Alchimistul piețelor valutare
„Nu aveam un piedestal. Am atacat deliberat lira sterlină, tocmai pentru a-mi construi unul.“ George Soros spune că acesta a fost motivul genialului atac asupra lirei sterline care i-a adus, în urmă cu aproape două decenii, faima unui miliard de dolari cîştigat peste noapte. Cum a reuşit un manager de fonduri de hedging să transforme lira în mărunţiş şi, apoi, într-o proprie mină de aur?
● 16 septembrie 1992. Ora 19,00. Norman Lamont, cancelarul britanic al Trezoreriei, iese în faţa camerelor de televiziune şi anunţă că Marea Britanie se retrage din European Exchange Rate Mechanism (ERM – Mecanismul Ratelor de Schimb al Sistemului Monetar European). Lira sterlină tocmai fusese victima unui atac speculativ fără precedent, iar Banca Angliei nu mai putea să intervină pe pieţele valutare pentru a o salva. Ce se întîmplase, de fapt?
● Iunie, 1992. În apăsătoarea vară a lui 1992, cînd instituţiile europene se aflau la ananghie, iar Marea Britanie se zbătea în recesiune, George Soros a ştiut că timpul lui sosise, în sfîrşit. O remarcă a preşedintelui Bundesbank, referitoare la o posibilă instabilitate a valutelor europene, a reprezentat impulsul iniţial. Soros a pornit cu un pariu pe deprecierea lirei italiene (pe care a intrat short, adică la vînzare, în piaţa internaţională valutară Forex). Lira italiană s-a clătinat.
● August-septembrie 1992. Încurajat de această victorie, Soros a continuat cu asediul lirei sterline. A intrat din nou short în piaţă, de această dată mizînd pe prăbuşirea monedei Marii Britanii. George Soros, managerul fondului de hedging Quantum Fund, era mai mult decît sigur că autorităţile britanice vor fi forţate să se retragă din ERM şi să permită, astfel, lirei să se deprecieze în raport cu celelalte valute, în special în raport cu marca germană, valuta dominantă. ERM a fost un sistem introdus de către Comunitatea Europeană în 1979 pentru a reduce variabilitatea cursului de schimb şi pentru a atinge stabilitatea monetară pe continent. Totul – pentru pregătirea Uniunii Economice şi Monetare şi, implicit, pentru introducerea monedei euro. Trebuie să ţinem cont şi de rolul Germaniei în toată ecuaţia: după reunificarea din 1990, ea devenise o forţă economică de neoprit, iar Banca Centrală – un reper incontestabil. Cele două economii diferite, a Germaniei şi a Marii Britanii, aveau nevoie de politici monetare diferite: Germania – de dobînzi mari, pentru a combate inflaţia (reunificarea înghiţise investiţii masive), iar Marea Britanie – de dobînzi mici, pentru că se zbătea în recesiune. Prin urmare, ieşirea în decor a englezilor, care nu ar fi putut ţine pasul cu politica monetară a Bundesbank, rămăsese doar o chestiune de timp. George Soros a intrat short în piaţa valutară pe liră şi long (la cumpărare) pe marca germană. Astfel, în săptămînile de dinaintea memorabilului 16 septembrie, laolaltă cu alţi speculatori, el vindea miliarde de lire în speranţa că le va răscumpăra la cotaţii mai mici. Mai precis, a vîndut lire sterline în valoare de peste zece miliarde de dolari, începînd de la cursul de o liră egal 2,7 mărci germane.
● 16 septembrie 1992, ora 17,00. La data care avea să intre în istoria pieţelor financiare drept „Miercurea Neagră“, Banca Angliei arunca în piaţă miliarde de lire sterline pentru a contracara asediul. N-a fost suficient. În aceeaşi zi, dobînda de politică monetară a fost majorată cu două puncte procentuale (de la 10% la 12%) pentru a atrage şi sprijinul investitorilor în aprecierea lirei. Fără folos. Pînă la sfîrşitul zilei, lira era la pămînt. Cînd a ajuns la cursul de 2,3 (mărci germane/liră), Soros a cumpărat înapoi lire, dar la un preţ mult mai mic faţă de cel la care le vînduse. Şi-a adjudecat peste un miliard de dolari din diferenţa de curs. Atît Marea Britanie, cît şi Italia au ieşit dramatic de pe scena ERM. Piedestalul lui Soros era ca şi construit.
● Lecţii şi biografie. Ceea ce s-a petrecut în vara şi în toamna anului 1992 a demonstrat, de fapt, că sistemul care celebra deja cinci ani de stabilitate a ratelor de schimb nu era nici pe departe infailibil. Pentru speculatorii lacomi ai pieţelor valutare, „Miercurea Neagră“ rămîne şi astăzi un exemplu clar că totul este posibil într-una dintre cele mai volatile pieţe financiare (posibile) din lume – Forex. Un manager englez cu o experienţă de două decenii în industria fondurilor deschise de investiţii îmi spunea că George Soros este exemplul cel mai evident al unei apropieri strict raţionale de propriile plasamente. Absolut nimic subiectiv şi emoţional în decizii. O bună parte din această detaşare a fost dobîndită chiar din copilărie. Născut în 1930, în Ungaria, Soros a trecut cu bine prin ocupaţia nazistă din 1944. La adăpostul unei false identităţi, scapă din bătălia de la Budapesta şi de percheziţiile ruşilor şi ale nemţilor (1945) şi, doi ani mai tîrziu, emigrează în Anglia, unde absolvă London School of Economics. Cei care i-au citit pe nerăsuflate povestea vieţii, care l-au urmărit ca vînzător de genţi ieftine şi suveniruri prin Anglia, ca trader care realiza operaţiuni de arbitraj mai apoi şi, de la 26 de ani, ca broker pe Wall Street nu aveau să se îndoiască de faptul că, începînd din 1973, cînd a pornit pe cont propriu fondul de hedging Quantum Fund, o nouă eră a cîştigurilor pe pieţele valutare stătea să înceapă. Cele 12 milioane de dolari adunate, atunci, de la investitori, au crescut, acum, o avere de 14,5 miliarde de dolari. Un piedestal solid de la înălţimea căruia George Soros se face auzit de fiecare dată.
Raluca Bâra-Iacob este jurnalistă la Forbes România.