Anii pierduţi ai Marelui Will

20 aprilie 2016   Tema săptămînii

În vara anului 2015, Bogdan Suceavă a vizitat Praga după ce participase la o serie de evenimente literare în oraşul Plzen – capitală europeană a culturii. Muzeul Alchimiştilor şi Magicienilor era unul dintre obiectivele sale. O descoperire uimitoare! (M. M.)

Muzeul acesta e plin de detalii despre istoria ocultă a alchimiei. Partea interesantă a muzeului se află în pod, la o altitudine de 60 de trepte pe care le urci în spirală, cam aşa cum la noi urci în Turnul Chindiei. Sus te aşteaptă un spaţiu amplu, cam cît vreo trei săli de clasă puse una lîngă alta, laboratorul conceput în veacul al şaisprezecelea de alchimistul Edward Kelley, care s-a stabilit la Praga şi a fost sponsorizat de împăratul Rudolf al II-lea (acel împărat a cărui politică duplicitară faţă de Mihai Viteazul a condus la o crimă politică cu consecinţe pentru istoria românească). Atelierele de alchimie din epocă erau de obicei situate la ultimul etaj, prin poduri, pentru că riscurile exploziilor nu erau aşa mari dacă aveau loc la altitudine; dacă am înţeles eu bine, investigaţiile alchimiştilor conduceau frecvent la explozii. Curatorii muzeului au avut ideea de a include în expoziţie şi cîteva manechine: Edward Kelley e acolo (o dată reprezentat cu părul pîrlit, după o nefericită explozie), Rudolf e şi el reprezentat, şi spre marea mea surpriză în muzeu apare şi un manechin al lui William Shakespeare. „Imposibil!“, am spus eu ghidei, „Shakespeare nu a fost niciodată la Praga“. Tocmai terminasem de citit cartea lui Bill Bryson, Shakespeare, The World as Stage, în care biografia marelui bard e reconstituită pe baza documentelor istorice existente. Credeam că am o imagine clară asupra vieţii lui. „Ba nu“, mi a spus ghida muzeului, cu un zîmbet secret, „noi credem că anii pierduţi ai marelui Will au fost la Praga, iar diversele trimiteri la secretele alchimiei din opera sa îşi găsesc astfel o explicaţie.“ Adevărul e că nu se ştie unde s-a aflat William Shakespeare între anul 1585 (cînd i s-au născut cei doi gemeni) şi anul 1592, cînd apare în cercurile teatrale din Londra.

Aceştia sînt aşa-numiţii ani pierduţi ai lui William Shakespeare, şi nu puţini cercetători şi-au concentrat investigaţiile asupra lor. În fapt, în viaţa oricărui om perioada de la 21 la 28 de ani e de mare importanţă formativă, ea reprezintă trecerea de la adolescenţă la maturitate, şi tocmai pentru perioada aceasta atît de semnificativă nu există documente despre biografia lui Shakespeare. Am făcut greşeala să-i spun ghidei de la muzeul praghez că nu sînt foarte convins de teoria că o parte dintre aceşti ani pierduţi ai lui Will ar trebui căutaţi la Praga. Cred că o călătorie în nordul Italiei ar fi fost posibilă (asta e o altă teorie), dar de ce tocmai la Praga? „Pentru că aici era pe atunci capitala alchimiei!“, mi-a răspuns ghida plină de mîndrie, şi aici cine ar fi putut-o contrazice? Dar ce-ar fi putut învăţa Shakespeare de la Kelley? Numai povestea vieţii lui ar fi meritat o epopee. Kelley, alături de John Dee (care era astrologul la ale cărui premoniţii recurgea regina Elisabeta a Angliei), încerca să-şi folosească arta ocultă pentru a aduce spiritele şi îngerii să-i vorbească prin intermediul unei oglinzi. Dar nu oricum, ci într-o limbă secretă, mai veche decît lumea, numită limba enochiană, despre care răuvoitorii cleveteau că ar fi fost inventată de Kelley însuşi, cu reguli gramaticale şi dicţionar cu tot. E greu de spus de care latură a teoriei era mai interesat împăratul Rudolf: de perspectiva de a-şi revedea bunica de mult pierdută în umbra unei oglinzi sau de speranţa de a vedea plumbul preschimbat în aur? Cu aurul acela Rudolf ar fi putut finanţa numeroase campanii militare, prin care ar fi putut transforma coroana casei Habsburg într-o putere europeană. Atunci cînd Edward Kelley nu a produs aurul dorit, împăratul şi-a pierdut orice urmă de răbdare cu el şi l-a trimis la închisoare sub pretextul unui duel la care Kelley a luat parte. Ca un adevărat erou din perioada Renaşterii, Kelley a încercat să evadeze, dar şi-a rupt piciorul sărind de pe un zid de castel şi a ajuns din nou în celulă. Probabil că rana s-a infectat şi prizonierul Kelley a murit în închisoare, la vîrsta de 42 de ani. Asta se petrecea în Boemia, la vreo cinci ani după ce Shakespeare reapăruse la Londra. Să fi fost lumea alchimiei parte a şcolii lui William Shakespeare? Nu cred că vom afla vreodată, dar acesta a fost cu siguranţă veacul lui, o eră în care fruntariile ştiinţei nu erau bine definite, iar ideea transformării calităţilor una-ntr-alta părea întrucîtva naturală, cam aşa cum ne e sugerată în Visul unei nopţi de vară, care ar fi fost scrisă cîndva între 1590 şi 1597. Pe un teren biografic atît de incert, nu ştim sigur unde a fost scrisă povestea în care apare Oberon, regele zînelor, împreună cu Titania, regina sa…

Bogdan Suceavă este scriitor şi matematician. Predă la California State University. A publicat mai multe volume de proză, eseuri şi publicistică. Cea mai recentă carte a sa este Scrisori de la Polul Est (Editura Agol, 2015).

Mai multe