Am mai bifat una
- argument -
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 – cîteva cifre:
Comparativ cu campania electorală din 2009, numărul de incidente înregistrate a fost de cinci ori mai mic: d acă în 2009, la finalul campaniei electorale aveam înregistrate 937 de incidente, în această campanie sînt sesizate numai 182. Faţă de campania din 2009, au fost înregistrate de cinci ori mai puţine contravenţii şi de patru ori mai puţine infracţiuni. În această campanie electorală s-au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 46.100 de lei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost constatate 58 de infracţiuni, pentru care sînt cercetate 25 de persoane, faţă de campania din 2009, cînd au fost cercetate 194 de persoane. Pe parcursul acestei campanii electorale s-au desfăşurat 654 de manifestări electorale, în 424 de localităţi, din 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Pentru ziua votării, 2 noiembrie, Ministerul Administraţiei şi Internelor a mobilizat peste 58.000 de angajaţi ai MAI – aproximativ 31.300 de poliţişti, 12.500 de jandarmi, 3600 de poliţişti de frontieră, 10.000 de pompieri şi peste 600 de forţe ale altor structuri operative ale Ministerului. (sursa: businessmagazin.ro)
De ce aceste cifre? În primul rînd, pentru că nu prea ne-am ales cu altceva, la final de campanie. N-a fost o campanie spectaculoasă sau pasională, nu s-au aprins spirite, n-am asistat la răsturnări de situaţie sau la dezvăluiri care să joace un rol real în alegerea candidaţilor, nici măcar la dezbateri televizate interesante. În plus, candidaţii în sine, inclusiv cei cu şanse mari de a fi aleşi, nu au o charismă ieşită din comun sau o personalitate atît de puternică încît să influenţeze votul. Nici programele lor electorale nu strălucesc, nici sloganurile nu sînt extraordinare ca mesaj sau originalitate, dar pot, la o adică, să-şi atingă scopul. Pe străzi – afişele electorale (foarte multe ale unui candidat, puţine ale celorlalţi, în funcţie de buget) nu atrag atenţia în mod deosebit. Totuşi, scriu acest text în ziua votului, 2 noiembrie şi, la ora 13, deja 20,8% dintre români votaseră, iar la Paris sau la Londra alegătorii stau la coadă cîte o oră pentru a-şi alege preşedintele. Un interes există, asta e clar. Iar cifrele de mai sus arată şi altceva – o intrare în normalitate. Mai puţine incidente, mai puţine infracţiuni, mai puţine fraude, probabil, ca în alţi ani. Candidaţii, dincolo de mecanismele campaniei în sine, par la rîndul lor nişte oameni (mai) normali, excepţie făcînd Gheorghe Funar şi eternul Vadim Tudor. Nimic din această campanie n-a fost deviant, ca în trecut, deşi au existat pliante electorale care au sfidat bunul-simţ… de, campanie negativă! Pe Facebook, unde „am simţit“ campania mai intens ca în alte părţi, oamenii în general au discutat civilizat, fiecare cu opţiunea lui. În plus, este prima campanie în care avem două femei care candidează la preşedinţie şi vor obţine mai mult de 1% din voturi. În 1990, cînd conceptul că trebuie să avem un „tătucă“ în fruntea ţării era bine înrădăcinat, nimeni nu şi-ar fi putut imagina aşa ceva.
Aşadar, aparent, o campanie „normală“, într-o ţară democratică din Europa. O fi de bine?
Ilustraţie realizată de Ion BARBU