Arteziana de sentințe

Ubicuitatea a încetat să fie privilegiul zeilor. Tot mai mulţi muritori aspiră la omniprezenţă. Ei profită de generozitatea pe care le-o arată mass-media. Deficitul de anticorpi mediatici face să existe mijloace de comunicare, dar nu şi de ex-comunicare. Aşa stînd lucrurile, ultima îndeletnicire neinclusă în nomenclatorul de meserii e cea de părerolog. Diverşi licenţiaţi în nimic şi specialişti în toate semnează condica în ziar şi la televizor. Declinarea competenţei a devenit o slăbiciune. Nu mai poţi spune „nu ştiu, nu mă pricep, nu e domeniul meu“ fără să fii luat de caraghios. Invitaţia la datul cu părerea are puteri hipnotice: tot mai puţini îi rezistă. Părerologii de serviciu aşteaptă semnalul şi se lansează. Mă şi mir că o ţară cu atît de mulţi experţi are totuşi atîtea probleme, deşi explicaţia e simplă: inflaţia de analişti şi comentatori e semn de limbuţie sindicalizată, nu de competenţă. Butada de pe vremuri spunea că specialistul este acel om care ştie din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin, pînă cînd ajunge să ştie totul despre nimic. Astăzi, lucrurile se prezintă mult mai simplu: toţi ştiu totul despre toate.

Să fie oare la mijloc doar ceea ce Andrei Pleşu numea „vocaţia diagonală“ a românului? E posibil. Oricum, cohortele de pseudopricepuţi care populează presa şi emisiunile TV fac dovada unui amatorism păgubos, a unui diletantism nepedepsit. Pe lîngă asta, invitaţii de cursă lungă au dobîndit cu timpul deprinderea de-a rosti sentinţe, nu păreri. Înfipţi temeinic în scaune, cu lavaliera la rever, ei se pronunţă dezinvolt şi ferm în toate domeniile: bolile cu transmitere sexuală din Polinezia Franceză, fizica particulelor, norul de cenuşă vulcanică, napolitanele cu vanilie, minimalism, sport extrem, inflaţia din Surinam şi şomajul din Gabon. Nu dau nici o clipă impresia că ar putea fi străbătuţi de vreun fior dubitativ. Blindajul de certitudini le hrăneşte gureşenia, inepţia aforistică le e aliat de nădejde.


Exemplele curg ca apa la robinetul defect. Rajahi ai serviciilor de salubritate emit păreri despre artele figurative, modiste galeşe recomandă cărţi, flăcăi cu palmares interlop vorbesc despre morală. Preferata mea în cadrilul părerologiei este o persoană pe care am numit-o cîndva „Doamna Ştie-Tot“ şi care, în ciuda enciclopedismului său galopant, n-a aflat că, de la o vîrstă, femeile nu se mai îmbracă, ci se acoperă. Vă invit s-o urmăriţi, dacă aveţi stomac pentru aşa ceva. O veţi descoperi dimineaţa propunînd o reţetă de plachie cu nutella şi anşoa. La prînz se mută în ringul politic, unde arbitrează ciorovăielile dintre doi juni impetuoşi. După-amiaza rezolvă la televizor cîteva urgenţe din sfera transportului cu metroul, arhitecturii şi relaţiei dintre patronat şi sindicate. Spre seară trece la chestiuni fiscale, pentru ca după ştiri să zburde vesel la o emisiune prezentată de Pepe. În fine, noaptea tîrziu, echipată riscant, se transformă în oracol sexual şi dezleagă mistere cărora distinsele vorbitoare Laura Andreşan, Eva Kent şi Simona Sensual nu izbutiseră să le dea de capăt. În fond, spune dumneaei – şi aici are, în fine, dreptate – totul e o problemă de poziţie.

Radu Paraschivescu este scriitor. Cel mai recent volum publicat: Dintre sute de clişee, Editura Humanitas, 2009.