă una-alta, în energie n-a mai investit nimeni de ani buni, cu excepţia investiţiei făcute de Petrom în centrala de la Brazi, pentru că trebuia să folosească cumva gazul mai bine, decît să-l dea prea ieftin la preţul reglementat de stat, şi cu excepţia investitorilor în energia regenerabilă, ca urmare a unui regim foarte avantajos, cu o schemă de sprijin considerată aproape unanim prea generoasă.

Intrările de investiţii străine directe sînt la o zecime din cît erau în 2008, în general, nu doar în energie, parţial din lipsa de viziune şi de predictibilitate a legislaţiei şi de spaima resimţită de investitori după îngrozitorul an politic românesc 2012. Dacă în energie nu se face în continuare nimic, perspectivele nu sînt grozave, iar lucrurile se vor învîrti în jurul aceloraşi mărunţişuri ca şi pînă acum, în timp ce proiectele majore nu se vor înfăptui. Cîte vreun actor din piaţă constată că îi trebuie o modificare punctuală a unei legi şi negociază individual cu cineva din Ministerul Economiei; dacă modificarea se aprobă prin Ordonanţă de Urgenţă, mîine vine altul care vrea să i se rezolve şi lui o problemă; poimîine vine şi-al treilea, cu altă Ordonanţă deja scrisă; după care toţi se strîng laolaltă în conferinţe simandicoase şi deplîng la unison impredictibilitatea legislaţiei şi faptul că din această cauză nu mai poate investi nimeni în ţara asta.

Un exemplu este ce se întîmplă cu noua lege a energiei şi de acum celebrul „articol 23“, care obligă toţi participanţii la piaţa de energie electrică să tranzacţioneze pe OPCOM. Pe acest articol vor să-l modifice mai mulţi, fiecare însă în alt fel şi fiecare negociind pe uşa din dos cu unul sau altul din guvern în care au încredere, să nu afle ceilalţi. {i mai ales, să nu afle publicul panicat că modificarea înseamnă şi că Hidroelectrica va putea încheia din nou orice contract pofteşte cu „băieţii deştepţi“. La fel, ferească Sfîntul să afle FMI sau Comisia Europeană, care se opun modificării legii din acelaşi motiv. Forma finală a amendamentului, promis solemn de însuşi Remus Cernea producătorilor de energie regenerabilă, va depinde ca de obicei nu de rezultatul unei discuţii transparente şi a unei analize de impact, ci exclusiv de cît de multă influenţă au unii sau alţii, regenerabilele sau cei enervaţi din sectorul termo, Hidroelectrica sau Transelectrica din cauza sprijinului excesiv obţinut de regenerabile pînă acum.

În realitate, legea energiei e de fapt foarte proastă în totalitate, şi totuşi asta e cea mai bună formă în care s-a putut aproba sub monitorizare strictă de la FMI şi Comisia Europeană, ca să fie măcar cît mai puţine portiţe pentru băieţii deştepţi. Legea e proastă pentru că absolut nimeni nu vrea să discute serios pe substanţa ei, pe toate problemele din energie, fiecare vrea să-şi rezolve propria problemă, indiferent ce s-o întîmpla cu ceilalţi.

Aşa au mers lucrurile pînă acum, sub toate guvernările. Dacă noul Guvern vrea însă reformă adevărată, acum are suficientă putere s-o facă şi să termine definitiv cu acest mod de a face politici publice la mica înţelegere. De pildă, poate liberaliza mîine integral pieţele de gaz şi de energie electrică – există instrumente funcţionale pentru a putea proteja chiar pe toţi consumatorii casnici de creşterea preţurilor, numai că statul a reglementat preţurile pînă acum ca să dea energie ieftină unor „băieţi deştepţi“, nu de grija poporului. Apoi, Guvernul poate scoate mîine la privatizare complexul Oltenia, Hidroelectrica şi Romgaz, întregi sau pe bucăţi, prin licitaţie internaţională transparentă şi curată, în loc de tentative de vînzare a pachetelor minoritare făcute special să eşueze – să vedeţi ce investiţii ar face un privat la Hidroelectrica, care pînă acum şi-a privatizat doar profiturile în mîinile diverşilor şmecheri; şi ce bine ar duce-o consumatorul dacă ar avea de ales între companii concurente, nu între firme deţinute de acelaşi proprietar, statul.

Guvernul trebuie să scoată la licitaţie internaţională o consultanţă pentru o strategie adevărată, nu eternele „elemente de strategie pe energie electrică“ contractate direct, anual, cu aceeaşi firmă. Guvernul poate pune la punct în minister mecanisme prin care să şi urmărească punerea strategiei în aplicare, nu să avem iar un raport colorat de pus pe site. E un moment numai bun – dacă tot se pregătesc acum noile HG-uri cu funcţiile ministerelor – să construieşti astfel de mecanisme. Cu ocazia asta poate punem la punct şi relaţiile corecte între minister şi companiile subordonate, să ştim cine răspunde pentru furt. E o şansă unică acum pentru reformă radicală, dacă vrem înapoi FMI-ul şi investitorii străini.

Otilia Nuţu este expert în politici energetice la organizaţia Expert Forum (www.expertforum.ro).

Foto: L. Muntean