Adaptarea la schimbare

8 decembrie 2006   Tema săptămînii

În alegerea temei acestui forum, am avut în vedere două considerente. Primul este legat de intrarea noastră, la 1 ianuarie 2007, în spaţiul economic şi politic european, care este o oportunitate de o valoare excepţională pentru a cîştiga pariul modernizării. Al doilea considerent a fost conferinţa cu titlul "Competitivitatea regională în contextul Agendei Lisabona", organizat de Grupul de Economie Aplicată - un grup de tineri economişti de elită, pe care mă bucur că i-am putut cunoaşte. Dezbaterea noastră are loc pornind de la raportul realizat de ei - un document de mare valoare, din care am extras, pentru întîlnirea noastră de astăzi, cîteva subiecte: sîntem pregătiţi pentru competiţie? Ce efecte ar avea lipsa de competitivitate? Există, în România, ceea ce se cheamă "patriotism economic"? Se va accentua odată cu aderarea? Ne putem aştepta la o creştere a investiţiilor şi a competitivităţii printr-un proces de relocalizare industrială? Ce politici publice sînt necesare pentru ca România să-şi optimizeze profitul rezultat din procesul de integrare? Ce rol trebuie să aibă cercetarea şi dezvoltarea în evoluţia postaderare? Cu ce costuri şi cu ce beneficii? Din raportul GEA rezultă că 1 ianuarie 2007 este un moment de excepţie, dar numai un moment. Începe un proces îndelungat, în care avem nevoie de o viziune de lungă durată şi de o strategie care să ţină seama de capacitatea României de a-şi ajusta economia la structurile europene şi, în acelaşi timp, de capacitatea societăţii noastre de adaptare la schimbare. Nu ne aşteptăm să ne contopim fără identitate în acest vast spaţiu economic şi politic. Sîntem convinşi că, pentru succesul integrării, politicile publice au o mare importanţă. Forumurile următoare, care se vor desfăşura sub genericul "România europeană", trebuie să se constituie într-o platformă de dezbatere între elitele intelectuale pentru toată problematica integrării, identificînd soluţii pe care să le promovăm pe agenda publică şi să putem influenţa, astfel, politicile publice.

Mai multe