Albastru – Precaut - interviu cu Sorin SAVA, purtător de cuvînt al Serviciului Român de Informaţii

Ştim că în România, din punct de vedere al ameninţării teroriste, de multă vreme se menţine nivelul „Albastru – Precaut“ (adică al doilea de jos din cele cinci posibile). De ce acest nivel, şi nu unul mai scăzut (verde) sau unul mai crescut (galben)?

Instituit la 15 aprilie 2004, printr-o Hotărîre a CSAT, Sistemul Naţional de Alertă Teroristă este parte a mecanismului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, raţiunea sa de instituire şi obiectivele vizate fiind similare sistemelor existente în alte state (SUA, Franţa, Marea Britanie, Spania, Federaţia Rusă etc.).

Deşi diferite ca denumire (sistem, scară, scală, plan) şi structură (pe nivele sau trepte diferite ca număr şi codificare), aceste instrumente consacrate domeniului antiterorism sînt esenţial axate pe două componente interdependente – evaluarea ameninţării teroriste interne/externe (intenţie şi capacitate de atac a entităţii teroriste) şi dispunerea măsurilor de ripostă adecvate. Obiectivul prioritar al tuturor acestor sisteme este acela de a-i proteja pe cetăţeni şi teritoriul naţional, prin activarea unei reacţii instituţionale rapide şi coordonate în faţa unei ameninţări ori acţiuni teroriste.

Este evident, astfel, rolul hotărîtor al Serviciilor de informaţii / Centrelor de coordonare antiteroristă şi cooperării internaţionale în evaluarea consistenţei, iminenţei şi ţintei ameninţării teroriste, funcţie de care sînt aplicate proporţional măsuri de prevenire (descurajare) şi combatere a acţiunilor teroriste.

În România, nivelul de alertă teroristă se menţine „Albastru – Precaut“. Eforturile Serviciului Român de Informaţii, ca autoritate naţională în domeniul antiterorism, ale instituţiilor din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului şi în colaborare cu parteneri externi, au reuşit menţinerea ameninţărilor teroriste la adresa României la un nivel care nu a impus, pînă la acest moment, schimbarea scalei de alertă.

Singura perioadă de la introducerea acestui sistem în care nivelul de alertă a fost ridicat – la „Galben – Moderat“ – a fost summit-ul NATO de la Bucureşti (aprilie 2008). Raţiunile care au determinat această modificare au fost date de importanţa securităţii delegaţiilor prezente la reuniunea NATO, la care s-a adăugat semnificaţia implicită de descurajare (măsurile luate prin ridicarea alertei au reprezentat, prin ele însele, un mijloc de disuadare a potenţialilor agresori).

Din partea cui pot veni ameninţările la adresa României, la acest capitol? Putem spune că, pentru terorişti, România e mai degrabă o ţară de tranzit decît o ţintă? De unde vine riscul cel mai mare? În ce măsură există riscuri de terorism din partea unor organizaţii interne din România?

România nu se confruntă cu o ameninţare generată de un terorism autohton şi, în prezent, nu reprezintă ţinta unor ameninţări teroriste imediate, directe şi explicite. Măsurile derulate de Serviciu nu indică prezenţa, pe teritoriul naţional, a unor entităţi teroriste (indivizi, grupări) implicate în planificarea şi organizarea de atacuri în România.

În continuare, sursele ameninţării teroriste sînt externe, situaţia operativă internă pe profil antiterorist fiind influenţată de evoluţiile terorismului internaţional şi de dinamica securitară din state cu problematică teroristă activă (îndeosebi din nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Afganistan/Pakistan).

Efectele revoltelor sociale declanşate la finalul anului 2010 continuă să se resimtă în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii. Permeabilitatea frontierelor, lipsa controlului autorităţilor asupra unor zone din teritoriu, incidenţele unui accentuat fenomen al criminalităţii organizate, resuscitarea unor clivaje etnico-separatiste ori tensiuni confesionale interne, precum şi menţinerea unei baze sociale predispuse la radicalizare şi recrutare teroristă sînt cele mai pregnante evoluţii ce au facilitat replierea şi acţiunile entităţilor teroriste în regiune. În acest context, conflictul deschis din Siria a acumulat cele mai acute note ale unei ecuaţii belicoase, prin amploarea confruntărilor militare, mobilizarea unor consistente şi imprevizibile forţe extremist/teroriste şi implicaţiile grave în planul stabilităţii statelor vecine (îndeosebi Irak şi Liban).

Persistenţa crizei siriene, consolidarea polului combatant jihadist şi îndeosebi extensia teritorială a Statului Islamic potenţează riscuri teroriste şi la adresa Europei, îndeosebi prin mobilizarea cetăţenilor europeni – tineri musulmani/convertiţi – care optează pentru a se deplasa în teatrul de conflict şi a se alătura entităţilor jihadiste. Corespondent acestor evoluţii, îngrijorător este şi riscul generat de luptători jihadişti care se întorc în Europa/statele de reşedinţă.

La nivel naţional, importul problematicilor teroriste se regăseşte la nivelul masei de adepţi ai ideologiilor/entităţilor teroriste, prezentă, mai ales, în cadrul comunităţilor de rezidenţi străini proveniţi din spaţiile marcate de profunde schimbări politico-sociale, economice, sociale, conflicte ori tensiuni asimetrice. Nivelul de implicare în a prelua şi susţine cauze extremist-teroriste se află în directă relaţie cu experienţele radicale/teroriste ale individului/familiei, conexiunile ideologice/operaţionale avute în statele natale cu entităţi extremiste sau teroriste, cu evenimentele politice sau militare marcante pentru individ/comunitate, cu succesele ideologice şi operaţionale ale entităţilor extremist-teroriste şi, nu în ultimul rînd, cu forţa de impact a propagandei şi prozelitismului augmentată de suportul virtual, accesat de entităţile teroriste în ultimii zece ani.

O a doua direcţie de import este intermediată de migraţia (i)legală şi se regăseşte la nivelul adepţilor unor ideologii ori entităţi extremist-teroriste pentru care teritoriul naţional reprezintă, în principal, un spaţiu de tranzit ori temporar refugiu, destinaţia predilectă fiind Europa occidentală. Nivelul de risc terorist ridicat al acestora este dat în principal de background-ul extremist-terorist, opţiunile punctuale de implicare în constituirea de puncte de sprijin/facilitare a transferului de conaţionali spre Europa occidentală, potenţialul de polarizare a unor opţiuni radicale-teroriste pe teritoriul naţional şi, nu în ultimul rînd, agenda operaţională ce poate include ţinte occidentale. În context, menţionăm dificultatea detectării elementelor teroriste din masa de migranţi care tranzitează teritoriul naţional.

Raportat la aceste perspective de înţelegere a ameninţării, precizăm că riscurile teroriste înregistrate, pînă în acest moment, la nivel naţional au fost preponderent nonoperaţionale, implicarea adepţilor unor organizaţii extremiste/teroriste, rezidenţi străini originari din spaţii cu dinamică teroristă ori aflaţi în tranzit concretizîndu-se îndeosebi prin activităţi de propagandă, radicalizare, de sprijin financiar şi logistic în susţinerea unor ideologii ori entităţi extremist-teroriste. În ţara noastră, există o singură extensie a unei organizaţii teroriste – un nucleu al PKK/KG, activ în principal pe linie de propagandă şi colectare de fonduri în beneficiul entităţii.

Profilul securitar naţional prezintă unele date specifice ce potenţează riscurile teroriste şi includerea României în aria de preocupări a unor entităţi teroriste: apartenenţa ţării la Alianţa Nord-Atlantică, angajamentele militare din Afganistan, amplasarea pe teritoriul naţional a scutului antirachetă şi a unor facilităţi SUA, relaţiile politico-diplomatice bune cu Israel şi SUA.

Într-o primă abordare, de imediată previzibilitate, se înscriu ca surse semnificative de risc terorist cele generate de membri ori simpatizanţi ai unor organizaţii extremist-teroriste, a căror agendă ideologică ori directive operaţionale punctuale pot include şi România (obiective autohtone ori străine, aflate pe teritoriul naţional).

Concomitent, sînt luate în calcul evoluţiile terorismului din ultimii ani şi cazuistica la nivel european, care pun în evidenţă imprevizibilitatea acţiunilor solo ale teroriştilor. Date fiind dificultăţile de identificare şi, implicit, contracarare este evident nivelul de risc major generat de acest tip de atentatori.

Cînd s-a confruntat România ultima dată cu iminenţa unui atentat terorist, cînd a fost dejucat ultima oară un asemenea atentat?

Strategia SRI este de a preveni orice acţiune teroristă, de a menţine climatul de siguranţă a cetăţenilor şi de a proteja teritoriul naţional, concomitent cu susţinerea intereselor de securitate naţională şi angajamentelor asumate de România ca membră a NATO şi UE.

Pînă în prezent, SRI a reuşit să contracareze orice tentativă de constituire de puncte de sprijin ori planificare a vreunui atentat terorist pe teritoriul României.

Sîntem în permanentă stare de vigilenţă, monitorizăm semnalele şi evoluţiile de risc terorist, cooperăm strîns cu instituţiile naţionale cu responsabilităţi (MAI, SIE, MAE, DIICOT, MApN, MJ), precum şi cu servicii de informaţii externe, avînd în atenţie anticiparea evoluţiilor cu impact securitar.

Ultima situaţie în care ţara noastră s-a confruntat cu pericolul unui atentat terorist a fost tentativa cetăţeanului român Florin Lesch, care în iunie 2006 a fost capturat de autorităţile române la doar 35 km de Timişoara, oraş în care intenţiona să detoneze, prin telecomandă, maşina capcană pe care o conducea. Dispozitivul exploziv era format din două butelii cu gaz metan şi un mecanism de declanşare, plasate sub bancheta din spate a autoturismului. Potrivit expertizei de specialitate, bomba era funcţională şi putea provoca numeroase victime. În anul 2008, Lesch a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru acte de terorism.

O situaţie mai recentă a constituit-o complotul iniţiat de cetăţenii pakistanezi Ramzan Muhammad şi Adeel Muhammad, veniţi la studii în România (în 2009, respectiv 2012). La propunerea SRI, aceştia au fost declaraţi persoane indezirabile, în decembrie 2012, pentru sprijinirea unei grupări afiliate Al-Qaeda, interesată să comită acte teroriste pe teritoriul naţional. Cei doi cetăţeni pakistanezi au acţionat ca puncte de sprijin, sub coordonare externă şi în condiţii de conspirativitate, unul dintre aceştia deţinînd şi cunoştinţe cu privire la confecţionarea de dispozitive explozive improvizate.

Pe teritoriul Bulgariei vecine, acum doi ani a avut loc un atentat cu bombă, la Burgas. Se putea petrece aşa ceva şi în România? S-ar putea explica de ce s-a petrecut în Bulgaria, şi nu în România?

Atentatul din 18 iulie 2012 de la Burgas a marcat geografic extinderea zonei frecvent vizate a Europei occidentale la cea a Europei răsăritene. La această mutaţie se adaugă şi efectul mediatic consistent al atentatului, în condiţiile în care Bulgaria nu era considerată un stat-ţintă pentru organizaţiile teroriste, în pofida participării cu trupe în Irak şi Afganistan şi a relaţiilor strînse cu SUA şi Israel.

Pentru România, momentul Burgas a adus cu atît mai mult în atenţie riscul de replicare în spaţiul est-european a unor astfel de acţiuni, avînd în vedere opţiunile externe similare cu cele ale statului vecin şi eventuale percepţii în mediile jihadiste privind şansele sporite ale unui atentat în estul Europei.

Potenţialul terorist generat de indivizii singulari, conexiunile operaţionale ce nu sînt determinate de limitări geografice, gradul de anonimitate şi rapiditate al transferului de resurse umane şi materiale dau nota predominantă a unei ameninţări teroriste globale care se poate materializa în orice ţară, inclusiv în România. Această realitate a impus nu numai Serviciului nostru, dar şi tuturor instituţiilor responsabile o abordare asumat preventivă, o conectare alertă şi profesionistă la provocările prezente.

În absenţa unor concluzii oficiale ale autorităţilor bulgare privind etapele preliminare de pregătire a atacului şi eventuale conexiuni cu o entitate teroristă coordonatore, nu putem specula asupra motivului alegerii Bulgariei ca ţintă şi cu atît mai puţin asupra riscului punctual de replicare în România a unui asemenea atentat.

De curînd, a circulat o hartă pe care organizaţia Stat Islamic în Irak şi Levant ar fi marcat regiunea în care ar vrea să instituie califatul islamic. Întreaga suprafaţă a României era cuprinsă în acest califat. E vorba de o simplă utopie, sau ar trebui, poate, să ne îngrijorăm că o asemenea organizaţie are în vedere şi România?

Includerea României ca spaţiu integrat unui califat islamic nu este nouă, ea regăsindu-se în alegaţiile media ale liderului radical Omar Bakri, în contextul post-Burgas. Într-un interviu acordat unei publicaţii bulgare în 2012, acesta a mediatizat teoria potrivit căreia un teritoriu, odată ce a fost sub stăpînire musulmană, rămîne pămînt islamic, indiferent de actuala conducere. În ceea ce priveşte România, iteraţiile pe acest subiect vizau perioada dominaţiei otomane.

Serviciul nostru are în atenţie monitorizarea impactului unor asemenea mesaje, care pot activa opţiuni ideologice radicale în raport cu România. Din această perspectivă, nu calificăm nivelul de realism sau utopie al mesajelor, ci forţa de legitimare a unor acţiuni teroriste ce ar putea viza ţara noastră. 

a consemnat Andrei MANOLESCU