Anii '60, văzuţi de...
Jim Haynes: (a) Anii '60 au fost speciali pentru mine din foarte multe motive. Eram tînăr şi plin de energie pozitivă, credeam că pot să fac orice - şi chiar am făcut. După cum ştii, am pus pe picioare o librărie, am organizat "the fringe festival", am lansat Traverse Theatre şi un club ("The Howff") - toate astea, la Edinburgh. Pe urmă, la Londra, am avut un teatru destul de mare (unde Yoko Ono a făcut primul ei happening), apoi am creat The Arts Laboratory (care cuprindea teatru, cinema, o galerie, un restaurant şi o ceainărie), un pop club ("UFO") în care s-au lansat Pink Floyd şi Soft Machine, un ziar, IT, pe care-l citea toată lumea, ca şi pe celălalt, SUCK, aşa că pot spune că, într-adevăr, am aruncat în aer Londra. Tot acolo am dat o mînă de ajutor la crearea Time Out-ului. Am produs sute de piese. Eram invitat peste tot - la concerte private în casele popstarurilor, în conacele de la ţară ale aristocraţilor -, am avut sute de relaţii etc. aşa că, da, a fost fantastic. Şi bineînţeles că mă uit înapoi cu mirare şi bucurie. În mod cert, a fost o epocă dedicată experimentărilor, oamenii erau gata să încerce orice, erau mai toleranţi... şi (b) Chiar mi-a plăcut să fiu în centrul evenimentelor, să-i cunosc pe toţi. Dar eu trăiesc în prezent. Îmi place ziua de azi. Viaţa merge mai departe. Sînt fericit acum. Sînt fericit că trăiesc acum. Nu trăiesc în trecut. Anii '70 au fost, de asemenea, fun, anii '80 au fost fun, anii '90 au fost fun şi mă distrez cel mai bine ACUM. Jim HAYNES