Aspiratorul de nevroze
Îmi pare rău pentru (aşteptările?) dumneavoastră, dar nu am vocaţia crizei. Mi-e naturelul euforic, nu disforic şi sînt alergic la crizism, mai ales cînd este otrăvitor indus de mass-media. Am scris nu o dată în favoarea crizei la români. La noi, singurul element cu potenţial catalizator etnopsihologic e catastrofa naturală. Numai necazul ne îmbunează şi ne frăgezeşte, numai primejdia ne împieptoşează, numai anormalitatea ne rînduieşte. Abia criza (vremurile amare, "timpul naşpa", dürftiger Zeit-ul) are darul să ne scoată vremelnic din lehamitea atotrisipitoare, ne responsabilizează, ne cenzurează delirul consumist, jemanfişismul istoric, sictirul moral şi iresponsabilitatea civică. Recunosc, de cîteva luni, pe unde merg adun ca magnetul şuvoaie de pilitură de fier " falimente, licenţieri în masă, excelente reviste culturale scoase din lumea tiparului şi exilate online, ameninţări financiare, viitor incert ş.a.m.d. " totul soldat cu depresii, nevroze, psihoze, divorţuri, fatalism colectiv, impulsuri suicidare sau, dimpotrivă, noi elanuri pentru dictatura sindicală. Şi totuşi, pentru lumea culturală (singura pe care o cunosc în detalii) criza este încă departe, în ciuda hipersensibilităţii, a predispoziţiei depresive, nesiguranţei şi dependenţei generale. Marile instituţii culturale, precum MCC sau ICR, şi-au văzut perpetuate şi mărite bugetele, USR pluteşte bine, teatrele anunţă festivaluri, premiere, turnee, la tîrgurile de carte se raportează constant cifre de vînzări tot mai mari, sîntem traduşi tot mai mult, mai bine, mai variat şi-n locuri tot mai neaşteptate, apar biblio-fenomene spectaculoase precum seria cărţilor de la Adevărul, după binevenita iniţiativă a Cotidianului, filmele ne sînt premiate-n Europa, scriitorii, artiştii ne sînt invitaţi tot mai des şi mai eficient targhetat în străinătate, creşte încet, dar sigur numărul galeriilor de artă în Bucureşti, dar şi în provincie (unde creşte şi mecenatul, trecînd tot mai hotărît de la capriciul clientelar-amical-politic la competenţă, concurenţă, profesionalism), lansările de carte şi vernisajele sînt tot mai atent, mai complex, mai meseriaş lucrate, apar cenacluri noi, precum cel de la Muzeul Literaturii, lumea librăriilor se dezvoltă în sfînta concurenţă care face deliciul şi folosul cititorilor (vezi Diverta la "Eva" vs fermecătoarea exfoliere a Cărtureştilor de vizavi) etc. În plus, lumea culturală de nişă (iată un subiect incitant, cred, pentru un viitor număr al Dilemei vechi) se diversifică, se întăreşte şi îşi antrenează anticorpii pentru gherila mentală direct proporţional cu instinctualitatea televizată, animalitatea stradală, grobianismul invaziv, mîzga politicianistă. Apar tot mai multe iniţiative în lumea şcolară, a ONG-urilor, a mediilor de informare, a organizaţiilor profesionale, axate pe nevoia de cultură, pe setea de lectură, pe atragerea publicului preşcolar către carte, teatru, coregrafie, pe apărarea patrimoniului. Apar fundaţii şi organizaţii care organizează conferinţe despre istoria Bucureştilor, finanţează studii, statistici, iniţiative civice, proiecte arhitecturale ş.a. Ba încă, apar, slavă Domnului, cluburi de idei sau de lectură, oarecum în strălucitoarea tradiţie a saloanelor culturale de-acum cîteva veacuri, ori a şezătorilor noastre din vremurile iorghisto-gustiene. Oameni de diferite vîrste şi profesii, animaţi de bucuria comuniunii, exasperaţi de urîtul cotidian şi dizarmonia cvasigenerală, coagulaţi de cîte un mecena concitadin " persoană sau instituţie " cu dare de mînă, gusturi artistice şi apetit pentru taclaua intelectuală, invită lunar scriitori exclusiv "de amorul artei", cum se spunea, cu dulce maliţie, mai demult. Pe 12 martie, bunăoară, am fost invitat la Bacău de doamnele din clubul "Dialoguri culturale" (după Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Stelian Tănase ş.a.), cu care am convorbit vreo două ceasuri despre " fireşte! " "La ce bun lectura în vremuri amare". Totul sub auspiciile " cui credeţi? " unei grupări de firme numite "Agricola Internaţional", graţios şi eficient puse în "scenă" de două doamne împătimite de lectură " Elena Bulai şi Tatiana Cimpoeşu. Dacă e să vorbim cu îngrijorare despre criză în cultură (lectura, în speţă), nu atît la nivelul instituţional, al politicilor culturale, avem de insistat, ci în sfera creatorilor şi lumea cititorilor. În dezorientarea, mercantilismul, conştiinţa maladivă a celor dintîi " alteraţi de minimalism, deprimism, declinism, mizerabilism " şi debusolarea, plictisul, senzaţia de vid, frig şi pustiu a celorlalţi. Unei cereri de feeling, poveste mustoasă, personaje puternic şi tensionat conturate i se răspunde cu confesiuni seci, monomaniacale, cu euri de carton, devieri morale şi sexuale, de parcă străvechea legătură scriitor-cititor n-ar mai fi una benefic şi reciproc sentimentală, ci una exclusiv sadomasochistă. Sigur, o să spuneţi, cu dreptate, că există scriituri pentru toate gusturile şi că, dacă te-ai format pe Stendhal, Tolstoi, Hesse, Dostoievski şi Yourcenar, nu te obligă nimeni să rătăceşti prin Henry Miller, Ana