America

13 februarie 2018   Tema săptămînii

În studiile americane, cartea Amérique de Jean Baudrillard, apărută în 1986, este parte a bibliografiei clasice, de prim raft. Îmi face plăcere să vă prezint cîteva fragmente din această carte, scrisă de faimosul teoretician al simulacrului și simulării, în traducerea mea. (S. V.)

America nu este nici vis, nici realitate – este o hiperrealitate. Este o hiperrealitate pentru că este o utopie care a fost de la început trăită ca fiind realizată. Totul aici este real, pragmatic și totul te lasă visător. Este posibil ca adevărul Americii să nu poată fi perceput decît de un european, pentru că doar el singur găsește aici simulacrul perfect, acela al imanenței și al transcripției materiale a tuturor valorilor. Americanii, ei înșiși, nu au nici un simț al simulării. Ei sînt configurarea perfectă, dar nu au limbajul ei, fiind ei înșiși modelul. Prin urmare, ei constituie materialul perfect pentru analiza tuturor variantelor posibile ale lumii moderne. Nici mai mult, nici mai puțin decît au fost, la vremea lor, societățile primitive. Aceeași exaltare mitică și analitică ce ne a făcut să ne întoarcem privirile spre acele societăți anterioare ne împinge să privim astăzi spre America cu aceeași pasiune și cu aceleași prejudecăți.

America este o hologramă gigantică, în sensul că informația totală este conținută în fiecare dintre elemente. Priviți cea mai mică stație din deșert, orice stradă dintr-un sat din Midwest, o parcare, o casă californiană, un Burger King sau un Studebaker și vedeți întreaga Americă, de la sud sau de la nord, de la est sau de la vest. Holografică, precum lumina coerentă a laserului în omogenitatea elementelor simple puse împreună în evidență de aceleași fascicule. De asemenea, din punct de vedere vizual și plastic, ai impresia că toate lucrurile sînt făcute dintr-o materie mai degrabă ireală, mișcate sub puterea unui efect special de lumină, ca o peliculă care le traversează pe toate, dar care nu se observă. Deșert, desigur, dar și Las Vegas, publicitatea, dar și munca oamenilor, public relations, electronica vieții cotidiene, totul se decupează cu plasticitatea și simplitatea unui semnal luminos. Holograma este aproape de fantasmă, este un vis tridimensional și putem intra în el ca într-un vis. Totul este ținut împreună de existența unei raze de lumină care susține lucrurile, a cărei întrerupere dispersează toate efectele împreună cu întreaga realitate. Sau ai impresia că America este făcută prin comutarea fantastică a unor elemente ce se pot înlocui între ele și că totul depinde de firul unei raze luminoase care mîngîie sub ochii noștri întreaga realitate americană (…).

Pe colinele parfumate din Santa Barbara, toate vilele arată ca funeral homes. Printre gardenii și eucalipți, în mulțimea speciilor vegetale și în monotonia speciei umane, se află destinul funest al utopiei realizate. În inima bogăției și a libertății, există mereu aceeași întrebare: What are you doing after the orgy? Ce e de făcut cînd totul e disponibil, sexul, florile, stereotipurile vieții și ale morții? Aceasta este problema Americii și, dincolo de ea, problema întregii lumi (…).

Surîsul pe care toată lumea ți-l adresează în trecere, crispare simpatică a maxilarelor sub efectul căldurii umane. Este eternul surîs al comunicării, cel cu care copilul se trezește în prezența altora sau prin care el se întreabă disperat în legătură cu prezența altora, echivalent al unui strigăt primordial al omului singur spre lume. În orice caz, surîsul pe care îl întîlniți aici nu este nici curtoazie, nici seducție. Acest surîs nu înseamnă decît necesitatea de a surîde. E un pic precum surîsul pisicii de Cheshire: plutește încă pe fețe mult timp după ce afectul a dispărut. Surîs disponibil în toate ocaziile, care se păzește bine, atent să existe și să nu trădeze. Lipsit de un gînd ascuns, dar te ține la distanță. Participă la criogenizarea afectelor… Surîs imunitar, surîs publicitar: „Această țară e bună, eu sînt bun, noi sîntem cei mai buni“. Surîsul lui Reagan, în care culminează întreaga autosatisfacție a societății americane și care tinde să devină adevărat principiu de guvernare. Surîs autoprofetic, ca toate semnele publicitare: surîdeți și vă vom surîde (…). Surîdeți ca să vă arătați transparența și candoarea. Surîdeți dacă n-aveți nimic de zis și mai ales nu ascundeți că n-aveți nimic de zis sau că ceilalți vă sînt indiferenți. Lăsați acest vid să transpară spontan (…), iluminați vă fața cu gradul zero al bucuriei și al plăcerii, surîdeți, surîdeți (…). Parte a identității lor, americanii au o dentiție minunată (…).

Mai multe