Am ajuns peste tot. La 40 de ani încă nu

Scriu acest articol la intrarea în peştera Tham Lod, în nordul Thailandei. Prin Tham Lod curg zilnic un rîu, trei sute de mii de lilieci, tot atîtea păsări şi tot atîţia peşti albaştri. Am vizitat Tham Lod de şase ori în ultimul an şi aş vizitat-o de încă şase ori pînă la Revelion, pentru că mă interesează. Mă interesează tăcerea ei, felul în care apa şi piatra şi-au negociat stăpînirea asupra timpului, mă interesează gîndurile care ies pe gura ei, la răsărit şi la apus. Am aproape 40 de ani şi au început să mă intereseze asemenea lucruri. Altele au încetat să mă mai intereseze.

De pildă, nu mă mai interesează să văd multe locuri. Harta cuceririlor mele creşte într-un ritm descrescător. Plec rar şi revin des. Cînd plec, stau mult. Cînd revin, stau şi mai mult. Am destui ani ca să înţeleg că un loc nu poate fi găsit pînă cînd nu vine el spre mine. Nu eu mă duc, ci locul vine. Îmi rămîne doar să mă aşez şi să-l aştept. Apoi să revin la el, ca să-i arăt că îl iubesc şi că mi-a fost dor. Iar locul îmi povesteşte altele, de fiecare dată. Nu mă pune să-ţi zic poveşti din toată lumea, că n-am văzut-o şi nici n-am în plan s-o văd. Lumea exterioară, lumea altora nu mă mai interesează. Am aproape 40 de ani şi e vremea să găsesc formula alchimică ce transformă pămîntul în aur.

Nici preţurile nu mă mai interesează. Ştiu că banii au devenit principalul subiect de conversaţie – iar în rîndul călătorilor de astăzi aproape singurul –, dar la vîrsta mea e prea tîrziu şi prea devreme ca să-mi mai pese cît costă asta şi cît costă ailaltă şi cît de ieftin se găseau în altă parte. Sînt acum, sînt aici, spune-mi preţul pentru asta şi am să-l plătesc. Nu mă interesează cît cîştigă oamenii din ţările prin care călătoresc. Nu mă interesează pe ce-şi cheltuiesc banii, nu mă interesează să negociez cu ei un preţ mai bun, nu-mi pasă dacă încearcă să mă păcălească. Îi las s-o facă. Cineva trebuie să piardă pe lumea asta, unde toată lumea caută cîştig. Am aproape 40 de ani. Am pierdut cel puţin jumătate din ei, sînt obişnuit să fac afaceri pe pierdere.

Mă interesează, în schimb, modul în care banii schimbă tonul general al lumii, felul în care banii, ca un virus de calculator, răstoarnă într-o generaţie tot ce-au aşternut alte o sută înainte. Mă interesează politica, din Indonezia pînă în Venezuela, mă interesează cine a ieşit preşedinte, cine e în opoziţie, ce spune Biserica, ce zic americanii despre asta şi asta despre americani. Mă interesează jocul global, desenele în creion chimic pe harta lumii. Asta da, mă interesează şi aş putea să-ţi povestesc despre asta.

Nu mă interesează mîncărurile, aromele şi gusturile. Dintre toate cele care trec prin stomac, dragostea e singura care-mi mai stîrneşte încă interesul. Nu mă pune să-ţi recomand mîncăruri. Mănînc ca să pot călători mai departe, nu călătoresc ca să mănînc mai multe. Alege-ţi ce vrei de pe meniu. Dacă nu-ţi place, dă-mi mie că mi-e totuna. Am aproape 40 de ani. Ar fi cazul să mă învăţ cu postul.

Mă interesează, în schimb, drumurile pe care circulă mîncărurile dintr-o lume într-alta, dintr-o cultură într-alta, schimbările de gust şi ritualuri pe care le comportă apariţia unui ardeiaş iute în Asia sau a unui băţ de scorţişoară în Anglia. Poveştile neguţătorilor de mirodenii, drumul seminţelor de pe continente pe insule şi apoi mai departe, spre alte continente. Poveştile bătrînilor pescari, singurii adevăraţi martori oculari ai mării, singurii care au văzut oceanele îmbăindu-se dezbrăcate în ploaie. Mă interesează zăngănitul lanţului trofic, puterea supranaturală a naturii de a se regenera. Astea da, mă interesează. Putem discuta ore întregi.

Nu mă interesează confortul călătoriei. Ce-o fi de îndurat să vie. Trebuie să-mi ţin trupul treaz, altfel îi vin cine ştie ce idei bătrîneşti. Paturi moi, perne de puf, aşternuturi de mătase, uleiuri aromate şi, eventual, o lespede de marmură la intrarea în mormînt. Nu mă întreba unde se doarme cel mai bine. O să-ţi răspund: în pădure, în ploaie, pe nisipul bătut de valuri, sub stele, pe puntea unei bărci. Acolo se doarme cel mai bine şi nu e nevoie de rezervare.

Nu mă interesează distracţiile şi socializarea, nici integrarea – fie ea şi formală – printre oamenii locului. Nu mă preocupă micimile şi mărimile omeneşti, motivele pentru care semenii mei sînt răi, lacomi, ignoranţi, violenţi. Nu mă pune să fiu prietenos din cale-afară, să bat hora tribală în bătătură, să mă iau pe după gît cu vînătorul de capete. Nu-mi cere să îţi fac statistici şi să îţi trag concluzii despre oamenii cei mulţi. Nu împart lumea în state, nici în naţiuni. La aproape 40 de ani, singura formă umană de organizare căreia îi recunosc virtuţile e singurătatea.

Fiecare om interesant pe care l-am întîlnit a fost un om singur. Fiecare poveste frumoasă are în miez o singurătate. De ce admirăm, în călătoriile noastre, piscul unui munte, unduirile unui rîu, splendoarea unui templu părăsit, curajul unui pescar prins de furtună în larg? Pentru conţinutul lor de singurătate primordială, pură, în care regăsim natura solitară a înseşi existenţei noastre. Ne hrănim cu această solitudine pentru a putea rezista în poluarea gregarismului de zi cu zi. Asta da, mă interesează. Putem vorbi despre ea.

Mă mai interesează – foarte tare – liniştea. Toate lucrurile care nu pot fi spuse despre un loc mă interesează. Nu cred că fiecare clipă de linişte trebuie umplută cu tocătura vorbelor. Nici că orice semn de întrebare trebuie dărîmat cu o lovitură de răspuns. Hai să stăm în fund pe piatra asta şi să tăcem şi să nu scormonim după răspuns că tulburăm apa. Nu mă pune să-ţi povestesc despre Tham Lod, peştera cu rîu, peşti albaştri, lilieci şi păsări. Hai să tăcem despre ea.  

Brăduţ Florescu este jurnalist de călătorii, proprietar al site-urilor www.tedoo.ro, www.tedoo.eu si bradut-florescu.blogspot.com.

Foto: B. Florescu