Americanul care nu a mai plecat din „Tzigania“ - interviu cu Chuck TODARO

23 septembrie 2015   Tema săptămînii

Ar putea începe ca un banc. „Un american intră într-un sat de romi…“ Problema e că Chuck Todaro nu a mai plecat de acolo, aşa că bancul nu poate continua. În schimb, Todaro scrie şi astăzi o poveste frumoasă despre ce înseamnă să nu renunţi la o idee care face bine. 

Cum a început povestea dvs. cu romii? Şi, înainte de asta, cum v-a venit ideea? 

Am stat în România şi lucram ca jurnalist

. M-am concentrat destulă vreme pe problemele romilor, iar apoi am început să fac documentare pentru o carte despre sistemul lor de caste. Cartea încă nu a apărut, sper să se întîmple în curînd. Amuzant e faptul că, la început, ideea cărţii era una de turism, un fel de ghid care să reunească diverse monumente şi locuri care să aibă legătură cu romii. Subiectul castelor s-a dezvoltat ulterior. 

În perioada aceea primeam telefoane de la turişti curioşi, care voiau să viziteze comunităţi de romi. Îmi aduc aminte că prima cerere a venit de la un

japonez, un tip curajos care voia să vadă cu ochii lui ce e aia o comunitate de romi. El a fost şi primul care a dormit la ei. La un moment dat, o cunoştinţă din America m-a sunat să mă întrebe dacă nu pot aranja o vizită pentru un grup de 50 de turişti din SUA, care făceau în România un tur cu specific muzical. Voiau să vadă lăutari. Am organizat un eveniment la Clejani, la căminul cultural, cu masă mare, tot tacîmul. Eu am insistat însă ca turiştii să meargă şi într-o comunitate. Ţin minte că am ales una săracă, dar cu mult suflet. Nu s-a cîntat

, dar a fost muzică şi voie bună. Toată lumea a dansat, totul a mers perfect. A fost cireaşa de pe tort. 

Aşa mi-a venit ideea unui proiect în turism. Văzusem reacţia turiştilor americani, văzusem în timpul documentării pentru carte şi partea negativă a implicării ONG-urilor în comunităţile de romi. Erau o sumedenie de proiecte finanţate cu bani străini care erau inaugurate cu mare fast, dar mureau în termen de şase luni. Mi-am dat seama că ajutorul social e bun, dar, pe termen lung, singura cale este aceea de creare de locuri de muncă. 

Am început în Clejani cu ideea de a deschide pensiuni şi restaurante familiale. N-a mers. Nu aveam experienţă şi eram naiv. Am dat mulţi bani cu titlu de împrumut, i-am pierdut, am ajuns la certuri cînd i-am cerut înapoi. Practic, am fost dat afară şi poate a fost mai bine aşa, pentru că situaţia devenise aproape periculoasă. După startul ratat, multă lume mi-a zis clasicul „I told you so“. Mi-am propus însă să rezist pentru că nu mi se părea corect să condamn o etnie întreagă după experienţa cu o singură familie. Şi am continuat cercetarea ca să văd dacă într-adevăr am fost un idiot. După scandal am ajuns la familia Gabor din Tîrgu Mureş. Erau cei mai realişti, cei mai organizaţi, ei au fost începutul proiectului de turism acasă la ţigani. 

Cum se munceşte la aşa un proiect? 

Anii 2011 şi 2012 au fost, practic, perioade de test. Apoi am început să facem ceva mai serios, însă doar la firul ierbii. Încă nu am reuşit să ne dezvoltăm cu adevărat, la scară mai largă. Lupta noastră e pe trei fronturi simultan. Ne batem cu clişeele negative ale românilor, cu lipsa de încredere a romilor şi cu lipsa unui simţ pentru business şi, bineînţeles, cu lipsa fondurilor necesare pentru crearea unei infrastructuri solide. E drept, acum stăm mult mai bine decît la început, dar, ca să îţi imaginezi ritmul de dezvoltare, trebuie să spun că anul 2014 a fost primul în care am achiziţionat o maşină pentru transport de turişti şi pentru treburile noastre administrative. 

În termeni generali, romii au primit bine ideea de a avea turişti la ei acasă. Sînt ospitalieri oricum, iar ideea de a cîştiga bani nu a deranjat pe nimeni. Nici faptul că turiştii plăteau în valută. Problema era că mulţi aşteptau cîştiguri rapide, iar eu încercam să îi conving că principiul e „bani puţini, dar de multe ori“. Cei care au acceptat asta au văzut apoi că există potenţial. Vorba s-a dus, avem comunităţi de romi care ne contactează ele acum pentru a fi incluse în programul de turism. E un semnal foarte bun, mai ales că 2016 va reprezenta un efort foarte serios de dezvoltare din partea mea şi a tuturor partenerilor. 

Există feedback de la autorităţile române? 

Aici am fost relativ reticent faţă de ideea implicării lor. Am deschis canale de comunicare către companii active în domeniul turismului şi autorităţi locale, inclusiv liderii comunităţilor de romi. Răspunsul lor a fost şocant şi supărător: nu există nici un fel de interes de implicare în proiectul nostru. Şi aici trebuie să spun răspicat: nu m-am dus să le cer nici un ban. Propusesem doar o colaborare în sensul promovării iniţiativei şi nişte sfaturi. Am încercat asta în 2011 şi 2012, după care am renunţat complet. Firul ierbii a devenit regula de bază. 

Care sînt rezultatele pînă acum? 

Sîntem foarte fericiţi în toate domeniile. Numărul turiştilor creşte rapid. Hostel-ul nostru nu a fost niciodată gol în timpul verii, de exemplu. Agenţii de turism am putea avea mai multe. În 2013 şi 2014 am avut multe grupuri mari, venite de la agenţii cu ghizi, dar vina că nu sînt mai multe e a noastră. Nu avem capacitatea să oferim un plan garantat, o bază contractuală pentru agenţii, iar asta se caută. Apoi, să convingi romi să lucreze cu alţi romi e foarte greu. E imposibil, de exemplu, cu familia Gabor de la Tîrgu Mureş. Nu putem să aducem lăutari din altă familie, deşi asta ar spori oferta spre mulţumirea agenţiilor. Pur şi simplu refuză să lucreze cu o castă considerată inferioară.

În 2016, vom încerca să oferim planuri către agenţii. Ne vom concentra pe Clejani şi Braşov, cu ţiganii pădurari. Aş vrea să fac mai mult şi în Tîrgu Mureş, dar localizarea s-ar putea dovedi o problemă. Unde stăm foarte bine e la grupurile mici, care ne vin tot prin agenţii. Familia Gabor primeşte, în medie, trei în fiecare săptămînă. 

Numărul turiştilor creşte proporţional cu promovarea. Anul acesta am fost pentru prima dată pe Trip Advisor şi AirBnB, dar şi pe alte site-uri. Anul viitor vom fi incluşi şi într-un ghid de turism, ceea ce va reprezenta un salt uriaş. 

Mai sînt şi alte rezultate cu efect pozitiv asupra comunităţilor de romi. Schimbul cultural i-a făcut să realizeze că există valoare în cultura roma. Oamenilor, brusc, nu li se mai spune să se schimbe, ci sînt rugaţi să împărtăşească modul lor de viaţă. Prezenţa turiştilor a sporit şi educaţia în comunităţi prin învăţarea limbii engleze. De exemplu, mezina familiei Gabor învăţase engleză la şcoală, dar nu putea lega două propoziţii. După două luni de stat cu turişti, fata vorbeşte fluent. 

Unde vreţi să duceţi proiectul pe viitor? 

La capitolul turism, vrem să creăm o reţea de comunităţi participante – în zona Bucureştiului, la Braşov, la Mureş şi în Moldova – ca să putem plimba turiştii în mai multe locuri. Ei pot vedea mai multe familii, tradiţii şi pot beneficia de experienţe variate. Ce trebuie să îmbunătăţim este participarea mai multor oameni din comunităţile locale, implicarea altor romi decît cei din familia respectivă. Contribuitorii, aşa cum sînt numiţi, cîştigă bani, iar scopul proiectului este de creare de job-uri. E drept, nepotismul a fost o problemă, dar cu cît mă implic mai mult direct, cu atît fenomenul dispare mai repede. 

Vrem să extindem programul de hostel. În prezent avem numai unul, la familia Gabor, dar sper ca la anul să fie trei. Poate putem chiar dezvolta o pensiune la Tîrgu Mureş pentru a trece la nivelul următor. În plan mai e şi extinderea magazinului de produse tradiţionale, aşa încît să livreze în Europa, dar şi în SUA. Am şi o idee legată de un restaurant ţigănesc – bine, ideea o am de multă vreme. Există chiar şi un plan de afaceri, dar e cam vechi, mai trebuie adaptat. În fine, o reţea de ciupercării care să livreze pentru programele din familii, un restaurant şi un magazin mai sînt un vis al meu. În orice caz, fiecare componentă e menită să le completeze pe toate celelalte existente deja.  

(mai multe detalii despre programul turistic pe www.tzigania.com)  

a consemnat Laurenţiu COLINTINEANU   

Foto: I. Moldovan

Mai multe