Altfel

30 august 2007   Tema săptămînii

Titlul temei din acest număr reia întrebarea pusă de către un ziarist polonez filozofului sloven Slavoj Žižek la o dezbatere între specialişti: "Ce viitor are stînga?". "Care viitor? Stînga nu are nici un viitor. Vă mulţumesc tuturor. E tot ce am de spus" (Dziennik, Varşovia). Puţin probabil că morţii şi viii stîngii revoluţionare sau reformiste, radicale sau moderate, se vor mulţumi cu pirueta lui Žižek. Dar viii vor trebui să analizeze evidenţa: în toată Europa clivajele dreapta/stînga sînt depăşite fie prin alianţe multicolore, fie prin personalităţile alese prin vot, care, independent de eticheta campaniei electorale, iniţiază reformele necesare pentru a-şi menţine şi eventual prelungi adeziunea majorităţii. În ţările capitaliste, rămase capitaliste şi după cel de-al doilea război mondial, electoratul e preocupat de nivelul de trai, de şomaj, de securitatea cartierelor unde locuieşte, de respectarea drepturilor individuale şi e prea puţin atent la modul cum se ating aceste obiective: prin măsuri de dreapta sau prin evocarea valorilor de stînga. În ţările fostului lagăr socialist, problema e mai complicată: în mentalul colectiv, stînga este indisolubil legată de egalitarismul comunist, de represiune, de penurie. Aproape peste tot, aici, nucleul de comunişti s-a repezit spre social-democraţie ca spre o salvare şi s-a agitat, în primul rînd, pentru a nu lăsa să-i scape patrimoniul material lăsat de izbelişte, şi nu pentru enunţarea unor principii care să-l despartă de trecutul recent. Deconspirarea arhivelor serviciilor secrete comuniste, pedepsirea torţionarilor, înlăturarea din viaţa publică a oamenilor din aparat, compromişi prin punerea în practică a tuturor capriciilor dictatoriale, toate acestea trebuiau îndeplinite de partidele de stînga, în interesul societăţii şi al propriei legitimităţi. În absenţa despărţirii de comunism, stînga activă luptă pentru locuri în Parlament şi pentru acces la resurse, mărginindu-se la propuneri de programe de protecţie socială, promiţînd celor de la limita de jos a sărăciei că vor ajunge la limita ei de sus. Discuţia despre valori, despre evoluţia socială a rămas închisă în paginile revistelor cu un tiraj relativ confidenţial. Există probabil în toate ţările foste comuniste, nu doar în România, intelectuali de dreapta şi de stînga, dar în nici una dintre ele nu mai există un electorat care să acţioneze conform acestui clivaj. Şi atunci de ce ne întrebăm ce a mai rămas din stînga şi nu deplîngem mizeria dreptei? Pentru că binefacerile libertăţii individuale, nucleul central al gîndirii conservatoare, nu trebuie explicate prea savant pentru a fi înţelese. Foloasele acţiunii colective în domeniul ecologiei, al limitării consumului, al unor servicii publice eficiente pentru toţi, al reducerii numărului celor marginalizaţi nu reies în mod natural. Unora li se par ridicole. Demagogii populişti nu-şi bat capul să afle dacă sînt de stînga sau de dreapta, sînt gata să preia toate aceste întrebări şi să conducă energic societatea spre prăpastie. S-a mai întîmplat. ( M. B. )

Mai multe