Aşteptaţii

A plecat de la o dilemă personală: merită sau nu merită să pleci? Aproape fără să îmi dau seama, s-a ajuns la o dilemă colectivă: merită sau nu merită să te întorci? Prima pare a fi o alegere uşoară: da, merită să pleci la studii în străinătate. Sau, cel puţin, nici unul dintre colaboratorii noştri nu zice că regretă. Dimpotrivă, avem în această temă poveşti despre cum s-au chinuit să plece. Din vorbă în vorbă, am ajuns la dilema din spatele alegerii uşoare: dus-întors sau numai dus? Aici, opiniile sînt împărţite, deşi deloc egale. Cei mai mulţi nu se întorc. Pe cei mai mulţi îi frămîntă această întrebare, dar îşi pun în capul lor nişte condiţii atît de drastice pentru întoarcere încît e limpede că nu se va întîmpla. Ne-am fi întors, dar... Cei doi studenţi care au scris articolul de mai jos au realizat un sondaj printre românii aflaţi la studii afară, pe tema întoarcerii. Prezentarea sondajului pe Internet vorbeşte şi despre trecutele generaţii care au mers să-şi caute educaţia prin alte părţi. Paşoptiştii - în Franţa şi Germania. Junimiştii - cam la fel. Generaţia anilor ’50 - la Moscova. Avem acum o nouă generaţie. Să îi spunem şi noi "generaţia aşteptată", după numele oarecum mesianic cu care a procopsit-o Cotidianul. Vor fi "aşteptaţii"? Cum arată un "aşteptat"? Este produsul individual al unui sistem care trăieşte cu conştiinţa propriei înapoieri. Nu mai este înapoierea feudală de care fugeau paşoptiştii şi junimiştii. Ei nu aveau nimic aici, erau nevoiţi să meargă acolo nu ca substitut a ceea ce aveau în ţară, ci pentru a aduce şi în ţară ceva. De fapt, nu fugeau, mergeau să împrumute. Nu mai este nici nevoia de spălare de creier pentru care s-a dus generaţia lui Ion Iliescu la Moscova. Tot un fel de împrumut şi acela. Acum vorbim despre emigrarea celor mai buni dintr-un sistem care există, dar nu performează. Nici o universitate românească nu apare în clasamentul primelor 500 ale lumii. Care este problema principală a unui "aşteptat"? Nu are nici o misiune. Nu este nimic de construit aici pentru că totul a fost construit deja. Şi prost. Dar asta nu contează. Nu vor fi primiţi cu drag aici să construiască universităţi ca cele pe care le-au frecventat. Ce!? Noi nu ştim să facem universităţi? Generaţia lui Ion Iliescu avea o misiune: construia comunismul. Capitalismul s-a construit şi fără "aşteptaţi". Şi prost. Dar asta nu contează. Nu vor fi primiţi cu drag aici să construiască o economie şi o societate ca cele văzute acolo. Cum fiecare a plecat individual, puţinii care se vor întoarce o vor face individual şi cu sacrificii personale. Nu vor fi o generaţie decît cînd se vor întîlni la conferinţe în America, ca să vorbească despre România. Vor rămîne "aşteptaţii". ( C. G. )