Arta plecatului de-acasă

20 octombrie 2011   Tema săptămînii

1) Unde aţi călătorit cel mai departe?
2) Unde v-ar plăcea să ajungeţi?  

Berti BARBERA(muzician) 

1) Cel mai departe am ajuns în China, în 2008, cu ocazia unui concert pe care l-am susţinut împreună cu Nicu Patoi, Răzvan Suma şi Nicu Tărăcilă în cadrul Olimpiadei de la Beijing, unde am cîntat, printre altele, şi o variantă a Baladei lui Ciprian Porumbescu. 2) Aş vrea să ajung în Brazilia pentru că vreau să învăţ „de la sursă“ muzică braziliană şi poate chiar să înregistrez un album de gen.

Cosmin BUMBUŢ(fotograf) 

1) Cuba.  2) Cuba. Prima dată am ajuns acolo aproape obligat de un prieten. Acum îmi vine mie să-i oblig pe alţii. Merg a patra oară.

Mariana CELAC (arhitect) 

1) Cel mai îndepărtat? Munţii Maloti, în sudul sudului Africii. Un platou de bazalt între vîrfuri de 4000 de metri. Pe valea Semonkongului. Vara, din ianuarie pînă în martie, cînd plouă, Semonkong e un fluviu cît se poate de măreţ, cu cascade grozave. Iarna – seacă pînă la fund. Fără valiză de piele cărămizie şi sahariene Ralph Lauren pentru foto-safari. La coada monomului de geologi care căutau locul potrivit pentru un baraj.  2) Oriunde. Pînă la Filipeştii de Pădure, pe la Ploieşti, sau la Doloşman, lîngă Jurilovca şi îndărăt – pentru o zi – tot plecat de acasă se cheamă. Tot miraculos.   

Gianina CORONDAN (jurnalistă) 

1) Cel mai departe de casă am ajuns în Senegal, la Dakar, destinaţia expediţiei „Cu papucii în deşert“ din 2002, care a traversat Europa, Maroc, Mauritania şi Senegal. Se organiza an de an de către Academia Caţavencu, în 2002 fiind o ediţie specială, numai cu fete care au condus Dacii papuc aproximativ 10.000 de kilometri. Am simţit cu adevărat că am plecat hăt departe, mai ales cînd „deznisipam“ maşinile luate prin surprindere de zonele prea făinoase din deşert. 2) Mi-ar mai plăceaa... în America de Sud. Aş spune că oriunde, aş cam cerceta tot continentul. M-au instigat prietenii care tot vizitează Chile, Peru, Brazilia, şi asta din ce în ce mai des. N-aş zice nu nici Iordaniei, dar deocamdată n-am prins trenul. 

Andreea ESCA (jurnalistă) 

1) Cel mai departe am fost în India, „în interes de serviciu“. M-a trimis dnul Adrian Sârbu prin ’94. A fost o experienţă traumatizantă, dar cred că voia să-mi testeze capacitatea de suportabilitate. N-am văzut nicăieri atît de multă sărăcie, mizerie şi suferinţă. Am filmat însă mult şi m-am concentrat pe reportajele mele. Nu l-am regăsit pe Eliade şi nici n-am simţit nevoia să mă reîntorc.  2) Unde mi-aş dori să mă duc? Nu am văzut mănăstirile din Moldova, dacă puteţi crede! Acolo aş vrea să mă duc, şi un pic pe Valea Jiului. Dar pentru asta trebuie să fiu un pic mai relaxată. Deocamdată 10, 9, 8, 7... live!  

Marius MANOLE (actor) 

1) Cel mai îndepărtat loc în care am fost pînă acum este New York, şi m-aş întoarce oricînd acolo. Am mai fost în Maroc şi, iarăşi, mi-a plăcut enorm. 2) Aş pleca să văd China, sînt foarte curios. Îmi place mîncarea lor şi mai ştiu cîte ceva şi despre teatrul de acolo. Singurul lucru de care mi-ar fi un pic frică ar fi aerul extrem de poluat. Dar... hai să ajung eu pînă acolo şi mai vedem. Aş mai pleca în multe locuri: India, Australia, n-am văzut Parisul... Aş vrea, cîte n-aş vrea!

Radu MUNTEAN (regizor de film) 

1) Anul trecut, prin noiembrie, am fost în Argentina, la un festival de film la Buenos Aires. Oraşul frumos, dar, după mine, destul de european, în orice caz prea puţin exotic pentru 14 ore de zbor continuu.  2) Nu ştiu, parcă în ultimii ani nu mă mai atrag aşa de mult destinaţiile îndepărtate. Poate-i şi o chestie care ţine de vîrstă sau de comoditatea mic-burgheză, dar trăiesc cu senzaţia că frumuseţea exotică vine aproape întotdeauna la pachet cu ceva periculos. Aşa că prefer vacanţele sportive în familie pe aici prin Europa, sau minivacanţele mai de conţinut. În momentul ăsta, aş da orice loc spectaculos-inaccesibil pe un concert cu Tom Waits sau pe un meci Barça-Real pe Nou Camp.

Radu NAUM (jurnalist)  

1) Pe o rază, Bondi Beach şi Insula din ceaţă, la Sydney, respectiv Fukuoka. Din acele drumuri mai ţin minte doar felul în care se degrada atmosfera din avion pe măsură ce orele treceau, cu oameni din ce în ce mai abulici de la drum şi alcool, haine şi pături zăcînd în dezordine şi toalete de nefrecventat. Trăiască teleportarea!  2) În Franţa oriunde, în Italia aproape oriunde, în Spania în unele locuri, în Portugalia în altele, în Austro-Germania (Salzburg-Tirol-Bavaria), în locuri nedefinite din Scandinavia. Visez în secret să-mi pot pune odată problema plecării de acasă, de la o anume casă din Languedoc. Atunci întrebarea s-ar formula cam aşa: De unde anume v-ar plăcea să vă întoarceţi acasă?

Ioana PÂRVULESCU (scriitoare)

Geografia nu e punctul meu tare. Asemenea personajelor feminine thomasmanniene, cred şi eu că spre nord urci întotdeauna şi spre sud aluneci la vale. Fără o hartă sînt pierdută, iar la jocurile geografice pe computer iau punctajul cel mai mic, ori de cîte ori le-aş relua. Spre deosebire de concitadinul meu, poetul Ştefan Baciu, care a făcut drumul Braşov-Honolulu, eu n-am părăsit Europa. Aşa că îmi iau Atlasul geografic în faţă şi răspund scurt. La Nord n-am fost mai „sus“ de Stockholm. La Sud n-am fost mai „jos“ de una din insulele Cycladelor în care are şi Tom Hanks o proprietate (dar l-am ratat de fiecare dată: tocmai plecase). La Est am rămas în România, iar punctul cel mai depărtat e undeva în Delta Dunării, dar norul de ţînţari mi-a întunecat amintirile. La Vest am ajuns aproape de marginea continentului meu, la Lisabona, şi am înotat în apele Atlanticului. În timp, cel mai departe am călătorit pînă în anul 1866 şi, de fapt, călătoriile în timp au fost mai lungi şi mai depărtate, pentru mine, decît cele în spaţiu.

Cătălin ŞTEFĂNESCU (jurnalist)

1) Pentru că pe mine nu se poate conta în transportul aerian, cel mai îndepărtat loc în care am ajuns (cu trenul!) este superba staţiune victoriană Nairn, lîngă Inverness, în nordul Scoţiei.  2) Visez să ajung în Iran, Japonia, nişte insule din Oceanul Indian şi din Pacific, Australia, Santo Domingo, Chile, Peru, Columbia, Argentina. Evident, ca tot omul, aş vrea să ajung şi în State. Desigur, imediat după ce se va inaugura podul peste Atlantic.

Marius VINTILĂ (jurnalist)

1) Am ajuns pînă la 200 de kilometri distanţă de graniţa dintre Argentina şi Chile, străbătînd cu autocarul Argentina de la Est spre Vest, prin pampas, de la Buenos Aires la Mendoza, spre tabăra de bază a muntelui Aconcagua. Acolo am mîncat cea mai bună carne de vită din lume. În limba „argentiniană“ îi spune „carne de vacă“. Al doilea cel mai îndepărtat loc în care am fost se numeşte Kothari, un sat situat pe graniţa dintre Nepal şi China. Am încercat să ajung la tabăra de bază a Everestului în Tibet, dar m-au întors la graniţă. Khotari are doar cîteva case, e populat de şerpaşi nepalezi, camionagii, alpinişti şi valutişti chinezi care joacă cărţi pînă tîrziu în noapte. Dar dacă urci nişte scări de piatră pe un deal din apropiere, ajungi la un platou cu o mînăstire budistă de unde te poţi proiecta direct la zei. 2) Aş pleca în o mie de locuri, dar parcă mi-ar plăcea să ajung mai întîi în Iran şi în Noua Zeelandă. Iranul e neoccidentalizat şi cu atît mai interesant, iar Noua Zeelandă e o lume pe două insule. În plus, mai departe nu prea mai ai unde să te duci. „Prea“ înseamnă Australia.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: M. Chivu

Mai multe