Acolo unde nu e bine

Mama zice că o să se dărîme casa peste ea, că nu mai poate s‑o repare, că nu mai are putere să plivească grădina, că or s-o năpădească buruienile, că plouă din ce în ce mai puțin, că un nor de praf roșu se deplasează dinspre Sahara către România, pe scurt, că se apropie sfîrșitul lumii. Tata nu vrea să țină cont de stimulatorul cardiac, încearcă să muncească în continuare ca în tinerețe, pentru că „dacă nu fac eu, cine face?“. Vecinul meu a pus doi bușteni de lemn de-a lungul drumului, în dreptul casei lui, să mai reducă din viteza mașinilor care merg cu 15 km pe oră. Nea’ Mitică umblă cu un mîța într-un sac, pe spinare, se duce la rîu s-o omoare pentru că „s-a înnădit la puii de găină“.

Un copil moare mușcat de cîini în mijlocul orașului. Vînzătoarea de la supermarket îmi dă cumpărături la caiet, dacă mi-am uitat portofelul în cealaltă geacă. Tomberoanele de gunoi sînt totdeauna pline. Dezinfectantul cu care s-a spălat doctorul pe mîini, înainte de a-l opera pe tata, e posibil să fi fost apă chioară. Noul sistem de semaforizare inteligentă, care a costat enorm, a creat haos în oraș. În timpul secetei care ucide sute de hectare de culturi, prezentatorii de la meteo sînt fericiți că e „vreme bună“ de mers la munte și la mare. Dacă n-ai lanț pentru ancoră de barjă comercială și‑ți lași bicicleta nesupravegheată cinci minute, cineva reușește să taie cablul oțelit-plastifiat și să o fure. Autobuzul se strică, iar șoferul urlă la călători să coboare și să-l împingă. Mașina îți poate funcționa impecabil, dat tot trebuie să dai minimum 50 de lei șpagă ca să treci ITP-ul. Oricît de cald ar fi, dacă deschid o fereastră, totdeauna este cineva care urlă că „trage curentul“. Un regizor de teatru plătit cu 20.000 de euro nu se simte bine, iar actorii plătiți cu 68 de lei pe spectacol repetă, se pregătesc singuri, cum îi taie capul. Nici un taximetrist nu respectă nici o regulă de circulație. Un fotbalist cade din senin pe teren, iar cei de la Ambulanță îl aruncă pe targă ca pe un sac de cartofi. Ușa termopan de la bucătăria casei, pe care am cumpărat-o, are o crăpătură prin care se poate strecura pisica.

Copiii noștri arată, se îmbracă, se comportă fix la fel precum cei din Vest. Peste bătrînii noștri parcă a trecut istoria cu tancul. Dacă te iei după comentariile de la sfîrșitul articolelor din presă sau după cele de la postările de pe Facebook, reiese că majoritatea românilor e ori dementă, ori imbecilă. Toată lumea vrea figuri noi în politică, dar mai toți îi votează pe aceiași politicieni vechi pe care îi știu de la televizor. Nimeni nu mai are timp de citit, deși, totodată, aceiași oameni aferați văd lunar zece filme și douăzeci de seriale pe net ori robotesc de cîteva luni la un joc pe smartphone. Unii sînt păliți de iluminare prin tabla Jeep-ului mai ceva decît Saul pe drumul Damascului, se mută la țară, pun țoale pe jos, petunii în geam, își construiesc o bulă idilică și preamăresc viața patriarhală a țăranului român. Construim vile-vile-vile. Visăm autostrăzi în fundul curții. Ne împărțim în vegani, vegetarieni și carnivori. Ne temem de cutremur. Pietonii îi urăsc pe bicicliști, bicicliștii îi urăsc pe șoferi. Și invers. Ne mîndrim peste măsură, ca și cum ar fi o realizare personală, cînd cîștigă „ai noștri“, apoi îi disprețuim cînd pierd. Toată lumea dă vina pe toată lumea. Nimeni nu vrea să-și asume nimic, în special naționalitatea...
Nu cred că acasă e neapărat acolo unde e bine. Eu, de exemplu, mă simt acasă în toată bulibășeala schițată fugar mai sus, pe care aș putea să o povestesc la nesfîrșit. N-am vrut niciodată să trăiesc în altă parte. Altfel, e doar o convenție. În funcţie de locul în care îţi propui să ajungi, pleci sau nu de-acasă. Dacă vrei să ajungi pînă la magazinul din colţ, ai plecat de acasă, iar casa înseamnă acasă. Dacă ieşi din oraş, pleci de acasă, iar acasă înseamnă oraşul. Dacă ieşi din ţară, acasă înseamnă ţara ta. Dacă ar fi să pleci cu o rachetă pe Lună, acasă înseamnă Pămîntul. Pînă la urmă, adevăratul acasă e acolo unde mintea ta are cele mai mari șanse de a se împăca cu sine.

Florin Lăzărescu este scriitor și scenarist. Cea mai recentă carte a sa, Întîmplări și personaje, a apărut în 2015, la Editura Polirom.