Aradul – o Vienă a României

Look-ul orașului (arhitectura urbană inspirată din stilul arhitectonic al Vienei), ordinea, spiritul germanic sau viața mondenă a Aradului de altădată să fi atras orașului denumirea de Mică Vienă? Sau poate toate la un loc, pentru că, începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Aradul cunoaște o serie întreagă de transformări care-i conferă tot mai mult aspectul unei metropole. Edilitar, orașul a fost reconstruit pe baza unui plan urbanistic avînd ca model Ringul vienez. S-a început amenajarea unei promenade cu o lungime de doi kilometri și o lățime de 60-140 de metri, pornind de la Piața Avram Iancu, iar porțiunea delimitată de actuala stradă Horia (Palatul Neuman), cunoscută sub numele de Corso, a fost împodobită cu clădiri monumentale, ridicate în stil baroc, neobaroc, eclectic, renascentist, neoclasic, neogotic și Wiener Secession.

Tot atunci a început și afirmarea economică a orașului, care a găzduit în 1890 prima expoziție agro-industrială organizată în afara Capitalei. Evenimentul a atras noi investiții: Fabrica de Vagoane şi Motoare „Johann Weitzer“ S.A., prima fabrică de locomotive cu abur pentru ecartament normal din Transilvania, înființată în 1891 (mai tîrziu aici s-au produs primele garnituri pentru metroul bucureştean, iar acum se  produc tramvaie, troleibuze electrice și vagoane de călători), fabrica de mobilă Lengyel (care a devenit furnizoarea Curții Regale și Imperiale, iar după ce a obținut medalia de aur la expoziția de la Paris, în 1900, a mobilat interiorul muzeului Kensington din Londra), Moara și fabrica de spirt a fraților Neuman (înnobilați de împărat în 1884), fabrica de automobile (Marta) și prima Societate de transport cu autobuze de pe teritoriul actualei Românii, ceea ce a dus la dispariția celebrelor tramvaie trase de cai, care fuseseră introduse în Arad în 1869.

Se deschid case de modă (unele au chiar sucursale în Timișoara, Lugoj, Caransebeș), se construiesc noi hoteluri, între care Crucea Albă (Ardealul), considerat cel mai elegant (aici a fost introdusă pentru prima oară în oraş apa caldă în camere), a găzduit celebrități (împăratul austriac Franz Iosif), scriitori (Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Octavian Goga, Ady Endre), iar în sala de festivități au concertat Franz Liszt, Johann Strauss jr., Johannes Brahms. Aradul era recunoscut ca „orașul femeilor frumoase“, multe dintre ele căsătorindu-se cu bărbați celebri, cum a fost, spre exemplu, fiica baronului Pugly (proprietarul Castelului de la Șofronea), devenită în 1901 soția lui Miklos Horthy, pe atunci un tînăr ofițer de marină. Căsătoria a fost oficiată în Arad, la biserica reformată de pe strada Mihai Eminescu.

La modă erau și spectacolele de teatru (stagiunea ținea din octombrie pînă în iunie), film (primele „fotografii vii“ au stîrnit curiozitatea arădenilor, astfel că au rulat douăsprezece zile și nu trei zile, cît era programat inițial). Toate acestea duc la o schimbare de mentalitate: se discută acum și despre emanciparea femeilor (în oraș funcționau mai multe societăți feminine, Asociația feminină cetățenească, Reuniunea Femeilor Române din Arad și Provincie), sînt cunoscute măsuri contraceptive (în farmaciile orașului se comercializau prezervative aduse tocmai din emancipata Americă).

Despre balurile organizate mai ales la hotelul Trei Crai și la Crucea Albă, care impresionau prin eleganță, rafinament, bun gust, povestește și Jókai Mór. Între ele, balurile „costumate“ ale Reuniunii Femeilor Române din Arad aveau loc întotdeauna în 2 februarie și „numai pe vremea turneelor teatrale ale lui Millo și Pascaly era o întîlnire ca la bal. Atunci, actuala Piață Avram Iancu, pînă la podul Mureșului, era plină de trăsurile celor veniți să asiste la reprezentările teatrale, toți îmbrăcați în haine de sărbătoare“.

Viața mondenă a urbei se consuma în restaurante, berării (clienții fideli își aveau propria halbă pe care aveau gravat numele, iar pe capacul de porțelan era fotografia posesorului), cofetării, cafenele. Dintre toate, Cafeneaua Abbazia din Piața Avram Iancu, deschisă pînă dimineața, era cea mai apreciată de arădeni pentru muzica țigănescă, mîncarea, servirea și atmosfera creată chiar de patronul ei, un cartofor înrăit, care avea grijă să facă reclamă firmei prin „spectacolul“ oferit dimineața, cînd pleca spre casă însoțit de trăsuri și lăutari.

Atmosfera, istoria și frumusețea locului au transformat orașul într-un „oraș al teilor, al soarelui și al tinereții“, pe care un poet, odinioară, îl numise o „Vienă a României“. 

Simona Stiger este istoric, conferențiar univ. dr. la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“, Arad.

Foto: Ciprian Hord