Autostrada veşnic amînată

5 iunie 2013   Tema săptămînii

„Povestea Bechtel a început oficial în 2003. Ar fi trebuit să fie prima autostradă care să lege România de Ungaria. Însă, la un deceniu de la semnarea contractului cu Bechtel, sînt gata doar 52 din cei 415 kilometri ai Autostrăzii Transilvania. Acum, Guvernul vrea să scape de cei de la Bechtel.

Decembrie 2003. În pline negocieri pentru aderarea României la NATO, Compania de Drumuri încredinţează americanilor de la Bechtel, fără licitaţie, un contract de 2,2 miliarde de euro pentru construcţia a 415 kilometri de autostradă între Braşov şi Borş. Contractul este unul încheiat pe genunchi şi are multe clauze interpretabile şi în defavoarea statului român.

Lucrările la autostradă încep în iunie 2004. Bechtel nu s-a spetit însă cu munca, mai ales că noul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre, a cerut renegocierea contractului. 2005 a fost primul an în care utilajele au stat degeaba pe şantiere. O nouă înţelegere a fost semnată în februarie 2006, iar lucrările au fost reluate, patru luni mai tîrziu. În urma renegocierii contractului s-a făcut o economie de 126 de milioane de euro, după ce s-a decis că Bechel nu se va mai ocupa şi de proiectarea autostrăzii.

Pe 1 decembrie 2009 sînt inauguraţi, cu fast, primii 42 de kilometri ai autostrăzii, între Turda şi Gilău; aproape un an mai tîrziu, americanii mai termină 10 kilometri din acelaşi tronson şi continuă să lucreze, la turaţie mică, pe cei 64 de kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Borş.

O a doua renegociere a contractului cu Bechtel are loc în august 2011. În scaunul de ministru al Transporturilor se afla, la acea dată, Anca Boagiu. În urma discuţiilor, americanii renunţă la construcţia a şase tronsoane de şosea şi acceptă un cost de aproape 7 milioane de euro pe kilometru pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul Suplacu de Barcău – Borş.

Actualul guvern, condus de Victor Ponta, vrea rezilierea contractului. Asta va mai scoate alte milioane de euro din visteria statului, scumpind şi mai mult proiectul. În cei zece ani scurşi de la semnarea contractului, statul a cheltuit aproape 1,5 miliarde de euro pentru doar 86 de kilometri de şosea, din care doar 52 daţi în circulaţie. Aşa am ajuns să plătim şi 25 de milioane de euro pentru un kilometru de autostradă.“
 
Sursa: www.digi24.ro

Foto: Marius CHIVU

Mai multe