Avem ceva în comun?

28 mai 2008   Tema săptămînii

Am făcut un mic test printre mai mulţi intelectuali români. I-am rugat să-mi spună repede primele trei nume de intelectuali (artişti, oameni de cultură etc.) maghiari contemporani din România care le vin în minte. În majoritatea cazurilor, au urmat lungi pauze. În cîteva cazuri, primul nume rostit a fost Tompa Gabor. Eventual, al doilea: Iosif Kiraly. Vreo doi au ştiut să-mi spună nişte nume de universitari (erau "în branşă") sau de scriitori (ştiuţi "din auzite", nu le citiseră cărţile). Cineva şi-a adus aminte că Marko Bela, preşedintele UDMR, este (a fost?) poet. Aşa a apărut "dilema" acestui grupaj. Pe vremuri, exista Editura Kriterion, care publica sistematic traduceri în română ale scriitorilor aparţinînd "naţionalităţilor conlocuitoare", cum se spunea atunci. În manualele şcolare, în numele "corectitudinii politice" de tip comunist (cine a trăit atunci îşi mai aminteşte formula-standard "români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi", folosită cînd era vorba de cetăţenii "strîns uniţi" în jurul partidului sau de raportarea de noi succese în muncă), figura cîte un text literar al unui autor maghiar şi al unuia german, aşa, "spre ilustrare"... Acum, Kriterion nu mai are o "politică a traducerilor" (şi nici fonduri pentru asta). Apar mai multe publicaţii în limba maghiară, dar "noi, majoritarii" nu avem acces la ele, neştiind limba. Singura revistă care apărea "şi-şi", Provincia, nu mai există. Magropress, o revistă a presei de limba maghiară făcută în limba română şi trimisă pe e-mail a dispărut de asemenea (şi era foarte bună şi foarte utilă). Sigur, artele vizuale, muzica şi teatrul sînt avantajate: nu e nevoie de cunoaşterea limbii. Dar, pe scurt, putem spune că nu prea ştim ce se întîmplă, în planul culturii şi al ideilor, în lumea "conlocuitorilor" noştri maghiari. N-ar fi interesant să ştim despre ce scriu "ei" în revistele lor, să dezbatem subiecte comune, să ştim mai bine cu ce se ocupă, în plan academic şi cultural, elitele maghiare? Cu siguranţă, ar fi. Dar, din 1990 încoace, se acordă prea puţină atenţie subiectelor comune. Se discută la nesfîrşit despre chestiunile legate într-un fel sau altul de problema identităţii: "ei" vorbesc despre drepturile lor, despre învăţămîntul lor, despre păstrarea identităţii culturale, despre chestiuni "specifice". "Noi" vorbim despre relaţiile cu "ei", facem legături forţate între Kosovo şi Ţinutul Secuiesc şi uneori, în adîncul sufletului, ne temem că ne vor lua Ardealul sau că, oricum, "e o problemă" la mijloc. Ratăm, astfel, împreună - "noi" şi "ei" - nenumărate ocazii de a dezbate subiecte comune. De a identifica, măcar, acele subiecte comune. Iar acestea sînt mai importante decît veşnica dezbatere a "specificului". Dacă nu reuşim, riscăm să pierdem toţi. Paginile următoare sînt o primă încercare de a "expune problemele", pornind de la opiniile şi experienţele cîtorva oameni interesanţi. Vom reveni într-un număr viitor. Între timp, aşteptăm opiniile cititorilor. (M. V.)

Mai multe