Arborii ucigași
Mi s-a întîmplat în repetate rînduri să rămîn cu gura căscată citind titluri precum „Încă un conducător auto ucis de un copac“. Am încercat să-mi imaginez răul de copac ieşind de pe marginea drumului şi sărind, numai de al naibii, în faţa unui biet şofer care conducea preventiv, cu viteza legală şi respectînd toate regulile.
Încercaţi şi voi să vă imaginaţi copacul încruntat şi agresiv, mult-doritor de sînge de om. În realitate, detest pur şi simplu acest gen de titluri, născocite de nişte aşa-zişi „jurnalişti“, care nu ştiu altceva decît să dea o notă de scandal la orice. Dacă mă gîndesc bine, această atutidine faţă de copaci e similară cu cea faţă de pisici, cîini, animalele pădurii, păsări ş.a.m.d. – o atitudine de tip Ev Mediu, în care categoria respectivă e considerată vrăjitoarea cea rea. Mai că-ţi vine a crede că mai e puţin şi vor arde vrăjitoarea pe rug.
Într-un oraş, un primar „deştept“ a acoperit arborii cu plase, ca să nu-şi facă păsările cuib în ei, că „se găinăţează“. La mine în oraş au fost tăiaţi mai mulţi pomi fructiferi ornamentali, pentru că „fac fructe şi murdăresc trotuarul“. Dar se poate şi mai rău: în Iaşi, Alba Iulia şi alte oraşe au fost tăiaţi o mulţime de arbori, pentru că „acopereau priveliştea spre clădirile valoroase“.
Cred că nu sînt puţini cei care, de-a lungul timpului, au constatat cum, sub pretextul „toaletărilor“, arborii sînt pur şi simplu ciumpăviţi fără milă şi fără cea mai mică urmă de cunoştinţe botanice. Dintre prietenii mei, unul a urmat un liceu forestier pe care l-a terminat extrem de dezamăgit: el visase să ocrotească pădurea şi, cînd colo, a învăţat doar cum să „valorifice“ diverse tipuri de lemn şi să facă mobile sau cherestea.
Nişte capete pătrate de „silvicultori“, de „arborişti“ sau de „peisagişti urbani“ nu fac altceva decît să trateze arborii oraşelor drept „masă lemnoasă“ şi să vorbească de „atingerea vîrstei de exploatare“, de parcă oraşele ar fi fond forestier. Aceştia sînt susţinuţi de cîte unii cu mentalitate de ţărănoi incomplet urbanizaţi care spun că arborii „fac gunoi“, „fac umbră“, „împiedică dezvoltarea“, „reprezintă un pericol“ ş.a.m.d. Şi uite aşa, se trece la vînătoarea vrăjitoarelor-arbori. Dacă, la şcoală, ar fi fost măcar vag atenţi la orele de botanică, ar fi aflat că un arbore nu este o cherestea care stă vertical. Un arbore este un organism viu care se naşte, creşte, se hrăneşte, se reproduce, îmbătrîneşte şi moare. Uneori poate muri după multe sute de ani (pe platoul Breite de lîngă Sighişoara, cel mai bătrîn stejar are peste 900 de ani).
Trunchiul arborelui nu este o bucată mare de lemn vertical, cu un smoc de frunze în capăt. Prin el există un sistem asemănător vaselor noastre de sînge, care îi asigură circulaţia apei şi a hranei. Frunzele sînt un adevărat sistem digestiv şi respirator, precum şi un sistem delicat de pompare. Ele prepară hrana arborelui, iar evaporarea de la suprafaţa lor produce o diferenţă de presiune care face ca apa cu substanţe utile din pămînt să urce pînă la ele.
Cum îşi poate imagina cineva că un organism masiv (ca un arbore matur) poate trăi doar cu o fărîmă de hrană? Pentru că a „toaleta“ arborele lăsînd doar cîteva crenguţe chiar asta înseamnă: e similar cu a ne tăia nouă 95% din stomac, rămînînd ca restul de 5% să ne hrănească. Bineînţeles că arborele care nu s-a putut hrăni moare încet-încet pe interior şi, la primul vînt mai puternic, o să se rupă sau o să cadă. Cu ghinion, poate chiar va omorî pe cineva – dar care e vina lui? Nu cumva e vina celor care nu l-au tratat aşa cum trebuie?
Scriind cele de mai sus, nu sper să îi sensibilizez prea tare pe încuiaţi. Sper însă ca măcar să le aduc un argument în plus celor care se opun toaletărilor şi tăierilor abuzive.
În fotografiile alăturate sînt nişte arbori din Geneva (mă întreb cum or fi rezistat să crească aşa mari şi frumoşi fără „toaletări“) şi un arbore care „acoperă priveliștea spre clădiri“. dar la umbra căruia poţi să te odihneşti, în locul preferat al lui Hans Christian Andersen. La noi, în schimb, într-un orăşel, „Arborele european al anului 2019“ fusese marcat pentru tăiere. Dar deoarece comunitatea a protestat, Primăria s-a mulţumit „doar“ să-l toaleteze. Cu drujba.
În fond, pe arbori nici nu-i aşa greu să-i arzi pe rug. N-au avocaţi. Şi nici nu ţipă.
Codruţa Mihaela Nedelcu este directoarea Asociaţiei ARIN.
Foto: wikimedia commons